Fabrica de biciclete electrice Corratec Timișoara a fost inaugurată oficial/FOTO

Corratec, fabricantul german de talie mondială din domeniul bicicletelor perfomance, a inaugurat oficial noua fabrică pe care o deține deja la Timișoara. Aceasta produce deja în orașul nostru în jur de 350 de biciclete electrice pe zi, dar ținta este de 1000–1200 de biciclete pe zi, la începutul anului 2024.

Vechea locație de producție a celor de la Kathrein a fost achiziționată, după închiderea activității producătorului german de antene de comunicații, de către un alt producător german de top mondial. Vorbim despre fabricantul german de biciclete Corratec.

Corratec este una dintre cele mai populare și mai cunoscute mărci de biciclete electrice din Germania, potrivit unui studiu, realizat de revista Focus E-Bike în luna februarie a acestui an. Și pentru că acest obiectiv a fost deja realizat, producția de biciclete din acest an a fost începută cu mare succes.

Aparatura automatizată de asamblare pe liniile de producție funcționează de aproape cinci luni, iar noii angajați au fost instruiți săptămâni întregi de către personalul tehnic competent pentru a asigura înțelegerea și aplicarea standardelor obișnuite de calitate a Corratec.

Deși au fost testate locații din Austria și Germania, în final locația aleasă a fost Timișoara. Aici, ei au achiziționat o clădire principală existentă de aproximativ 50.000 de metri pătrați plus mai multe anexe în România cu o suprafață totală de 30.000 de metri pătrați.

Proprietarul fabricii, Konrad Irlbacher, a mărturisit, astăzi, la evenimentul prilejuit de inaugurarea unității care e deja funcțională de la începutul anului, că la fabrica de la Timișoara s-a făcut „munca de doi ani, în trei luni”.

„Cu toții am creat ceva admirabil împreună, într-un timp foarte scurt despre care nimeni nu a crezut că va fi posibil. Procesul normal pentru această operare și planificare a producției este de aproximativ doi ani. Și apoi vine implementarea. Noi eram pregătiți pentru producție, în planificare și implementare în trei luni. Astăzi, producem deja aproximativ 350 de biciclete electrice pe zi”, a declarat, sâmbătă, la Timișoara, Konrad Irlbacher, conducătorul Corratec.

Până la finalul lui 2022 și începutul lui 2023, la Timișoara se vor produce 600 de biciclete electrice pe zi.

„Producția din Germania nu va fi redusă, iar producția din Taiwan, care este în principal pentru SUA, țările asiatice și Australia, nu se va reduce nici ea. Timișoara este un loc frumos, o locație specială în Europa. Pentru mine, aici în România, la Timișoara, suntem într-o poziție care aduce continentele împreună”, a spus Konrad Irlbacher

Alte patru linii de producție vor sosi la fabrica de la Timișoara: una, în această lună, următoarea, în decembrie, iar încă două, în 2023. Până la debutul lui 2024, la Corratec Timișoara se vor produce 1000–1200 de biciclete pe zi.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

BUBAHUBA a spus: (august 6th, 2022 at 19:20 )

la radio au zis ca o bicicleta de-a lor costa de la 5000 de euro in sus…
la puterea noastra de cumparare suntem precum negrii aia care sapa dupa diamante dar nu au voie sa le poarte. „au fost testate locatii in austria si germania, iar in final au ales Timisoara” … oare de ce?

ion a spus: (august 7th, 2022 at 08:51 )

Fiindca daca le produceau in Germania sau Austria costau de la 8.000 euro in sus. Si vei fi surprins cat de multi timisoreni si le vor permite. Deocamdata nu sunt considerate a fi la moda

John a spus: (august 9th, 2022 at 19:35 )

Dar câți timișoreni își permit mașini „ca în Germania”? Pare că destul de mulți

Petru Manza a spus: (octombrie 26th, 2023 at 14:42 )

Sunt interesat sa cumpar o biciclleta electrica cu yrei roti. Sunt in varsta, am 82 ani, si tare mi-ar prinde bine asa o bicicleta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul Șag, tot mai sus în C7

Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.