Nu că s-ar pune problema, dar Dumbrăviţa nu are drept de promovare în Liga I. Alte patru echipe din Liga 2 în aceeaşi situaţie

CSC Dumbravita

CSC Dumbravita

Cinci echipe din Liga 2, printre care şi CSC Dumbrăviţa, nu vor avea dreptul să promoveze în primul eşalon, dar vor putea participa la play-off. Motivul este că aceste cluburi sunt de drept public, Dumbrăviţa aparţinând de Consiliul Local. Printre cele cinci echipe se numără şi CSA Steaua, club susţinut de Ministerul Apărării.

Potrivit liga2.ro, cinci echipe din eşalonul secund nu au drept de promovare în prima ligă la finalul sezonului. Este vorba de CSA Steaua, CSC Șelimbăr, CSM Slatina, CSC Dumbrăvița și Minaur Baia Mare. Oarecum bizar, acestea vor avea însă dreptul să participe în play-off.

Motivul este forma de organizare – club de drept public. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat că schimbarea statutului din drept public în drept privat s-ar putea realiza printr-o preluare a acțiunilor de către o societate comercială sportivă.

„În urma solicitării dumneavoastră, vă informăm că următoarele participante în Liga 2, sezonul 2022-2023, sunt cluburi de drept public: Clubul Sportiv al Armatei, CSM Slatina, CSC Dumbrăvița, CS Minaur Baia Mare, CSC 1599 Şelimbăr. La fel ca în sezonul precedent, nu există nicio prevedere legală care să interzică unui club de drept public participarea în play-off-ul Ligii 2 sau câștigarea competiției”, a transmis FRF pentru liga2.ro.

CSC Dumbrăviţa este susţinută financiar de Coinsiliul Local al comunei periurbane Timişoarei.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Comisia Europeană a cerut României clarificări privind ”amendamentul Fritz”. Tranşa din PNRR, în pericol

Comisia Europeană a solicitat oficial autorităților române clarificări detaliate cu privire la noua Lege a integrității, informează G4Media. Un accent deosebit în solicitarea CE îl are ”amendamentul Fritz” votat de PSD și AUR și validat de CCR. Scrisoarea, transmisă la începutul lunii septembrie de directorul general al DG JUST din cadrul Comisiei, Ana Gallego, acordă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comisia Europeană a cerut României clarificări privind ”amendamentul Fritz”. Tranşa din PNRR, în pericol
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Septembrie „lung” pentru rugbiști. SCM USV Timișoara se bate la trofeul național

Septembrie este luna când se va decerna titlul național în Liga Națională de Rugby. SCM USV Timișoara intră în această lună de pe locul I al clasamentului. Două etape din sezonul regular se joacă în primele două weekenduri, iar apoi se dispută semifinalele și finalele. Alb-violeții vor evolua în deplasare, în etapele XIII și XIV...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Septembrie „lung” pentru rugbiști. SCM USV Timișoara se bate la trofeul național
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Noi investiţii în copii şi tineret, adoptate la Sânnicolau Mare

În cadrul clubului Unirea Sânnicolau Mare​ se vor înființa noi grupe de fotbal și handbal pentru copii. Aceasta hotărâre plus alte decizii importante pentro oraş au fost luate în ultima şedinţă a Consiliului Local Sânnicolau Mare. În urmă cu o zi, într-o şedinţă a Consiliului Local Sânnicolau Mare au fost dezbătute și aprobate 12 proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi investiţii în copii şi tineret, adoptate la Sânnicolau Mare

Economic vezi arhiva Economic

Întâlnire, CCIA Timiș și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România. Oportunităţi de colaborare economică cu accent pe agricultură

Marți, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a primit vizita lui Willemijn van Haaften, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, însoțită de Sophie Neve, consilier pentru Agricultură în cadrul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos. La întâlnire au mai participat și Marius Popa, consul onorific al Regatului Țărilor de Jos la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire, CCIA Timiș și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România. Oportunităţi de colaborare economică cu accent pe agricultură

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru extinderea Şcolii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria” din cartierul Lipovei a atras nouă oferte. După finalizarea investiției, cursurile se vor putea desfășura într-un singur schimb, în săli de clasă noi și moderne. Școala Gimnazială nr. 7 din zona Lipovei este una dintre cele mai aglomerate din Timișoara, copiii învăţând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost depuse nouă oferte pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 din cartierul Lipovei
Comisia Europeană a solicitat oficial autorităților române clarificări detaliate cu privire la noua Lege a integrității, informează G4Media. Un accent deosebit în solicitarea CE îl are ”amendamentul Fritz” votat de PSD și AUR și validat de CCR. Scrisoarea, transmisă la începutul lunii septembrie de directorul general al DG JUST din cadrul Comisiei, Ana Gallego, acordă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comisia Europeană a cerut României clarificări privind ”amendamentul Fritz”. Tranşa din PNRR, în pericol
Ca urmare a anunțului lui Alfred Simonis, de convocare a unui plen pentru aprobarea majorării cu un milion de lei a sumei alocate stadionului Eroii Timișoarei, ridicat de primărie, municipalitatea reacționează și spune că nu a cerut bani în plus. De fapt, a fost o eroare de redactare, spun cei de la Primărie. Instituția subliniază...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara spune că nu a cerut bani în plus de la CJT: “S-a strecurat o eroare privind valoarea”
Disputele politice nu își au locul atunci când discuția este despre stadionul Eroii Timișoarei, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care anunță că va răspunde solicitării Primăriei Timișoara de majorare a sumei contribuție pentru finalizarea lucrărilor de acolo. Anunțul vine după ce în urmă cu câteva ore, șeful CJT acuza USR că a blocat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT suplimentează suma pentru stadionul primăriei. Disputele politice, lăsate deoparte pentru un plus de un milion de lei
Septembrie este luna când se va decerna titlul național în Liga Națională de Rugby. SCM USV Timișoara intră în această lună de pe locul I al clasamentului. Două etape din sezonul regular se joacă în primele două weekenduri, iar apoi se dispută semifinalele și finalele. Alb-violeții vor evolua în deplasare, în etapele XIII și XIV...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Septembrie „lung” pentru rugbiști. SCM USV Timișoara se bate la trofeul național
Municipalitatea timișoreană prezintă publicului cele două variante de proiectare care i-au fost propuse deja pentru cum va arăta unul din locurile reprezentative pentru oraș, Ceasul Floral de lângă Hotelul Continental. Dintre cele două va alege varianta finală pe baza căreia Ceasul Floral ar urma să arate în viitor. Deocamdată cele două variante sunt secrete, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta reinterpretarea modernă a Ceasului Floral de la Timișoara? Deocamdată, până luni, avem doar detalii… verbale
Salariaţii societăţii Horticultura, împreună cu echipa Kärcher România, au reuşit să cureţe complet de graffiti intrarea din Parcul Botanic. Astfel, fațada parcului are din nou un aspect curat și îngrijit. Reprezentanţii Horticultura spun că a proces interesant.  “La inițiativa reprezentanților Kärcher, fațada de la intrarea în Parcul Botanic a fost aleasă pentru o acțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajaţii Horticultura au curățat complet de graffiti intrarea din Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție a Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara se deschide oficial vineri, 4 septembrie, și va fi deschisă până pe 25 octombrie. Tema din acest an este „In Practice – as opposed to ‘in theory’”. Peste 40 de proiecte, realizate de participanți din 15 țări, vor transforma fosta clădire a Liceului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arhitectura, varianta de artă, prezentată în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic. Vineri se deschide Beta 2026
Universitatea de Vest Timișoara și echipa de robotică CSH a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, dau startul celei de-a opta ediții a evenimentului „Open Robotics Intelligent Grid”, unul dintre cele mai mari evenimente internaționale de robotică din Europa. Ediția din acest an se desfășoară în perioada 1-6 septembrie și poartă genericul „The hive is built...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru sute de tineri pasionați de robotică se vor întrece la Universitatea de Vest
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.