Pasajul de la Operă. Șobolanii nemțești s-au făcut cât crocodilii de Bocsig

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Au trecut vremurile când îl mai și aplaudam pe Nicolae Robu, dar uite că ele nu s-au dus de tot și-au reînviat cu ocazia unei noi postări pe Facebook. „Iată, stimați timișoreni, ce am ajuns să avem în zona zero a orașului, în pasajul din Piața Victoriei! Oare Garda de Mediu mai există în Timișoara?”, se întreabă fostul primar, cu trimitere la neputința administrativă a actulului edil. Un calup foto denumit „Timișoara sub Fritz” prezintă un spațiu de sub pasajul Victoriei inundat și nu atât de plin de mizerie cum m-aș fi așteptat să fie, dar într-o stare jalnică și inexplicabilă pentru o capitală culturală europeană, în kilometrul ei zero.

Nicolae Robu are dreptare în enunțul său. Absolut, nu există nicio scuză pentru ce ascunde acest oraș în unul dintre cele mai importante puncte ale sale. Reprezentanții primăriei au sărit să spună că acum se reabilitează, că e scos la concurs un proiect, foarte bine, dar curățenie putea fi din primele trei luni de mandat, nu acum. Fără apă puturoasă acolo, fără gunoaie, o văruială dată de igienizare și tot nu era dezastrul de acum, la mai bine de doi ani de când s-a pus neamțul pe treabă. Locul unde s-a jucat revoluția, locul emblemă în toate pliantele turistice, în fața și dedesuptul clădirii poate cea mai cunoscute de orice cetățean român sau străin când este întrebat despre Timișoara: Opera.

Este dezolant să te gândești că peste câteva luni vor veni oameni îmbrăcați elegant la spectacole, iar la câțiva metri după niște porți de placaj spre subpasaj să colcăie șobolanii, căci crocodilii nu rezistă la așa frig. Nu o dată am făcut un top al lucrurilor care nu se pot concepe vorbind despre un oraș civilizat, cu atât mai mult în perspective evenimentului din 2023. Printre acestea era și mizeria de sub pasajul din Piața Operei. Numai că acest gen de avertizări de presă le-am făcut și pe vremea lui Dominic Fritz, anul trecut parcă, dar și cu ani mai înainte, pe vremea cui credeți?

Da, pe vremea reclamantului de neîmpliniri edilitare, Nicolae Robu. Nicolae Robu primarul, nu Nicolae Robu profesorul și cetățeanul agresat de urâtul gestionat în orașul de pe Bega de actualul primar. Să fim bine înțeleși. Nicolae Robu are dreptate. Dominic Fritz nu are scuze pentru cum arată sau a arătat subpasajul doi ani de zile sub „domnia” lui, dar cu toate acestea nu poți să nu te întrebi cât tupeu i-ar trebui unui om să reclame ce el n-a fost în stare să facă vreme de două mandate? Cetățeanul cu măcar un deceniu de trai aici, în Timișoara, știe că povestea urâtă a pasajului nu e de acuma, ci chiar de pe vremea lui Ciuhandu, atât din punct de vedere al situației juridice prin care s-au pierdut spații valoroase, cât și din punct de vedere al salubrizării. Cum poți atunci să flatulezi cu atâta seninătate și tot tu să-ntrebi apoi cine s-a bășit? E incredibil.

Dar dacă tot a făcut-o, i-aș propune lui Nicolae Robu să mai pare foarte afectat, indignat chiar, de alte nereguli din Timișoara, cu care dumnealui n-are nicio legătură decât că le-a gestionat vreme de două mandate de primar. Să explodeze de indignare că nu e gata sala polivalentă a Universității Politehnice de pe Podeanu. Să isterizeze că n-avem o parcare serioasă făcută de municipalitate în ultimele două decenii, deși în calitate de primar nu mai știa cum să dea cu banul să aleagă proiectele gata de finanțare și execuție. Da un pod peste Bega n-a fost în stare Fritz să facă, ce să mai vorbim de o baie la ștrandul Uszoda sau de Cea Mai Poli Dintre Toate Poli! Câtă promiscuitate!

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Ion a spus: (octombrie 21st, 2022 at 10:43 )

Nu e promiscuitate. E prostie. (Da, profesorii universitari și rectorii pot fi proști. Pur și simplu. Și nu doar în România. Experți pe domeniile lor și proști în rest. Că unii aleg să semnalizeze, este o altă poveste.)

Dr. Zeuss a spus: (octombrie 21st, 2022 at 10:56 )

Timisoara a intrat in spirala Robu-Fritz-Robu.Hai cu orasul la psiholog!

Ilie de la scularie a spus: (octombrie 22nd, 2022 at 14:54 )

Pupator de cu…useriste si fritziste. Nerusinat poti fi. Ti-a umplut tolba cu parale.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.