Altfel de concert. O reprezentaţie de ţinut minte, marca THY VEILS

Grupul THY VEILS propune publicului o nouă serie de concerte în care elemente futuriste vor reconfigura experiența live. Prima apariție din această serie ce vizează mai multe locații, se va desfășura în clubul Escape din Timișoara pe data de 7 octombrie.

Evenimentele live propuse de ansamblul timișorean transpun experiența personală într-o lume în care timpul și spațiul dispar deopotrivă, iar energiile universale se așază în ritmul unei singure trăiri. Lumile create în cadrul evenimentelor semnate THY VEILS sunt călătorii audiovizuale captivante, care transportă auditoriul către adâncurile insondabile ale înțelegerii și contemplației empatice.

Modul armonios în care exprimarea artistică este transmisă publicului este direct conectat la pulsațiile interioare din sânul grupului. Astfel, de-a lungul vremii, în cadrul acestei călătorii către infinitul creator, THY VEILS și-a proiectat calea în oglinda acestor artiști remarcabili, asemeni unor scânteieri de inspirație. Maria Hojda și Mircea Ardeleanu Jr. sunt cele mai noi nume care se alătură lui Daniel Dorobanțu, fondatorul proiectului, atât în ceea ce privește activitatea live, cât și în deslușirea unor noi tărâmuri compoziționale pentru viitorul material de studio, “Next Forever”.

În cadrul evenimentului de pe 7 Octombrie 2022 din clubul Escape cu începere de la ora 20.00, THY VEILS va prezenta noul single “Influx”, piesă extrasă de pe viitorul album “Next Forever”. Astfel că, Noul devine spațiul în care trupa timișoreana își va desfășura explorarea audiovizuală. Pornind de la elementele ce țin de componenta vizuală și mergând până la structura sonoră, vibrația ce va împânzi locația va reliefa un Univers de o însuflețire nouă. Nu vorbim despre o altă lume sau despre o exprimare diferită, ci despre o ornamentare venită să completeze arhitectura futurista deja existentă.

Maria Hojda, artistă cunoscută pentru participarea la Vocea României și colaborările cu Loredana Groza, The TM Groove sau Pământ, ocazii în care și-a dezvăluit vastele valențe vocale, contribuie în mod nemijlocit la croiala acestei broderii siderale numită THY VEILS. În prezența ei, piesele capătă acele profunzimi autentice întâlnite la doine creându-se, astfel, o punte între lumesc și spiritul universal în care omul devine lumina ce se răsfrânge în cele două oglinzi ale vieții.

Mircea Ardeleanu Jr. (Subcarpați, Traditional Quartet, Gheorghe Zamfir) este un instrumentist strâns legat de tainele lumii din care își împletește ritmul, atât existențial cât și creativ. Inspirat de folclor, transcende acest univers transformându-l într-o componentă cosmică. De aici și până la colaborarea în cadrul THY VEILS căile s-au lăsat cumva desferecate și un soi de forță nevăzută a stabilit ceea ce trebuia înfăptuit.

În deschiderea evenimentului din clubul Escape, vocalista și producătoarea Alira Mun va susține o reprezentație live în care vor fi expuse publicului noile sale intenții creative, printre care și cel mai recent single, “Eclipsa”. Cu o retorică compozițională ce gravitează în jurul unor genuri ca tehno sau EDM, Alira își îndreaptă viziunea către zone din afara spectrului ei inspirațional precum synthwave sau industrial. Modul inovator prin care Alira Mun reușește să-și exprime creativitatea transcende genul și transformă muzica în structuri sonore pe care cu ușurință le putem numi electro-poeme.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei

Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Noua clădire a gării din Lugoj va avea o suprafață de 1096 de metri pătrați, cu parter, și etaj. Zona parterului va fi destinată călătorilor, cu săli de așteptare, casierii și spații comerciale. Vechia clădire a fost demolată pentru a face loc noii investiții care, în mod normal trebuia ridicată cu fonduri europene. Termenul limită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O asociere de două firme va realiza noua intersecție cu sens giratoriu de pe DN 6 km 495+000, pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei și DJ 680, în Lugoj. DRDP Timișoara a semnat contractul de execuție. Intersecția existentă este una de tip „în cruce”, iar separarea sensurilor de circulație se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul sens giratoriu de pe Centura Lugoj, în intersecția cu strada Tapiei
Municipalitatea timișoreană a lansat în licitație pe SEAP, proiectul de finalizare a unei noi investiții în care a fost reziliat contractul de execuție cu un constructor care nu și l-a dus la bun sfârșit acordul. De această dată este vorba de o nouă creșă în Ciarda Roșie, lucrările fiind oprite când investiția ajunsese la o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara scoate la licitație lucrările ramase neexecutate la creșa nouă din Ciarda Roșie
Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
Angajații de la Formația de lucru Albina (SGA Timiș) ai Administrației Bazinale de apă Banat au început deja lucrul la acumulara Salcia. Prima etapă a proiectului de funcționare în condiții de siguranță a acumulării Salcia este decolmatarea lacului. Proiectul presupune decolmatarea cuvetei lacului pentru a asigura capacitatea de atenuare a viiturilor și înlocuirea echipamentelor hidromecanice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș
Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
Noul stadion ”Dan Păltinușanu” se poate construi, dar încă un an fără bani de la bugetul central, ci de la cel al județului. Este ”lumina” primită de la Guvernul României, care și-a oferit acordul pentru ca lucrările să înceapă. În timp ce alte stadioane din țară merg bine înainte pe banii bugetului național, pentru ”Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aprobare de la Guvern. Construcția stadionului Dan Păltinișanu poate începe dar, deocamdată, pe banii județului
Accesul la expozițiile organizate de Muzeul Național al Banatului în cursul zilei de sâmbătă va fi gratuit. Oferta expozițională este generoasă, accesibilă fiecărui vizitator. Sâmbătă, 15 august, Muzeul Național al Banatului deschide porțile Bastionului între orele 10:00 și 18:00. Puteți vizita mai multe expoziții: „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă. 1800–1947”, „Spațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
În această perioadă, Timișoara găzduiește, până pe 15 septembrie, o serie de evenimente muzicale și artistice desfășurate în biserici și spații culturale din oraș, toate grupate în noua ediție „Orgile Cetății”. Publicul este invitat la concerte și recitaluri de orgă, vioară, pian și alămuri, la întâlniri între muzică și arta picturii în nisip, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.