Ce legătură are parcarea pe care CJ Timiş vrea s-o facă în centrul Timişoarei cu spiritismul şi astrologia? PNL

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Parcare în buricul târgului! Visul de decenii al timişoreanului motorizat şi promisiunea tuturor candidaţilor la primărie. De exemplu, fostul primar Nicolae Robu, darnic în goluri şi vorbe, nu s-a încurcat prea mult în cifre şi a promis doar… C.I.N.C.I.! Şi acum spune, precum planurile cincinale depăşite după patru ani, că a făcut 120% din tot ce a promis. Aşa, în  treacăt, fiindcă nu e subiectul acestor rânduri, a mai promis: un stadion ultramodern, o sală polivalentă, un bazin olimpic şi patru semiolimpice în cartiere ş.a. Ei bine, chiar şi aşa a făcut cu 20% mai multe lucruri decât a promis…   

Acum, aparent, visul parcării se apropie de realitate. Înainte însă să explic acest „aparent”, o scurtă istorie a proiectului amplasat pe terenul fostului Comisariat Militar, lângă Hotel Timişoara, acolo unde Consiliul Judeţean deţine aproape 5.000 mp, iar Primăria Timişoara aproape 600 mp. Primul proiect de acest gen a fost anunţat de fostul preşedinte al CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, prin 2006 sau 2007, aşadar cu vreo 15 ani în urmă. Era vorba însă de un parteneriat public-privat cu fraţii Cristescu. Nici succesorul lui Ostaficiuc în fruntea CJ Timiş, Titu Bojin, nu s-a lăsat mai prejos şi a promis parcarea, dar mai spre final de mandat, în 2015, subiect numai bun pentru campania electorală de anul urmăptor. Evident, dincolo de gargară, nimic.

A venit apoi şi Călin Dobra, şi tot spre final de mandat a început să bată monedă electorală pe parcare. Una de 700 de locuri. Nu putea rata prilejul nici amintitul Nicolae Robu, care, deşi nu-i aparţinea locaţia, se oferea să facă o parcare cu şapte etaje. În fine, în acest an ciorba este reîncălzită puternic de Alin Nica, dar lucrurile merg acum ceva mai departe decât gargara din anii anteriori. Astfel CJ Timiş dă drumul la un proiect, antamând şi o firmă care să se ocupe de tot. În paralel începe un război mediatic cu Primăria Timişoara, pentru parcela de 584 mp, pe care CJ Timiş o dorea. Negocierile se cam blochează, un  pretext numai bun pentru ca PNL să vânture sloganul „USR nu vrea parcare în centrul Timişoarei”. În fine, zilele trecute, se face un schimb de terenuri, iar CJ Timiş poate să treacă la treabă şi să facă parcarea. Termenul de execuţie a fost asumat la 32 de luni, parcarea supraetajată (patru etaje plus unul retras) urmând să aibă în jur de 400 de locuri

O va face însă? Nu ştiu cum se întâmplă dar, în buna tradiţie politică românească, firma care se va ocupa de proiect, execuţie, ulterior administrare, Public Research din Bucureşti, are pedigri PNL-ist şi e abonată la contracte cu statul. Şi se pricepe la multe: organizarea de cursuri pentru funcționari publici, programe de perfecționare pentru diferite instituții, consultanță în achiziții publice, strategii de dezvoltare locală și națională etc. Dar cel mai tare, firma asigură şi activităţi de… astrologie şi spiritism. Pe bune, nu-i la mişto! Doar proiectări şi construcţii nu face. O să înveţe probabil la parcarea din Timişoara! Dar până se ocupă de parcare, poate liderii CJ Timiş apelează la celelalte abilităţi ale firmei bucureştene, spiritism şi astrologie, ca să aflăm când se va finaliza drumul spre descărcarea pe autostradă de la Giarmata. Alt mare “succes” al CJ Timiş!

P.S. Vicepreşedintele PNL al CJ Timiş ne-a comunicat, după publicarea articolului, că firma din Bucureşti nu este însărcinată cu construcţia parcării, având de aplicat trei etape: 1. Studiul de fundamentare (56 zile).  2. Documentaţia de atribuire (45 zile). 3. Consultanţa în organizarea  procedurii de atribuire a contractului, în derularea procedurii de licitaţie, inclusiv pe durata soluţionării  unor eventuale contestaţii.

 

 

 

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

hoție supraetajată a spus: (octombrie 14th, 2022 at 09:15 )

N-ați înțeles – firma de fațadă o să facă niște vrăji ca să dispară banii (pentru public, bineînțeles, nu pentru inițiați).
Tabără ce spune?
Crețu ce spune?
Nica ce spune?
Puteți să-i întrebați și să nu le lăsați timp de gândire până când subiectul e îngropat sub masa de futilități politice locale zilnice.
Adevărul trist, care ni se impune ca un munte apărut în fața noastră (dar noi nu-l vedem), e că Dumnezeul politicienilor e traista, nu vreun ceva comun (cum ar fi binele). Pur și simplu, nu sunt antrenați să facă ceva pentru comunitate. Sunt născuți pentru furat, pentru sforării, pentru disprețul de ceilalți, pentru ura față de cei din alte partide, pentru turnătorie, pentru minciuna sfruntată. Pur și simplu nu au lege, nici Dumnezeu; nici măcar ăia care se pretind oameni ai religiei (și-atunci ce caută în politică?).
Unde mama dracului în lume se face atâta tapaj pentru o clădire care va fi parcare? În timp ce nivelul de trai (mediu, nu al lor) a scăzut dramatic. Când tot mai mulți oameni nu mai au bani pentru mâncare, căldură și medicamente, iar asta nu la Vaslui, ci în Timișoara.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timișoara a câștigat la Cluj și a terminat prima în grupa ei din Cupa României

Misiune îndeplinită la Cluj. SCM USV s-a impus destul de lejer în deplasare și a încheiat grupa pe primul loc, după ce săptămâna trecută a învins și Baia Mare pe teren propriu. Revenind la partida de astăzi, antrenorul Mugurel Preda a ales o echipă în care și-au făcut apariția și jucători care de obicei joacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timișoara a câștigat la Cluj și a terminat prima în grupa ei din Cupa României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Consiliul Județean Timiș pregătește reorganizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș (DGASPC Timiș), iar pentru aceasta a pus la punct o nouă structură organizatorică. Instituția a lansat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, procedura de consultare publică pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noii structurii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea structură organizatorică a DGASPC Timiș e în dezbatere publică
Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își sărbătorește o nouă filă de istorie într-un mod unic și dinamic, devenit deja tradiție pentru oraș. Marți, 27 octombrie 2026, Stadionul „Știința” va deveni inima comunității academice și locale, găzduind evenimentul sportiv-simbolic „106 pentru Poli”. Anul acesta, conceptul central reflectă împlinirea a 106 ani de excelență în educație și cercetare:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria se măsoară și în pași: Universitatea Politehnica Timișoara celebrează 106 ani prin evenimentul „106 pentru Poli”
Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici a avut loc, joi, 22 octombrie, la Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara: „Târgul de toamnă”. Într-un cadru relaxat şi prietenos, alături de părinţi, bunici şi cadre didactice, micuţii s-au distrat, dar au fost deprinşi şi cu activităţi antreprenoriale. Denumit „Târgul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment devenit tradiţional şi foarte bine primit de copii, părinţi şi bunici: „Târgul de toamnă” de la Grădiniţa PP nr. 23/Foto
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town. Sâmbătă, 24 octombrie, dacă vii la o plimbare prin Iulius Gardens, vei avea parte de o surpriză muzicală. Filip...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Ce-ar fi ca trecerea dintre ani să vă găsească într-un oraș în care Europa întâlnește Asia, printre luminile Bosforului, moschei spectaculoase și atmosfera fascinantă a Orientului? As Tour Timişoara vă oferă aces prilej şi vă invită să întâmpinați anul 2027 la Istambul. Plecare se face pe 29 decembrie. PROGRAMUL PE ZILE: ZIUA I, 29.12.26: Ora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.