Joi, 6 octombrie, între orele 8-18 vor avea loc lucrări la conductele de pe Calea Stan Vidrighin, la intersecțiile cu Bulevardul Constructorilor și strada Cerna.
Lucrările fac parte din proiectul de modernizare stradală, iar pe durata lor se va întrerupe alimentarea cu apă la firmele Dalli, Tehnomet, Egeria, Lukoil, STPT, Aquatim Cerna, Rolling, Autogara Normandia, Elco, Agatex, Omfal, Dräxlmaier, restaurantul “La Lia” și Transport Auto Marfă.
Tot joi, între orele 8-14, în localitățile Pietroasa, Poieni, Crivina de Sus și Fărășești se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare și igienizare a rețelei de distribuție, iar vineri, 7 octombrie, între orele 9-15 se va opri apa în Voiteg.
Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, consumatorii sunt sfătuiți să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.
Comentarii prin facebook