O maşină a luat foc lângă Albina, după un accident! Participanţii la trafic şi pompierii au salvat două persoane. UPDATE: Un şofer a murit

Astăzi, 24.11.2022, la ora 12:53, pompierii au fost solicitați să intervenim la un accident rutier pe DJ592, la ieșirea din localitatea Albina.

La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, 2 echipaje SMURD și un efectiv de 18 pompieri.

În accident au fost implicate 2 autoturisme în care se aflau 3 persoane. În urma impactului, două victime au rămas încarcerate într-un autoturism care a luat foc. Incendiul a fost localizat de ceilalți participanți la trafic, fiind ulterior lichidat de echipajele de pompieri.

Cele două victime au fost extrase și predate echipajelor medicale, o victimă în stare de inconștiență (sex feminin) și o victimă conștientă și cooperantă (sex masculin). Cealaltă persoană implicată în accident, sex masculin, a fost preluată de o ambulanță SAJ. Cele 3 victime vor fi transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate. Pompierii militari asigură măsurile PSI necesare.

oamenii legii, ajunşi la faţa locului vor trebui să stabilească împrejurările în care s-a petrecut nefericitul eveniment rutier.

Foto: INFO TRAFIC jud. TIMIȘ/FB

UPDATE: Un bărbat, în vârstă de 58 de ani, a condus un autovehicul pe DJ592 dinspre localitatea Albina către localitatea Chevereșu Mare, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune frontală cu un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 68 de ani.

În urma impactului, din nefericire, conducătorul auto, în vârstă de 68 de ani, a decedat.

Celălalt conducător auto și o femeie de 53 de ani, pasageră în autovehiculul condus de bărbatul de 68 de ani, au fost răniți și transportați la spital.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infeacțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș

Mai multe școli și grădinițe din toate cartierele orașului au beneficiat de lucrări de reparații și întreținere în perioada vacanței. În total, în acest an s-a intervenit la peste 20 de unități de învățământ. Lucrările au inclus atât reparații și igienizări, precum refacerea tencuielilor, zugrăvirea pereților sau înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, cât și reparații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis Marius Graur

Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat

Unul dintre cei mai importanţi şi vechi primari PNL din Timiş, Marius Vasile Graur, edilul comunei Lovrin, este convins că USR ar trebui desfiinţat. Mai mult, el spune că USR-iştii sunt vânzători de ţară. Aceste remarci au fost făcute într-un comentariu la o postare pe Facebook a preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița nu are victorie în acest sezon, dar ar vrea să spargă gheața la Bacău! Cel puțin așa speră antrenorul Fabian

CSC Dumbrăvița are parte de o deplasare lungă în etapa a 6-a din Liga 2. Se duelează la Ruși-Ciutea, cu FC Bacău, duminică, de la ora 11.00. Meciul nu va fi televizat, dar va fi transmis pe canalul de YouTube al gazdelor. Alb-verzii vin după o serie de rezultate nesatisfăcătoare, care a culminat cu eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița nu are victorie în acest sezon, dar ar vrea să spargă gheața la Bacău! Cel puțin așa speră antrenorul Fabian
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

autobuze electrice

Girocul și Chișoda, ”fericitele” sistemului de transport metropolitan. Asociația SMTT întreabă călătorii cum să circule autobuzele

Locuitorii din Giroc și Chișoda sunt întrebați de reprezentanții Asociației Societatea Metropolitană de Transport Timișoara (SMTT) despre cum doresc să se desfășoare transportul public din aceste localități, programul curselor, traseele, dar și problemele pe care le întâmpină în utilizarea sistemului, acum că transportul a fost preluat de STPT. Astfel, locuitorii din Giroc și Chișoda sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Girocul și Chișoda, ”fericitele” sistemului de transport metropolitan. Asociația SMTT întreabă călătorii cum să circule autobuzele

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT dă startul înscrierilor pentru ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a cincea și ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online, care se va desfășura în perioada octombrie sau noiembrie 2026. Cursul se derulează în cadrul proiectului „FlexCop_Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale!”, cofinanțat de Uniunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT dă startul înscrierilor pentru ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai multe școli și grădinițe din toate cartierele orașului au beneficiat de lucrări de reparații și întreținere în perioada vacanței. În total, în acest an s-a intervenit la peste 20 de unități de învățământ. Lucrările au inclus atât reparații și igienizări, precum refacerea tencuielilor, zugrăvirea pereților sau înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, cât și reparații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș
Locuitorii din Giroc și Chișoda sunt întrebați de reprezentanții Asociației Societatea Metropolitană de Transport Timișoara (SMTT) despre cum doresc să se desfășoare transportul public din aceste localități, programul curselor, traseele, dar și problemele pe care le întâmpină în utilizarea sistemului, acum că transportul a fost preluat de STPT. Astfel, locuitorii din Giroc și Chișoda sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Girocul și Chișoda, ”fericitele” sistemului de transport metropolitan. Asociația SMTT întreabă călătorii cum să circule autobuzele
CSC Dumbrăvița are parte de o deplasare lungă în etapa a 6-a din Liga 2. Se duelează la Ruși-Ciutea, cu FC Bacău, duminică, de la ora 11.00. Meciul nu va fi televizat, dar va fi transmis pe canalul de YouTube al gazdelor. Alb-verzii vin după o serie de rezultate nesatisfăcătoare, care a culminat cu eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița nu are victorie în acest sezon, dar ar vrea să spargă gheața la Bacău! Cel puțin așa speră antrenorul Fabian
Garda de Mediu Timiș a sancționat firma care operează Stația de Sortare Deșeuri Municipale din Timișoara, ca urmare a reclamațiilor depuse pentru disconfortul olfactiv produs în sudul municipiului și în Chișoda. Deșeurile stocate pe platform exterioară a locației sunt ”vinovate” de problema identificată în urma controalelor. În urma sesizărilor privind disconfortul olfactiv resimțit în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Operatorul Stației de Sortare a Deșeurilor Municipale Timișoara a fost amendat cu 50 de mii de lei pentru disconfortul olfactiv produs
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a cincea și ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online, care se va desfășura în perioada octombrie sau noiembrie 2026. Cursul se derulează în cadrul proiectului „FlexCop_Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale!”, cofinanțat de Uniunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT dă startul înscrierilor pentru ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online
Înscrierile la programul MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor), un program cu dublă certificare organizat în cadrul parteneriatului dintre Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și University of West London (UWL) intră în ultima săptămână. Termenul limită pentru înscrierile candidaților la acest program unic în zona de vest a României este 11 septembrie 2026. ”Recomandăm cu multă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT se încheie înscrierile la programul MBA organizat împreună cu University of West London
Ultimul weekend de vacanță aduce la Iulius Town o varietate de momente pentru toată lumea. Peste 400 de elevi și studenți din trei țări vor fi prezenți în cadrul „Finalei Open Robotics Intelligent Grid”, unul dintre cele mai mari evenimente internaționale de robotică din Europa. Micii curioși sunt invitați la un atelier interactiv, unde vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robotică, tehnologie 3D, muzică și adrenalină în ultimul weekend de vacanță la Iulius Town
Începând de astăzi, timp de trei zile, oraşul Sânnicolau Mare îmbracă haine de sărbătoare. În perioada 4–6 septembrie, locuitorii celui mai vestic oraş al României sunt invitați la o nouă ediție a „Zilelor Orașului Sânnicolau Mare”. Iniţiativă inedită, din acest an prima zi din cadrul marii sărbători a oraşului va fi dedicată special talentelor locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei zile de sărbătoare în cel mai vestic oraş al României. Încep „Zilele Orașului Sânnicolau Mare”
Atmosferă demnă de meciuri mai importante. Circa 8.000 de spectatori au făcut spectacol în tribune la un meci de Cupa României. S-a întâmplat la Sibiu, unde Poli și Rapid au arătat că sunt speranțe… Alb-violeții poate meritau mai mult după prima parte, dar în cele din urmă, gruparea oaspete, mai experimentată a cules laurii! A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Frăție în tribune, nu și pe teren! Poli a jucat, dar nu a fost destul pentru un rezultat bun cu Rapidul, în Cupa României
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.