Poli Timişoara vine cu un punct de la Slatina, dar rămâne ultima

Remiză albă, 0-0, între CSM Slatina și Poli Timișoara, un rezultat deloc bun pentru bănățeni, care ajung la 14 meciuri fără victorie în Liga 2. Ei au câştigat doar prima partidă, de atunci adunând şase remize şi opt înfrângeri. Oltenii sunt la al treilea 0-0 în ultimele patru jocuri.

Partida disputată în judeţul Olt a contat pentru etapa a 15-a a ligii secunde. Dacă de această dată defensiva s-a descurcat excelent, problemele au fost în atac. Puţine faze la poarta gazdelor şi bineînţeles au lipsit soluţiile la finalizare. Mai mult spectacol a fost în tribune, acolo unde fanii alb-violeţi şi-au făcut încă o dată datoria.

Faţă de etapele trecute, antrenorul Tavi Benga a schimbat mult din primul 11, iar câţiva dintre jucători au primit şansa de a arăta ce ştiu. Cu doar 8 goluri marcate, Poli are cel mai slab atac din tot campionatul şi continuă să fie ultima în clasament şi după acest rezultat de egalitate. Bănăţenii mai reuşiseră şi în urmă cu câteva săptămâni un 0-0 extern, la Slobozia.

Poli Timișoara: Isvoranu – D. Radu (cpt.), Germinio, Karatasios, Taub (Oanea 55′), Tsvetkov, Bîrnoi, Ignea (P. Popescu 64′), Bakoș (Pureca 64′), D. Benzar, Celani.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Reos a spus: (noiembrie 26th, 2022 at 18:23 )

Și ultimul loc este bun barem din spate nu te mai amenință nimeni.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

isho.ro
isho.ro

Cele mai citite articole


gauss-topografie-timisoara_728x90px

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli pierde în Maramureş şi revine pe locurile de baraj

CS Minaur Baia Mare a învins-o pe SCM Politehnica Timişoara cu scorul de 33-31, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 22-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. Partida s-a ridicat la nivelul unui meci considerat pe timpuri derby, chiar dacă între cele două echipe există acum o diferenţă de valoare, dar şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli pierde în Maramureş şi revine pe locurile de baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

Insolvența, în atenția mediului de afaceri timișorean

Camera de Comerț și Industrie a României și SCA Piperea și Asociații, în parteneriat cu  Camera de Comerț, Industrie și Agricultura Timiș, organizează conferința cu tema: ”Insolvența în contextul actual și modalități de prevenire a acesteia”. Evenimentul are loc în data de 6 aprilie, între orele 10.00 – 15.00, în Sala Banat a Centrului Regional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insolvența, în atenția mediului de afaceri timișorean

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț și Industrie a României și SCA Piperea și Asociații, în parteneriat cu  Camera de Comerț, Industrie și Agricultura Timiș, organizează conferința cu tema: ”Insolvența în contextul actual și modalități de prevenire a acesteia”. Evenimentul are loc în data de 6 aprilie, între orele 10.00 – 15.00, în Sala Banat a Centrului Regional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insolvența, în atenția mediului de afaceri timișorean
Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii ar urma să primească, din partea Primăriei Timișoara, un spațiu situat ultracentral. Sunt câteva zeci de metri pătrați, situați în zona centrală, mai precis în Piața Sfântu Gheorghe. Consilierii locali timișoreni urmează să voteze în cadrul ședinței de marți, acordarea unui spațiu generos pentru Asociația Timișoara 2021-...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii primește un spațiu în Piața Sfântu Gheorghe
Pasagerii care ar fi trebuit să plece spre și dinspre Aeroportul Internațional Timișoara, în zilele de 26 și 27 martie nu vor putea beneficia de cursele operate de compania Lufthansa pe relația Germania. Sindicatul VER.DI a solicitat o grevă de o zi pe mai multe aeroporturi din Germania. Acest lucru afectează zborurile din Timișoara spre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Greva sindicatului angajaților din aeroporturile din Germania afectează 14 zboruri spre și dinspre Timișoara
Decis să candideze pentru un nou mandat, fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, pare tot mai resemnat cu gândul că o s-o facă indepedent Robu afirmă că există o opoziţie puternică la vârful PNL Timiş împotriva sa, adăugând pe de altă parte că nici el nu vrea să respire acelaşi aer cu doi dintre liderii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu, resemnat să candideze independent. Cu doi lideri PNL Timiş nu vrea nici măcar să respire acelaşi aer
De ani bun de zile, municipalitatea timișoreană se chinuie să găsească o soluție ”fiabilă” de administrare a controversatei clădiri INCUBOXX, aflată în apropiere de Gara de Nord. La finalul acestei luni, clădirea rămâne fără administrator, așa că Primăria Timișoara s-a gândit la o soluție la îndemână pentru rezolvarea problemei administratorului. Mai precis, Serviciul care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au găsit soluția administratorului. Serviciul care se ocupă de CERC va prelua și INCUBOXX
Cu sprijin de la Consiliul Județean Timiș, Centrul de Sănătate Nisporeni din Republica Moldova are acum un aparat radiologic digital. Administrația județeană a contribuit la achiziționarea aparatului, care a înlocuit unul similar, din anii 80. Sprijinul pentru Republica Moldova trebuie să existe și în continuare, spune Alin Nica, șeful CJ Timiș. ”Îmi doresc să îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Nisporeni – Moldova, a fost achiziționat un aparat radiologic modern, cu sprijin din Timiș
Top