Sfântul Andrei, apostolul şi ocrotitorul românilor

Sfantul Andrei

Sfantul Andrei

Pe 30 noiembrie, chiar în ajunul Zilei Naționale a României, credincioșii de toate riturile îl prăznuiesc pe Sfântul Andrei, cel considerat ocrotitorul românilor. „Cel dintâi chematul”, el a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare deopotrivă în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican.

Sf. Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, orășel pe malul lacului Ghenizaret, ca fiu al lui Iona din Galileea și frate al lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul. A doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, când l-a auzit pe Ioan zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”, Sfântul Andrei l-a urmat pe Hristos, spunându-i fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia”. De aceea, i se mai spune și apostolul cel dintâi chemat al Domnului.

Sfântul Andrei l-a urmat pe Mântuitor pe drumurile Țării Sfinte, fiind martor al faptelor minunate săvârșite de Domnul, a văzut Patimile, a plâns moartea Lui și s-a întărit în credință, în ziua învierii. Tradiția spune că, după Înălțarea Domnului și după Cincizecime, apostolii au tras la sorți și au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Sf. Andrei a mers în Bitinia, Bizanț, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre și Scitia Minor, adică Dobrogea de azi, și până în Crimeea. Sfântul Andrei a avut un sfârșit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X.

În secolul al XV-lea, Papa Pius al II-lea a mutat relicvele Sfântului Andrei în catedrala Sfântul Petru de la Roma. În 1964, capul Sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras. Sfântul Andrei este patronul Scoției, al României, al Spaniei, al Siciliei și al Greciei. De asemenea, este patronul oraselor Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantua, Bordeaux, Brugge sau Patras.

Există o mulțime de traditii și superstiții legate de Sfântul Andrei. Se crede că acum lupii încep să vorbească cu grai de om, iar cei care sunt atacați în noaptea Sf. Andrei se vor transforma în vârcolaci. Pentru a alunga spiritele rele este folosit peste tot usturoiul. Se spune, de asemenea, că în ajunul Sf. Andrei circulă strigoi, suflete pedepsite care bântuie din cauza unei vieți nepotrivite sau a unui sfârșit violent. Fetele care vor să se mărite ascund sub pernă un fir de busuioc, pentru a-și visa iubitul. Spiritele rele nu vor avea acces în casă dacă gospodinele întorc, în seara de Sf. Andrei, toate cănile și vasele cu gura în jos. De Sf. Andrei se pune grâu la încolțit, pentru ca gospodarii să afle cum va fi recolta anul viitor.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, vivceprimarul cu atribuţşii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo

Etapa a V-a a Ligii Naționale de baschet programează pentru SCM Politehnica Timișoara un meci la București. Alb-violeții întâlnesc Dinamo, duminică, 1 noiembrie, de la ora 18:00. Echipa viola vine după două victorii, ambele în prelungiri, 105-102, cu CSM Galați (în deplasare) și 100-97, cu FC Argeș (acasă). „Aceste două succese ne dau puterea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, vivceprimarul cu atribuţşii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.