Noutățile din domeniul taxării, al resurselor umane și din cel al impozitării, prezentate în cadrul ediției 2023 al Conferinței Anuale de Fiscalitate EY România/FOTO

Un număr mare de economiști ai firmelor din zona de vest a țării au venit să afle cele mai ”calde” informații din domeniul fiscalității, al taxei pe valoarea adăugată, dar și al modului în care un angajat și un angajator pot să colaboreze. Centrul de congrese al Iulius Town a găzduit, marți, o nouă ediție, cea cu numărul 17, a Conferinței Anuale de Fiscalitate EY 2023.

Cei mai buni specialiști ai Ernst & Young, cunoscuta societate de consultanță și audit au prezentat cele mai noi noutăți din domeniul fiscal, al mediului și al resurselor umane, dar și perspectivele la care firmele trebuie să se aștepte în aceste sectoare, în anii viitori. Și au făcut-o într-un mod inedit, interactiv, cu răspunsuri și întrebări, dar și cu cei din sală primind premii pentru răspunsurile date.

Au fost câteva teme principale abordate, care ulterior au fost dezvoltate de reprezentanții companiei de consultanță: Noua eră digitală pentru raportările și controalele fiscale (SAF-T, E-factura și E-transport); Modificări recente privind impozitarea națională și internațională în domeniul taxelor directe; Prețurile de transfer – ultimele dezvoltări în domeniu și perspective; Noi raportări începând cu anul 2023: Directiva de raportare publică a informațiilor privind impozitul pe profit; Schimbări radicale în controalele fiscale; Noutăți în domeniul TVA; Taxele la Fondul pentru mediu în 2023; Salariat vs colaborator: tendințe, perspective și provocări.

Un punct interesant abordat a fost cel al controalelor fiscale, unul care dă dureri de cap oricărui contabil, atunci când are loc. O certitudine observată în activitatea desfășurată de ANAF este că numărul acestor controale a crescut după pandemie, de asemenea, având în vedere schimbările legislative în domeniu este de așteptat ca din 2026 numărul verificărilor să sporească.

Subiectul, abordat de Corina Mureșan, a analizat schimbările importante care vor apărea în domeniul acestor verificări. Din anul 2026 va fi introdusă analiza de risc, cu ajutorul căreia va avea loc și selectarea contribuabililor, a celor care reprezintă un risc fiscal sporit. Selecția se va face la nivel central, dar nu va exclude și restul firmelor, fără un risc fiscal sporit, aleatoriu vor fi selectate și asemenea unități economice. S-a mai discutat despre data începerii inspecției fiscale, a locului unde se desfășoară operațiunea, la sediul contribuabilului sau la Finanțe.

Anul 2023 va marca o nouă etapă în abordarea digitală a raportărilor și controalelor fiscale, a fost ideea principală a analizei realizate. Important, se va pune accent pe prevenire și nu pe ”amendare”. Agentul economic va avea posibilitatea îndreptării unei greșeli și va putea îndrepta în mod voluntar eventuala greșeală apărută.

Extrem de atractivă a fost pentru cei prezenți a fost prezentarea realizată de Costin Manta, unul dintre specialiștii E & Y, care a abordat, printre altele problematica TVA, dar și a stabilirii unui sediu permanent pentru firmă. El a oferit o serie de exemle din jurisprudența europeană, cazuri care s-au referit la aceste sedii permanente și la modul în care a abordat Curtea Europeană de Justiție diferite cazuri și dispute dintre societățile comerciale din diferite țări și Fisc.

La începutul acestui an au intrat în vigoare o serie de modificări legislative și de proceduri, cu impact asupra contribuabililor, atât persoane fizice, cât și juridice, care vor fi nevoiți să se conformeze noilor reguli. Creșterea conformării fiscale privind impozitul pe venit și impozitul pe profit este un obiectiv prioritar pentru autorități, prin care se vor putea asigura veniturile bugetului de stat și îndeplinirea obiectivului de creștere a ponderii taxelor colectate în PIB, de la 27% (2022) la 30% (2023). Nu mai puțin importantă, alături de implementarea declarațiilor electronice – SAF-T, e-factura și ro-e-transport – este Directiva de raportare publică a informațiilor privind impozitul pe profit, ca noutate a anului în curs. 

Transformarea și automatizarea funcției fiscale în România, reformarea sistemului fiscal național, aspecte privind impozitul pe profit, impozitul pe veniturile persoanelor fizice, provocările privind inspecțiile fiscale pe TVA, taxele de mediu, noutățile din domeniul vamal sau impactul schimbului transfrontalier de informații fiscale au fost printre cele mai importante linii ale dezbaterilor din cadrul Conferinței Anuale de Fiscalitate EY 2023.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.