LA PAS pregătește pentru 2023 un program plin de evenimente

Programul LA PAS / Slowing Down, inițiat și dezvoltat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în contextul Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, are un calendar bogat în cursul acestui an. Inițiatorii urmăresc valorificarea patrimoniului gastronomic prin respectarea principiilor „bun-curat-etic”, specifice mișcării de Slow Food.

Ateliere gastronomice care tratează „Gustul ca patrimoniu”, profesori și sute de copii și tineri angrenați în „Educație pentru schimbare” – activități pentru promovarea consumului responsabil, reducerea risipei alimentare, hrană sănătoasă și grădinărit urban, Festivalul LA PAS: Festival de gastronomie artizanală, de această dată într-o locație atipică, la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi“, ieșiri cu produse locale în cartierele Timișoarei sau la picnic și artă, o incursiune în Timișoara Verde-Albastră și activism pentru accesul la apă – așa arată, pe scurt, Programul LA PAS 2023.
„Ne propunem să dezvoltăm competențe de consum responsabil în rândul tinerilor, instituirea unor practici sustenabile de organizare a evenimentelor culturale și pentru turism, adoptarea de politici publice care să favorizeze modele de dezvoltare sustenabilă și o cultură a sustenabilității”, declară Mihaela Vețan, coordonator al Programului LA PAS.
Programul se adresează deopotrivă copiilor, tinerilor și adulților, având o componentă puternică de educare și responsabilizare socială privind practicile durabile de producție și consum, dar și de incluziune socială și apreciere a diversității.
O componentă importantă a programului este cea educațională – „LA PAS: Educație pentru schimbare”, prin care 650 de elevi și familiile lor să fie angrenați, până în luna noiembrie, în activități privind consumul responsabil, reducerea risipei alimentare, hrană sănătoasă, grădinărit urban și modă sustenabilă.
Profesori de la 15 unități de învățământ din Timișoara, școli și licee, s-au implicat în program și pregătesc proiecte dedicate pe care le vor implementa împreună cu copiii și tinerii în următoarele luni. Se promovează învățarea experiențială – elevii vor grădinări și vor găti în școală și acasă, cu părinții sau bunicii, vor învăța să mănânce curat și sănătos, produse locale, să își gestioneze cumpărăturile, vor face borcane anti-risipă, vor face excursii în afara orașului și vor culege plante medicinale, vor recicla creativ, vor deveni designeri ad-hoc, pentru a revalorifica și refolosi hainele vechi.
Prin atelierele de gătit sub deviza „Gustul ca patrimoniu”, organizația continuă să promoveze gastronomia ca parte a patrimoniului imaterial. Două ateliere au avut loc deja anul acesta și urmează trei noi sesiuni de gătit responsabil, cu produse de sezon și locale, cu grijă pentru hrană si resurse, în 29 aprilie, 29 iulie și 16 septembrie 2023, la Reciproc Cafe. Sunt invitați bucătari, bloggeri culinari sau persoane pasionate de gătit și interesate de sustenabilitatea lanțului alimentar. Atelierele sunt deschise publicului larg, pe bază de înscriere.
În data de 18 Mai 2023 este programat evenimentul „LA PAS în curte la Electro”, cu implicarea studenților de la Universitatea Politehnica Timișoara și bineînțeles a tuturor doritorilor. Așadar, ne așezăm la picnic în curte la Electro, acolo va avea loc un nou atelier de gătit, cu produse curate sau alimente cu termen scurt de valabilitate, vor fi prezentate produse de la mici producători locali și cărți tematice privind alimentația de calitate.
Vara vine cu o campanie de activism importantă, pe care o pregătim deja, pentru accesul la apă, care va fi lansată în data de 5 iunie. Încurajăm cât mai multe locații din domeniul HoReCa să ofere clienților apă din rețeaua publică, în mod gratuit.
Un alt proiect promovează apa ca bun comun, și nu ca produs comercial, inclusiv exemplele de bune practici în acest sens. În cadrul campaniei se vor produce carafele de apă LA PAS, care vor fi puse la dispoziția localurilor partenere.
Și toamna se anunță bogată în evenimente și intră în scenă artiștii. În perioada 15 septembrie-15 octombrie 2023, la Stațiunea Tinerilor Naturaliști din Timișoara, este programată expoziția „Symbiosis, Reshaping Reality”. Vor fi realizate diferite lucrări pe tema sustenabilității, care vor fi deschise publicului, invitat la picnic și artă, timp de o lună.
O altă componentă a Programului LA PAS este Timișoara Verde-Albastră, proiect care va implica studenții de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara și prin care inițiatorii vor să atragă atenția asupra importanței infrastructurii verzi pentru o creștere sustenabilă a zonei metropolitane, cu acțiuni concentrate în perioada 30 septembrie – 2 octombrie.
Festivalul LA PAS: Festival de gastronomie artizanală va avea loc în perioada 13-15 octombrie 2023. Vor fi împreună artizani și consumatori, care apreciază producția locală, realizată cu preocupare pentru standardele sociale și de mediu, de tip Slow Food, de această dată într-un spațiu neconvențional, la Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”.
Este cea de-a treia ediție a festivalului în format fizic, pentru că a existat și una hibrid, online, în pandemie, iar principiile LA PAS rămân neschimbate: promovăm gastronomia artizanală și micii producători, produsele autohtone de calitate, celebrăm producția și consumul sustenabil, implicăm voluntari și ne asigurăm că toată lumea gustă din bunătăți și se simte bine!
Festivalul va cuprinde un târg cu produse artizanale și hand-made, ateliere, degustări, dezbateri, inclusiv un program artistic și alte surprize pe care vi le vom dezvălui pe parcurs.
Intrarea și participarea la toate activitățile și evenimentele din Programul LA PAS sunt gratuite, datorită susținerii finanțatorilor, partenerilor și voluntarilor. LA PAS / Slowing Down face parte din Programul „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
La mai puţin de o lună de la desemnarea câştigătorului licitaţiei, miercuri a fost turnată fundația noii grădinițe din Remetea Mare, o investiția în valoare de 6,5 milioane de lei. Proiectul a devenit posibil după aprobarea asocierii dintre Primăria Remetea Mare și Consiliul Județean Timiș. Prezent pe locaţia viitoarei grădiniţe, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat fundaţia noii grădiniţe din Remetea Mare
Mobilizare de forțe, joi dimineață, în județul Timiș, după ce un autobuz în care se aflau 29 de persoane a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat în localitatea Hodoni. Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, însă, din fericire, toate victimele sunt conștiente și cooperante. Apelul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în județul Timiș: un autobuz cu 29 de persoane la bord s-a răsturnat la Hodoni. Opt pasageri au ajuns la spital
Un incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-o clădire părăsită de pe Bulevardul Antenei din Timișoara a scos la iveală o posibilă crimă. Pompierii chemați să stingă flăcările au descoperit în interior trupul carbonizat al unui bărbat, iar primele indicii din anchetă arată că victima ar fi fost ucisă înainte ca imobilul să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperire macabră în Timișoara: bărbat găsit carbonizat într-o clădire dezafectată. Anchetatorii iau în calcul chiar și varianta unei crime
Două investiții importante pentru comunitate au fost, miercuri, pe masa primarului comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu. În primul rând, edilul a semnat contractul pentru modernizarea străzii Egretei din Ghiroda, iar în al doilea rând a stabilit un nou termen pentru semnarea contractului privind containerele școlare, pentru 16 noiembrie. Primăria Ghiroda şi-a propus ca pe strada Egretei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghiroda s-s semnat contractul pentru modernizarea străzii Egretei, investiţie de aproape 2 milioane de lei
În acest final de săptămână, Iulius Town găzduiește Maratonul Resuscitării, un eveniment dedicat acordării primului ajutor, Romanian Card Show, o expoziție de cartonașe de colecție, dar și teatru de păpuși pentru cei mici. Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, Maratonul Resuscitării reunește în Iulius Town peste 60 de medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maratonul Resuscitării, expoziție de cartonașe de colecție și teatru de păpuși, în acest weekend la Iulius Town
La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.