Start lansat. SCM USV Timișoara învinge clar Dinamo în prima etapă la rugby

SCM USV Timișoara a învins cu 22-3 pe Dinamo București în prima etapă a noului sezon de rugby. Partida s-a disputat pe o poaie mocănească pe arena Gheorghe Rășcanu din cartierul Ronaț, toate punctele marcându-se în prima repriză.

A fost un meci intens disputat, cu două echipe puternice, care nu au făcut rabat de la efort. Timișoara a dominat categoric în grămezi și a avut un raport mai bun și la tușe. Atitudinea bănățenilor a fost corectă, nu au făcut multe greșeli, s-au apărat ca o echipă mare și au reușit trei eseuri spectaculoase. De cealaltă parte, Dinamo, deși a avut momente când a dominat jocul, nu a găsit soluții să desfacă înaintarea gazdelor și nu au putut astfel emite pretenții.

Shennan a deschis scorul printr-un eseu superb după o fază colectivă (5-0), Jondre Williams a redus apoi din diferență dintr-o lovitură de pedepasă (5-3), apoi Simionescu, cel mai bun jucător de pe teren, cu o poftă incredibilă de joc a culcat balonul în terenul de țintă advers, eseu transformat de Jipa, 12-3. Diefernța a crescut, după un „maul” excepțional, care a câștigat mai bine de 20 de metri, Căpățână reușind eseul, punctele adiționale fiind reușite de Jipa, care a mai pus pe tabelă și o lovitură de pedeapsă transformată, 22-3, scor la pauză, dar și final.

Chiar dacă nu s-a mai marcat și partea secundă a fost excelentă, s-a alergat mult și s-a căutat eseul de ambele părți. Timișoara a fost imperială în defensivă chiar și în momentele de inferioritate, Chiriac și Altinok fiind eliminați temporar. Așadar, un succes categoric și speranțe că acest sezon va fi mult mai bun decât precedentele două. Arbitraj slab cu Cristian Șerban la centru, dar de la cavalerii fluierului din România nici nu se așteaptă pretenții…

SCM USV Timișoara: Chiriac, Căpățână, Mosese, Mureșan, Onsando, D. Lazăr, Neculau, Holoia, Rupanu, Jipa, Shennan, Khvicha, Manumua, Ștețco, Simionescu. Au intrat în repriza a doua: Vasilovici, M. Lazăr, Sikote, Murariu, Altinok, Conache, Bucur, Tique.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Au fost asfaltate primele porțiuni din extinderea drumului județean spre Sânandrei

Primele porțiuni extinse din șoseaua dintre drumul național Timișoara și Arad și cel spre Sânandrei au fost deja asfaltate. Dorința Consiliului Județean Timiș este de a se finaliza acest proiect înainte de termen. Miercuri, înainte de Paște, firma care extinde drumul județean spre Sânandrei a turnat asfalt noi pe primele porțiuni de drum. ”Astăzi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost asfaltate primele porțiuni din extinderea drumului județean spre Sânandrei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30

S-a aflat programul din Final 4, iar orele de disputare sunt cam ciudate! Federația Română de Handbal a anunțat țintarul turneului final al Cupei României. Turneul va avea loc în zilele de 18 și 19 aprilie, la sala Constantin Jude din Timișoara. Semifinalele programate în prima zi, sâmbătă, se vor juca după programul: 14.30: SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primele porțiuni extinse din șoseaua dintre drumul național Timișoara și Arad și cel spre Sânandrei au fost deja asfaltate. Dorința Consiliului Județean Timiș este de a se finaliza acest proiect înainte de termen. Miercuri, înainte de Paște, firma care extinde drumul județean spre Sânandrei a turnat asfalt noi pe primele porțiuni de drum. ”Astăzi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost asfaltate primele porțiuni din extinderea drumului județean spre Sânandrei
Vești bune dinspre UMF. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este partener în ROGEN – Rețeaua Națională de Genomică, un proiect care reunește 20 de instituții din toată România cu un scop nobil comun: construirea primului Genom Național de Referință al României. Ce înseamnă existența unui genom național? Înseamnă că România va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este parte din proiectul ROGEN
Lucrările desfășurate la reabilitarea Podului Muncii continuă într-un ritm alert. Imediat după Paști se va realiza și ridicarea tablierului vechi din plăci de beton instalat în prezent pe pod. Lucrările au făcut necesară închiderea circulației rutiere. Dar, bretelele laterale pot fi folosite pentru a ajunge pe Splaiul Vladimirescu sau pe Splaiul Titulescu, iar de aici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul pregătește ridicarea tablierului din beton de pe Podul Muncii/FOTO
În județul Timiș rata șomajului la finalul lunii martie a ajuns la 1,04%, în scădere cu 0,05% față de luna precedentă. Numărul șomerilor înregistrați este mai mic cu 182 de persoane, iar 599 de șomeri înregistați au fost încadrați în muncă. La începutul anului 2026 rata șomajului era 1,08%. Rata șomajului este de 1,26% în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șomajul este în scădere în Timiș
SCM Politehnica Timișoara a câștigat trei dintre cele patru sferturi ale întâlnirii din sala „Dumitru Popescu Colibași”, ce a contat pentru etapa a 28-a din Liga Națională de Baschet Masculin, dar nu a fost destul pentru o victorie. Gazdele s-au impus cu 98-88, diferența făcându-se în sfertul doi, adjudecat de gazde cu 31-15. Mihai Măciucă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înfrângere sub panou la Brașov și un pas în spate în lupta pentru play-off
În mai puțin de șapte ani, Alianța pentru Unirea Românilor a trecut de la statutul de partid marginal, înființat în 2019, la prima opțiune în sondajele naționale. Nu mai vorbim doar despre o ascensiune electorală spectaculoasă. Vorbim despre ceva mai profund și mai incomod: frustrarea a ajuns să aibă mai multă forță politică decât partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alternativa AUR. Când frustrarea devine prima forță politică în sondaje
În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat tabăra de pregătire a lotului național de robotică, format din cele mai bune opt echipe din țară, organizată la UVT pentru pregătirea viitoarei participări la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”. Curiozitatea a fost mare, din partea tuturor celor prezenți, elevi, profesori, mentori și arbitri, dar și din partea oficialilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a vizitat tabăra de robotică a olimpicilor, de la UVT/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.