Elevii Școlii Gimnaziale din Topolovățu Mare au participat la Atelierul Micii Arhitecți/Foto

Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat cea de a șasea ediție a Atelierului „Micii Arhitecți”. Acțiunea are loc în cadrul proiectului „SEE 914- Think green. The culture of sustainable urban development”, tematica a fost legată de arhitectura verde, atelierul purtând, de altfel, și numele „Micii Arhitecți ecologiști”.

Peste 50 de copii de la Școala Gimnazială Topolovățu Mare au luat parte la acțiunea găzduită de Clubul Facultății de Arhitectură și Urbanism începând din 20 iunie.

Împreună cu cadrele didactice și profesorii din cadrul facultății, Cristina-Maria Povian, Andreea Anghel și studenți de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, copiii au învățat despre fațade verzi, căsuțe sustenabile și modul în care diferite materiale pot fi reciclate pentru a putea fi transformate în alte clădiri.

Pe lângă noțiunile noi învățate, elevii au avut în program și activități practice, realizând căsuțe pentru păsări sau insecte, aplicând astfel cunoștințele dobândite.

Atelierul a avut ca scop promovarea arhitecturii sustenabile, a legăturii cu natura, folosind, pe cât posibil, materiale reciclabile. La final, copiii au votat cele mai frumoase căsuțe și au fost recompensați cu diplome. Căsuțele pentru insecte și cele pentru păsări urmează să fie montate în jurul școlii din Topolovățul Mare.

De asemenea, elevii au vizitat Facultatea de Arhitectură și Urbanism, au stat de vorbă cu decanul acesteia, conf.dr.arh. Cristian Blidariu, și au vizionat machetele realizate de studenți

Totodată, „micii arhitecți” au făcut cunoștință cu campusul UPT, Stadionul Știința, Parcul Facultății de Mecanică și cu Biblioteca Universității Politehnica Timișoara.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Felicitări a spus: (iunie 21st, 2023 at 16:02 )

Felicitări elevilor, dascălilor și părinților!
Bunul Dumnezeu să vă răsplătească pentru bucuria care ne-ați adus-o!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

Dominic Fritz a depus jurământul pentru al doilea mandat de primar

Timișoara a ales ca Dominic Fritz să continue pe scaunul de primar al orașului. Votul din această vară s-a concretizat marți seara, atunci când el a depus jurământul. Și-a prezentat programul, unul ambițios, anunțând ceea ce a denumit ”autonomie strategică”. Primăria trebuie să aibă inițiativă spune vechiul și noul primar, trebuie să devină un jucător...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a depus jurământul pentru al doilea mandat de primar
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul, cea mai europeană echipă a Banatului! Calificare în optimile Challenge Cup

Victorie la acelaşi scor şi calificare la pas în faza următoare. CSM Lugoj a câştigat cu 3-1 partida retur, disputată în Ungaria la Tatabanya cu MÁV Előre Foxconn Székesfehérvár în Challenge Cup. Aşadar, după 3-1 şi acasă echipa bănăţeană rămâne constanta Banatului, an de an din Europa. Pe seturi, 25-23, 15-25, 25-21 și 25-16, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul, cea mai europeană echipă a Banatului! Calificare în optimile Challenge Cup
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Profesorii de la UPT, premiaţi cu burse pentru inovație în educație

Performanţă premiată. La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc Gala Burselor ANIS, acordate de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, care recompensează cadrele didactice universitare care inovează în procesul de predare, doi dintre laureați fiind din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Anul acesta, un număr record de 67 de proiecte au fost înscrise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesorii de la UPT, premiaţi cu burse pentru inovație în educație
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș pregătește ediția a treia din 2024 a Expo Mobila

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş organizează cea de a treia ediție din acest an a expoziţiei naţionale dedicată industriei mobilei – Expo Mobila Timișoara. Evenimentul va avea loc în perioada 21 – 24 noiembrie 2024, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Timișoara. Evenimentul se adresează atât celor care doresc să-și achiziționeze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș pregătește ediția a treia din 2024 a Expo Mobila

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara se pregătește de unul dintre cele mai importante evenimente culturale expoziționale. La Palatul Baroc va avea loc expoziția ”Luminile lui Caravaggio. Începuturile modernității în pictura europeană – Capodopere din colecția Roberto Longhi”. Vedeți cum se desfășoară amenajarea expoziției. Evenimentul va prezenta publicului o serie de opere de artă realizate de discipolii și artiștii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Palatul Baroc se amenajează expoziția care va prezenta colecția de tablouri Roberto Longhi, ”Luminile lui Caravaggio”/ VIDEO
Victorie la acelaşi scor şi calificare la pas în faza următoare. CSM Lugoj a câştigat cu 3-1 partida retur, disputată în Ungaria la Tatabanya cu MÁV Előre Foxconn Székesfehérvár în Challenge Cup. Aşadar, după 3-1 şi acasă echipa bănăţeană rămâne constanta Banatului, an de an din Europa. Pe seturi, 25-23, 15-25, 25-21 și 25-16, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul, cea mai europeană echipă a Banatului! Calificare în optimile Challenge Cup
Descărcarea arheologică de pe șantierul de reabilitare a căii ferate dintre Ronaț Triaj și Arad scoate la iveală descoperiri istorice dintre cele mai interesante. În zona amintită au fost descoperite 21 de situri arheologice, iar cel cu numărul 10 este cu adevărat valoros Specialiștii de la Muzeul Național de Istorie au descoperit 21 de situri,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un cimitir sarmatic și o așezare veche de 3500 de ani au fost descoperite pe șantierul căii ferate Ronaț Triaj – Arad
Timișoara a ales ca Dominic Fritz să continue pe scaunul de primar al orașului. Votul din această vară s-a concretizat marți seara, atunci când el a depus jurământul. Și-a prezentat programul, unul ambițios, anunțând ceea ce a denumit ”autonomie strategică”. Primăria trebuie să aibă inițiativă spune vechiul și noul primar, trebuie să devină un jucător...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a depus jurământul pentru al doilea mandat de primar
Alegerile locale din această vară au desemnat persoanele care vor ocupa în următorul mandat de patru ani un loc de consilier local. Cu o singură excepție, cei aleși de popor au depus, marți seara, jurământul pe funcție. La doar o săptămână de la momentul festiv vom avea și prima ședință a consiliului local în actuala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are de marți un nou consiliu local
Performanţă premiată. La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc Gala Burselor ANIS, acordate de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, care recompensează cadrele didactice universitare care inovează în procesul de predare, doi dintre laureați fiind din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Anul acesta, un număr record de 67 de proiecte au fost înscrise la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesorii de la UPT, premiaţi cu burse pentru inovație în educație
În dotarea ISU Timiș a întrat, de marți, un nou utilaj performant, care va ajuta la realizarea intervențiilor efectuate. Este vorba de un cap tractor și o cisternă de mare capacitate. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a recepționat echipamentul, vital pentru siguranța timișenilor: un cap tractor performant, care va fi utilizat împreună cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ISU Timiș are acum o cisternă de 30.000 de litri, în urma unui proiect finanțat de Consiliul Judeţean
La noul Campus Lenau se trage tare pentru recuperarea decalajelor, afirmă viceprimarul Ruben Laţcău, care a anunţat că s-a ajuns la 75% din totalul lucrările necesare. Investiția Primăriei include o clădire cu 48 de săli de clasă, 5 laboratoare, o sală de sport de mari dimensiuni, precum și spații administrative și tehnice. Investiția Primăriei Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările la Campusul Lenau în baza noului contract. S-a ajuns la 75% din total
Printr-o sentinţă definitivă, Tribunalul Timiş l-a validat pe Sorin Zbăgan în calitatea de consilier local la Buziaş. Acesta, deşi a fost pe lista AUR pe locul II, nu a fost validat de conducerea partidului, fiind în schimb validat cel aflat pe locul III, un fost antrenor de lupte, dovedit ca bătăuş de copii. Cazul din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AUR pierde în justiţie la Buziaş. Bătăuşul de copii nu ajunge consilier local. Un scenariu aproape identic la Sânnicolau Mare
Top