La Universitatea Politehnica Timișoara, pe 21 iunie, în parteneriat cu cei de la FABER, va fi susținută o conferință, de către sociologul Norbert Petrovici, cercetător al Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, coordonatorul echipei de cercetare a programului Bright Cityscapes, care va prezenta concluziile cercetării privitoare la structura economică a Timișoarei din perspectiva sectorului industrial. Evenimentul este…
Joi, acţiune de dezinsecţie aeriană, la Biled
Joi, 22 iunie, începând cu ora 20:00, în comuna Biled, va avea loc acțiunea de dezinsecție prin mijloace aeriene. Toate insecticidele utilizate sunt autorizate de Ministerul Sănătății prin Comisia Națională de Biocide, anunţă Primăria Biled În situația în care vremea va fi nefavorabilă, acțiunea va fi reprogramată și anunțată “Îi sfătuim pe crescătorii de albine…
FLIGHT Festival – District 23 a atras în acest an prezența a 80.000 de spectatori
Cel mai mare festival muzical – cultural din acest an de la Timișoara, FLIGHT festival – District 23, a atras peste 80.000 de participanți care au urmărit evenimentele de pe aeroportul Cioca, care au avut loc în ultimul sfârșit de săptămână. Printre cei mai așteptați artiști care au urcat pe scenele evenimentului s-au numărat Tom…
La Universitatea de Vest Timișoara au demarat procedurile în vederea admiterii în noul ciclu universitar
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a demarat procedurile de admitere pentru noul an de studiu. Operațiunile se desfășoară prin intermediul platformei online special creată pentru a face înscrierea candidaților cât mai facilă, disponibilă la adresa admitereonline.uvt.ro. Aici sunt disponibile toate informațiile despre procesul de admitere și oportunitățile pe care UVT le oferă. Până în…
A fost aprobat acordul dintre primărie și Ministerul Mediului. Poate demara organizarea centrelor de colectare voluntară a deșeurilor
Decizia de aprobare a acordului de parteneriat între Primăria Timișoara și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), în vederea achiziționării containerelor pentru dotarea celor trei viitoare centre de colectare prin aport voluntar, care vor fi realizate cu fonduri obținute prin PNRR, a fost luată. Ca urmare, la Timișoara vor fi disponibile centre cu o capacitate…
Consilierii locali au aprobat tăierea a opt milioane de lei din bugetul alocat culturii
Consilierii locali timișoreni au aprobat, luni, tăierea a nu mai puțin de opt milioane de lei din banii alocați din bugetul local pentru cultură, în cadrul unei rectificări bugetare. Măsura este consecință a unei decizii guvernamentale, conform căreia trebuie tăiate din sumele alocate achiziției de bunuri și servicii, spune primarul Dominic Fritz. La nivel local,…
Staff-ul tehnic, definitivat. Cinci nume noi şi o echipă în eşalonul secund
Componenţa staff-ului tehnic la prim-divizionara de baschet SCM PHMA Mozzart Bet Timișoara pentru sezonul 2023-2024 a fost definitivată. Antrenorul principal Dragan Petricevic va colabora la echipa de seniori cu Milos Pesic (antrenor secund), Nenad Markovic (scouting şi video analist), Cristian Bota (director tehnic), Tiberiu Puta (preparator fizic), Samer Hosin (medic), Andreea Goanţă şi Ovidiu Maier…
Primăria Timișoara pune firmele cu care are contracte să taie iarba din oraș
Primăria Timișoara a stabilit un program pe zile pentru cositul ierbii din oraș. Condițiile meteo cu cantități mari de precipitații și temperaturi ridicate au favorizat creșterea excesivă a vegetației, ceea ce a făcut necesară intervenția de câte de 3-4 ori, cu precădere în zonele prioritare. S-a continuat cosirea și pe străzile secundare, spun cei de…
Micii fotbalişti de la Ghiroda, locul III la un turneu internaţional desfăşurat în Croaţia
Micii fotbalişti de la CSC Ghiroda, grupa 2012, antrenor Adrian Săvoiu, au obţinut un meritat loc 3, în Croația, la memorialul „Milenko Jerkovic”, după evoluții excelente ale talentaților copii: 7 jocuri disputate cu echipe din 4 țări diferite, 4 victorii și 3 egaluri și un singur gol primit! La turneu au participat 32 de echipe…
Alexandru Tomescu a susținut un concert la Bruxelles/Foto
Violonistul român Alexandru Tomescu, profesor la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, a susținut sâmbătă, 17 iunie, concertul intitulat „Sărbătoarea viorii/ Fête du violon”, la Sala de concerte a Bibliotecii Regale a Belgiei (KBR), oferind publicului bogăția sonoră a celebrei viori Stradivarius Elder-Voicu. Proiectul cultural desfășurat în acest weekend…
Începe o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare
Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș găzduiește în perioada 21 – 25 iunie cea de-a 2-a ediție de vară din acest an a Salonului Industriei Ușoare. Și-au anunțat participarea peste 50 de companii din țară, producători și comercianți. Aceștia vor oferi spre vânzare, la prețuri promoționale, o gamă largă de articole de sezon: îmbrăcăminte,…
Piețarii și clienții din Piața Mehala au devenit personaje de expoziție foto, în cadrul proiectuui Caravana Rod/Foto
Proiectul Caravana Rod realizat de Asociația Documentor a ajuns la Timișoara. Printre tarabele celor care vând în piața de vechituri din Mehala a avut loc o expoziție de fotografii. Momentul vine după unul similar organizat anul trecut la Novi Sad, în Serbia, în Najlon Pijaca, așa cum se numește Ocsko în țara vecină. Caravana Rod…
Zi cu emoții. Peste 5000 de elevi din Timiș susțin luni prima probă a Evaluării Naționale
Absolvenţii clasei a VIII-a susţin luni proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Proba scrisă la Matematică este programată pentru miercuri. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba la limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi comunicate pe 28 iunie până la ora…
Voința Mașloc a câștigat Cupa României, faza județeană, în fața echipei Timișul Șag
Cocheta bază sportivă din Carani a fost gazda ultimului act al Cupei României, faza județeană. Timișul șag, locul 5 în ultima ediție de campionat pleca mare favorită în fața Voinței Mașloc, loc 6. De ce mare favorită? Pentru că are un lot puternic, cu jucători care au jucat chiar și în primele ligi, dar și…
“Bucătarul” cu stele şi otrăvirea cu AUR a românilor
Ingrediente: trei porţii de populism grosier, două porţii de naţional-ceauşism, tot două de legionarism, una şi jumătate de golănie de peluză. Condimente: dogmatism ortodox, conspiraţionism, trumpism, “viktororbanism”. Dacă aş compara AUR-ul cu o reţetă culinară cam acestea ar fi reţeta. Sigur, o reţetă imposibil de îngurgitat pentru “stomacurile” normale. Şi nu doar stomacuri, fiindcă gusturile…
Întreruperi parţiale privind furnizarea curentului electric, la Sânandrei
Începând de astăzi, 19 iunie, până vineri, 23 iunie, inclusiv, pe raza comunei Sânandrei vor fi întreruperi parţiale privind furnizarea curentului electric. Acest lucru se va întâmpla din cauză că, în această perioadă, se vor efectua operaţiuni de toaletare a pomilor din reţelele de joasă tensiune.
Juniorii II de la SCM Poli au urcat pe podium
Medalie de bronz în cadrul Campionatului Național de Juniori 2 pentru Timişoara. Tradiţia continuă după ce şi în ultimii ani, sportivii clubului bănăţean au obţinut medaliila Juniori I, Juniori II şi Tineret. Alb-violeții câștigă finala mică a Turneului Final cu scorul de 41-37 (23-19) în fața echipei din Târgu Mureș și se clasează pe locul…
Universitatea Politehnica Timișoara a sărbătorit 70 de ani de existență a Școlii de Ingineria Sudării/Foto
Ingineria Sudării a sărbătorit 70 de ani la Universitatea Politehnica Timișoara, iar cu această ocazie, Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara a organizat un moment aniversar. În deschiderea evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a salutat aniversarea acestui domeniu de tradiție al universității, care și în ziua de azi este de mare interes…
Se ia apa în Timişoara şi în alte localităţi din Timiş în zilele următoare. Vezi motivele
Marți, 20 iunie, între orele 8-19, pe Bulevardul Cetății se vor executa două conectări de conducte. Lucrările fac parte din proiectul ”Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 4 – Bulevardul Cetății”, iar pe durata lor se va opri furnizarea apei pe Bulevardul Cetății, pe tronsonul dintre strada Iancu Flondor…
CCIA Timiș, prezentă la sărbătoarea AHK România și la Ziua Națională a Maltei
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a fost prezentă la două evenimente importante, la București., la Sărbătoarea Verii 2023, eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie Germano-Română – AHK România, respectiv la Ziua Națională a Ordinului Suveran de Malta. În data de 15 iunie, președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, a participat la Sărbătoarea…