Ingrediente: trei porţii de populism grosier, două porţii de naţional-ceauşism, tot două de legionarism, una şi jumătate de golănie de peluză. Condimente: dogmatism ortodox, conspiraţionism, trumpism, “viktororbanism”. Dacă aş compara AUR-ul cu o reţetă culinară cam acestea ar fi reţeta. Sigur, o reţetă imposibil de îngurgitat pentru “stomacurile” normale. Şi nu doar stomacuri, fiindcă gusturile trec şi prin creier. Deoarece, da, o reţetă otrăvitoare, pe termen mediu şi lung, e ca şi cum ai mânca ciupeci halucinogene cu arsenic.
Cât priveşte “bucătarul”, problema e destul de străvezie. Cei mai mulţi “critici culinari” văd nişte stele mari sub tunica lui şi nu poţi să-i contrazici. Foarte probabil, a mai învârtit în oală, pe post de ajutor de bucătar, şi PSD-ul. Ce-i drept cam speriat acum, fiindcă reţeta prea e pe gustul multora din propriul electorat, care s-au şi apucat s-o devoreze. Tocmai de aceea, PSD-ul a început să preia cât mai multe dintre ingredientele de mai sus.
Cu adevărat tragic este că tot mai mulţi români se “otrăvesc” singuri cu o voluptate greu de înţeles. Un ultim sondaj de opinie, cu AUR la 22% şi patru procente peste PNL a produs multe discuţii în spaţiul public. Dar se ştia deja de mult în unele cercuri că AUR-au a depăşit PNL. Unul din liderii partidului, apologet al Căpitanului, plusează afirmând că partidul a depăşit 30%, iar obiectivul e 50%. Curată nebunie! Da, AUR-ul a devenit un fenomen. Unul cu o aromă înşelătoare şi care poate produce o intoxicaţie alimentară în masă, dacă rămân la nivel gastronomic.
Dar cât de condamnabili sunt cei amăgiţi de aceste arome, fetide pentru alţii? E adevărat, electoratul AUR nu poate fi bănuit de prea multă inteligenţă şi instrucţie. Pe de altă parte, acest electorat a fost abandonat în această zonă de o guvernare execrabilă, care excelat doar la minciuni. De aici s-a născut o lipsă de încredere în autorităţi fără precedent, extinsă însă şi la partidele mainstream. Iar neîncrederea în autorităţi eşuează în extremism şi dependenţă de teoriile conspiraţiei. Acest electorat ajunge în final captiv al şarlanilor politici. Fiindcă exact asta face AUR: şarlatanie politică, înşală cu bună ştiinţă oamenii mai naivi, ca să folosesc un cuvânt mai elegant. Sunt foarte blamabili aceşti oameni sau mai degrabă vinovăţia trebuie căutată la cei care i-au predat şarlatanilor?
Dar ce clasă politică avem acum şi cum s-ar putea opri ascensiunea AUR? Principala formaţiune rămâne PSD, partid care se declară social-democrat, dar are prea puţine în comun cu social-democraţia modernă. În schimb e un partid populist (nu la modul grosolan al AUR), cu o doză mare de conservatorism care se manifestă în special prin opoziţie la orice fel de reformă. De corupţie nu discut aici. Apoi avem un PNL, în picaj necontrolat, la care liberalismul se mai regăseşte doar în numele partidului. Un partid care aduce mai mult cu o oaste de strânsură, cu o dublă comandă. În primul rând la Cotroceni, palat al cărui locatar a ajuns la un nivel de neîncredere care sfidează stratosfera. În al doilea rând, PNL-iştii au ajuns “ospătarii” PSD, ca să folosesc o sintagmă a unui vechi politician, Vasile Blaga. Cu un leadership care balanseasă între penibil şi ridicol, PNL este ţinut în viaţă doar de organizaţiile din teritoriu şi funcţiile din administraţie pe care le deţine. Culmea e că, principale responsabile pentru ascensiunea AUR, cele două partide guvernamentale, în lipsa unor soluţii, împrumută fără ruşine din retorica partidului lui George Simion. Cu efect zero însă pe tabela electorală.
În opoziţia democratică, să-i spun aşa, avem, în primul rând, USR, din punct de vedere doctrinar liberalism social. Un partid diabolizat excesiv exact din zona care stă la originea ascensiunii AUR. Asta nu înseamnă că USR n-ar fi făcut multe greşeli. De la USR a pornit şi semnalul unei coagulări a opoziţiei prin formarea unui aşa zis “pol de dreapta”, alături de PMP, în primul rând, dar şi de Forţa Dreptei a lui Ludovic Orban. O alianţă care aduce totuşi ca o formă fără fond. Dă bine simbolic din punct de vedere a aglutinării opoziţiei democrate şi oferta unei alternative. Problema este că USR şi PMP, un partid conservator, au electorate total antagonice, care ar putea să se respingă reciproc. Electorate care au însă un singur punct comun: antipesedismul. Şi să nu uităm totuţi geneza PMP, respectiv un cadou făcut de Traian Băsescu Elenei Udrea drept consolarea pentru pierderea şefiei PDL. Va putea acest pol odată constituit să stopeze alunecarea electoratului către extremismul AUR-ist? Greu de spus.
Comentarii prin facebook