„Autoportretul” lui Van Gogh și multe alte opere realizate din materiale reciclate, la Iulius Town Timișoara!

Artiștii participanți la concursul Can Art&Design Festival îmbină într-un mod ingenios arta și sustenabilitatea. Astfel, au luat naștere nouă lucrări de artă modernă realizate din doze de aluminiu, ce reproduc creații celebre și care pot fi admirate în Iulius Town, până în 23 iulie 2023. Printre acestea se numără „Autoportretul” lui Vincent Van Gogh, „Sărutul” lui Gustav Klimt, lucrarea „Chaplin – The Sad Man” și nu numai, într-o expoziție inedită.

 Iulius Town alături de Asociația Alucro promovează reutilizarea creativă a dozelor de aluminiu și transformarea lor în lucrări de artă cu utilitate pentru spațiul public. Astfel, în piațeta Intersport de la etajul 1 din Iulius Mall, pot fi admirate tablourile: „Rupestra 3000”, „Cei 3”, „Youth”, „Simbioza Generațiilor”,  „Autoportretul” lui Vincent Van Gogh, „Sărutul” lui Gustav Klimt, „Chaplin – The Sad Man”, „Cenzura – un mecanism de supraviețuire” și „Cosmos”. Acestea sunt realizate de artiști români din toată țara, profesioniști și amatori, și au luat naștere în urma concursului Can Art&Design Festival.

Scopul evenimentului este de a atrage atenția asupra reciclării şi nu în ultimul rând este un alt fel de semnal de alarmă pentru modul în care putem contribui la reducerea poluării și a impactului asupra mediului înconjurător. Expoziția este destinată publicului larg, iar intrarea este liberă.

 

 

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO

Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei

Liberalii timișeni au dezbătut viitorul orașului de pe Bega în cadrul unei întâlniri care a încercat să stabilească dacă mai există „Timișoara competitivă”. Mai mulți reprezentanți ai PNL au dialogat cu societatea locală pentru a se vedea dacă mai este Timișoara orașul excelenței și al pionieratului și ce trebuie făcut pentru ca orașul să își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Față în față cu istoria. SCM USV Timișoara joacă din nou cu titlul național pe masă

Ediția 2026 a Ligii de Rugby se încheie cu partida dintre SCM USV Timișoara și Dinamo București, care va decide noua campioană. Jocul este programat sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 15:00, la stadionul Arcul de Triumf din București. Timișoara joacă pentru a noua oară finala campionatului de rugby. Cu începere din 2012, alb-violeții au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Față în față cu istoria. SCM USV Timișoara joacă din nou cu titlul național pe masă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Adoptați un pui de pisică. Asociația Poli vă așteaptă duminică la Casa Tineretului ca să găsiți cel mai nou membru al familiei

Duminică, 27 septembrie 2026, între orele 10:00 și 15:00, Asociația Poli îi așteaptă pe timișoreni la un nou târg de adopții, organizat la Casa Tineretului FITT, situată pe pe strada Arieș nr. 19. De această dată, evenimentul pune un accent deosebit pe pisici și, în special, pe puii de pisică aflați în grija asociației. Sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adoptați un pui de pisică. Asociația Poli vă așteaptă duminică la Casa Tineretului ca să găsiți cel mai nou membru al familiei

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIA Timiș invită firmele la o dezbatere pe tema informațiilor de business

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în 30 septembrie, evenimentul ”Informația care îți dă încredere să crești” – Dincolo de intuiție. Decizii de business bazate pe informație. Întâlnirea se adresează antreprenorilor, managerilor și profesioniștilor interesați să își fundamenteze mai bine deciziile comerciale și să transforme informația relevantă într-un avantaj pentru dezvoltarea afacerii. Evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele la o dezbatere pe tema informațiilor de business

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
Duminică, 27 septembrie 2026, între orele 10:00 și 15:00, Asociația Poli îi așteaptă pe timișoreni la un nou târg de adopții, organizat la Casa Tineretului FITT, situată pe pe strada Arieș nr. 19. De această dată, evenimentul pune un accent deosebit pe pisici și, în special, pe puii de pisică aflați în grija asociației. Sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adoptați un pui de pisică. Asociația Poli vă așteaptă duminică la Casa Tineretului ca să găsiți cel mai nou membru al familiei
Între 11 și 20 septembrie, capitala Banatului a găzduit prima ediție a „Timișoara Playground Festival”, un nou eveniment sportiv organizat de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) în colaborare cu Mons Events. Festivalul a reunit competiții de street football, baschet 3×3, fotbal pe nisip, volei pe nisip, handbal pe nisip și rugby pe nisip, desfășurate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a găzduit cu succes, în organizarea UVT, primul festival multisport organizat în regiunea de vest
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în 30 septembrie, evenimentul ”Informația care îți dă încredere să crești” – Dincolo de intuiție. Decizii de business bazate pe informație. Întâlnirea se adresează antreprenorilor, managerilor și profesioniștilor interesați să își fundamenteze mai bine deciziile comerciale și să transforme informația relevantă într-un avantaj pentru dezvoltarea afacerii. Evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele la o dezbatere pe tema informațiilor de business
Senatul Universității Politehnica Timișoara s-a întrunit joi, 24 septembrie 2026, în ședință festivă, pentru a conferi cea mai înaltă distincție pe care o poate acorda o instituție de învățământ superior, titlul academic de Doctor Honoris Causa, lui Dragoș D. Mărgineanțu, AI Chief Technologist și Senior Technical Fellow al companiei The Boeing Company din Statele Unite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș D. Mărgineanțu, Chief Technologist la Boeing și unul dintre „arhitecții” noului program de licență „Drone Engineering and Aeronautical Informatics”,  a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UPT
Liberalii timișeni au dezbătut viitorul orașului de pe Bega în cadrul unei întâlniri care a încercat să stabilească dacă mai există „Timișoara competitivă”. Mai mulți reprezentanți ai PNL au dialogat cu societatea locală pentru a se vedea dacă mai este Timișoara orașul excelenței și al pionieratului și ce trebuie făcut pentru ca orașul să își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei
Cu doar cinci zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz dă asigurări că proiectele demarate vor fi continuate şi duse la bun sfârşit de echipa sa. El adaugă că în această toamnă se vor deschide noi şantiere, printre care şi cel al primului pod construit peste Bega după 1989. Dominic Fritz afirmă că în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu cinci zile înainte de-a părăsi Primăria Timişoara, Dominic Fritz dă asigurări că echipa sa va finaliza proiectele demarate
Ediția 2026 a Ligii de Rugby se încheie cu partida dintre SCM USV Timișoara și Dinamo București, care va decide noua campioană. Jocul este programat sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 15:00, la stadionul Arcul de Triumf din București. Timișoara joacă pentru a noua oară finala campionatului de rugby. Cu începere din 2012, alb-violeții au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Față în față cu istoria. SCM USV Timișoara joacă din nou cu titlul național pe masă
Timișoara devine în acest weekend un treasure hunt al gusturilor și experiențelor culinare inedite. Timișoara Tasting Tour are loc sâmbătă, 26 septembrie, iar peste 70 de locații îi așteaptă pe gurmanzi cu o incursiune gastronomică inedită. În traseul aromelor sunt incluse și restaurantele și cafenelele din Iulius Town: Chin Chin, Czech In by Staropramen, Fenice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town, parte din traseul gastronomic al Timișoara Tasting Tour
Angajaţii Horticultura au pus la punct locul de joacă de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 53, de pe strada Drăgășani. Echipele de mentenanță ale Horticultura au recondiționat mobilierul de joacă din curtea grădiniței. Structurile băncilor și ale leagănelor au fost curățate și revopsite, iar toate scândurile au fost înlocuite. Cei de la Horticultura au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locul de joacă de la Grădinița cu PP nr. 53 a fost amenajat de salariaţii Horticultura
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.