Cea mai importantă investiţie din Şag a fost finalizată. Şase mari lucrări se află în derulare/Foto

Cea mai importantă investiție de pe raza localității Şag, respectiv extinderea rețelei de apă şi introducerea canalizării în vatra veche, a fost finalizată, urmând ca in decursul acestei luni sa se facă recepția. În acest moment mai sunt în derulare şase lucrări în localitate.  

Investiţiile la care se lucrează în acest moment sunt:

  1. Construire grădiniță
  2. Construire sală de sport
  3. Modernizarea și amenajarea intersecției străzii XX cu DN 59
  4. Lucrările de întreținere prin pietruire
  5. Amenajare Corp Administrativ și platformă colectare deșeuri reciclabile
  6. Amenajare bază sportiva și de agrement

Primarul Şagului, Flavius Roşu, a fost luni pe teren pentru a verifica toate aceste lucrări, trăgând ulterior unele concluzii.

“Ca urmare a verificărilor efectuate, în mare parte sunt mulțumit de cum se desfășoară lucrările, iar unde am considerat că lucrurile nu merg cum îmi doresc, am discutat cu reprezentantul constructorului pentru a remedia problemele. Pe lângă toate aceste investiții pe care le vom finaliza in acest an, avem in lucru și alte proiecte majore, pe care le vom demara in cel mai scurt timp”, a transmis Flavius Roşu.

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Sert IT a spus: (iulie 12th, 2023 at 17:35 )

Sunt atât de mulți bani, la dispoziție, încât numai un primar puturos sau fără inițiativă, nu poate accesa banii europeni.
Felicitări!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis

Actualul primar al orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, evită să vorbească despre ceea ce ar fi ”colaborare politică”, atunci când e alături de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis. Nu vrea să spună că va candida sub sigla acestui partid, el fiind liberal la origini, ani bun, un partid din care a fost dat afară nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vești bune din Jebel și Pădureni! Peste 60 de copii aduși la fotbal în doar o lună, iar acum urmează și înființarea unei secții de handbal feminin

Comunitățile din Pădureni și Jebel pun bazele unui proiect sportiv de anvergură dedicat copiilor și juniorilor. Inițiativa primarilor Dan Vatriș și Dorin Ignuța, implementată în parteneriat cu echipa de antrenori condusă de profesorul Flavius Ion, a atras deja un val masiv de simpatie și înscrieri în rândul celor mici. Un exemplu de bune practici și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune din Jebel și Pădureni! Peste 60 de copii aduși la fotbal în doar o lună, iar acum urmează și înființarea unei secții de handbal feminin
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Proiectului „DigiTIM: Digital upskilling!”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – „Competențe digitale pentru piața muncii”, organizează cursul gratuit de Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. Proiectul vizează actualizarea competențelor și perfecționarea angajaților din companii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunitățile din Pădureni și Jebel pun bazele unui proiect sportiv de anvergură dedicat copiilor și juniorilor. Inițiativa primarilor Dan Vatriș și Dorin Ignuța, implementată în parteneriat cu echipa de antrenori condusă de profesorul Flavius Ion, a atras deja un val masiv de simpatie și înscrieri în rândul celor mici. Un exemplu de bune practici și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune din Jebel și Pădureni! Peste 60 de copii aduși la fotbal în doar o lună, iar acum urmează și înființarea unei secții de handbal feminin
Divizionarele B din Timiș au continuat astăzi seria partidelor amicale. Dumbrăvița a ajuns deja la a patra întâlnire în timp ce Politehnica a jucat a doua partidă de verificare. Pe Electrica, Politehnica a întâlnit o echipă din județul Mehedinți, Luceafărul Drobeta Turnu Severin, formație ce pune bază pe creșterea tinerelor generații. Vizitatorii au condus cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica bate, Dumbrăvița face doar egal
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Proiectului „DigiTIM: Digital upskilling!”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – „Competențe digitale pentru piața muncii”, organizează cursul gratuit de Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal. Proiectul vizează actualizarea competențelor și perfecționarea angajaților din companii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT lansează un nou curs gratuit, pentru Responsabil cu protecția datelor cu caracter personal
Sânnicolau Mare promovează ridicarea unui nou aquapark modern, iar acesta va fi oferit mai ales ca o destinație de weekend. Dar aceasta înseamnă și existența de locuri de cazare pentru turiștii care se vor afla în acele zile în localitatea timișeană. Va face Sânnicolaul față unei astfel de cereri hoteliere? Primarul Dănuț Groza spune că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul aquapark de la Sânnicolau Mare va duce la creșterea naturală a numărului de locuri de cazare, în funcție de cerere
Orașul premierelor își respectă renumele. Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit, în perioada 8 – 10 iulie 2026, „Forumul ecosistemului național de microelectronică: de la cercetare la industrie prin IPCEI”, eveniment ce a reunit reprezentanți ai universităților, institutelor de cercetare, companiilor, autorităților, organizațiilor profesionale implicați în dezvoltarea domeniului microelectronicii din România, care sunt implicate în proiectele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Forumul ecosistemului național de microelectronică și-a desfășurat prima ediție chiar în Timișoara, la UPT
Ziua mare a sosit! Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul înscrierilor pentru admiterea la studiile universitare de licență, iar primii candidați au început deja să își depună dosarele, fie online, prin platforma dedicată, fie la centrele de admitere organizate în cadrul facultăților. „Universitatea este un loc al generațiilor care se întâlnesc. În aceste zile îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru înscrierile la UPT! Primii candidați și-au depus deja dosarele
Actualul primar al orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, evită să vorbească despre ceea ce ar fi ”colaborare politică”, atunci când e alături de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis. Nu vrea să spună că va candida sub sigla acestui partid, el fiind liberal la origini, ani bun, un partid din care a fost dat afară nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis
După cum am anunțat deja ieri, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a transmis, la scurt timp după ce Alfred Simonis anunța că a reușit să mai transfere o parte din banii trimiși primăriei Timișoara pentru proiectul stadionului LEGO, propriul său punct de vedere, referitor la această arenă, dar și la stadionul ce trebuie ridicat de Compania...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde aroganțelor lui Lațcău pe tema stadioanelor: ”Suntem deschiși și la varianta rambursării banilor și a retragerii complete din investiție”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.