Contabilitatea criminalistică, în dezbatere la Timişoara, de Ziua Națională a Contabilului Român

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) – organismul profesional care gestionează profesia contabilă în România – organizează, la 13 iulie a.c., cea de- a XIX-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român în cele 41 de județe și Municipiul București.

La Timiș, cel mai important eveniment din România dedicat profesiei contabile, desfășurat sub sloganul “Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!”, va avea loc la Galla Events, începând cu ora 16:00.

„Este al 19-lea an în care evenimentul aduce în prim-plan profesia contabilă din țara noastră, subliniind importanța acesteia pentru mediul economic, pentru societate. Cu această ocazie, profesioniștilor contabili li se vor alătura reprezentanți ai instituțiilor și ai autorităților de reglementare, ai mediului de afaceri și ai mediului educațional, pentru a dezbate tema Contabilitatea criminalistică: adevărul din spatele cifrelor. Discuțiile se vor axa pe rolul esențial al contabilității criminalistice, de a ajuta organizațiile să navigheze în siguranță în mediul financiar-economic complex, incert și volatil de astăzi”, a declarat președintele Consiliului superior al CECCAR, Elena-Ecaterina Chivu.

„Frauda financiară este o provocare actuală care afectează securitatea economică a afacerii și chiar a țării. Cum poate fi aceasta combătută? Instrumentele și metodele specifice contabilității criminalistice previn, detectează și investighează fraudele financiare”, a declarat prof. univ. dr. Robert- Aurelian Șova, purtător de cuvânt și vicepreședinte al Consiliului superior al CECCAR.

Ziua Națională a Contabilului Român reprezintă și un prilej de a evidenția în mod public rezultatele muncii experților contabili și contabililor autorizați, premiindu-i pe aceștia în cadrul Topului local al membrilor CECCAR.

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), cu o istorie de peste 100 de ani, este singurul organism profesional din România care acordă calificările de expert contabil și contabil autorizat. CECCAR este cel mai mare organism profesional din Sud-Estul Europei, reprezentând peste 35.000 de membri experți contabili și contabili autorizați.

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Constructorul avansează cu lucrările de regenerare urbană din Piața Traian/Foto

Lucrările de regenerare urbană derulate în zona Fabric continuă în Piața Traian. Acolo au fost realizate lucrări de stabilizare a fundației și urmează o perioadă tehnologică de aproximativ șapte zile, necesară pentru stabilizarea stratului suport, după care constructorul va continua cu realizarea structurii. La finalul intervențiilor, Piața Traian va fi extinsă și transformată într-un spațiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul avansează cu lucrările de regenerare urbană din Piața Traian/Foto
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI

Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, acuză Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că face controale selective. El prezintă cazul senatorului Aurel-George Mohan, care în timp ce era președinte al Consiliului de Administrație a Spitalului de Psihiatrie din Ștei era şi președinte PSD Bihor. În urmă cu două zile, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După două înfrângeri amicale, Dumbrăvița câștigă în fața unei viitoare adversare din liga secundă

CSC Dumbrăvița a început caruselul amicalelor cu două eșecuri fără gol marcat, dar astăzi a obținut primul succes din perioada de pregătire. A fost 2-1 contra colegei de eșalon CSC Șelimbăr, într-un amical disputat astăzi, la orele prânzului, la Șag. Prima repriză a fost controlată de alb-verzi, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul După două înfrângeri amicale, Dumbrăvița câștigă în fața unei viitoare adversare din liga secundă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Universitatea de Vest Timișoara

Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Universitatea de Vest Timișoara a lansat proiectul „GreenPublicBuildings – Clădiri publice către sustenabilitate energetică”, o inițiativă transfrontalieră care își propune să transforme două clădiri publice din România și Serbia în exemple de eficiență energetică și utilizare responsabilă a resurselor. Proiectul este implementat de Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de lider de proiect, împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița din Dumbrăvița și Primăria Golubac, Serbia, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect al UVT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița a început caruselul amicalelor cu două eșecuri fără gol marcat, dar astăzi a obținut primul succes din perioada de pregătire. A fost 2-1 contra colegei de eșalon CSC Șelimbăr, într-un amical disputat astăzi, la orele prânzului, la Șag. Prima repriză a fost controlată de alb-verzi, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul După două înfrângeri amicale, Dumbrăvița câștigă în fața unei viitoare adversare din liga secundă
Lucrările de regenerare urbană derulate în zona Fabric continuă în Piața Traian. Acolo au fost realizate lucrări de stabilizare a fundației și urmează o perioadă tehnologică de aproximativ șapte zile, necesară pentru stabilizarea stratului suport, după care constructorul va continua cu realizarea structurii. La finalul intervențiilor, Piața Traian va fi extinsă și transformată într-un spațiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul avansează cu lucrările de regenerare urbană din Piața Traian/Foto
Lucrările necesare la infrastructura centrului de recuperare medicală de la Lovrin au fost finalizate, a anunțat președintele Consiliului Județean Timiș. Totodată, partea de suprastructură a ajuns la 88,23%. Derularea investiției este în grafic. “Este un proiect amplu, cu peste 4.600 de metri pătrați de construit și cu spații pentru fizioterapie, hidroterapie și recuperare medicală, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția pentru viitorul Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin este în termen
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, acuză Agenţia Naţională de Integritate (ANI) că face controale selective. El prezintă cazul senatorului Aurel-George Mohan, care în timp ce era președinte al Consiliului de Administrație a Spitalului de Psihiatrie din Ștei era şi președinte PSD Bihor. În urmă cu două zile, Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Acuz: ANI face control de integritate selectiv!”. Sorin Şipoş prezintă un caz mult mai grav decât al Paulei Romocean, nesancţionat de ANI
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou clasament universitar Best Global Universities Rankings 2026–2027, realizat de publicația americană U.S. News & World Report, în parteneriat cu Clarivate. Instituția ne anunță că ocupă locul al șaptelea în România, dintre cele 21 de universități românești incluse în clasament, ”reconfirmându-și poziția de lider academic al regiunii de vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT intră într-un nou clasament universitar, pe locul șapte în România
Top