Județul Timiș și-a sărbătorit ziua. Gheorghe Zamfir și Vasile Pintea au primit titlurile de onoare de Ambasadori Culturali

Județul Timiș e astăzi în sărbătoare. În fiecare an, pe data de 28 iulie e sărbătorită Ziua Județului Timiș, iar tradiția s-a respectat și aleșii s-au întrunit în cadrul unei ședințe festive.

Pe data de 28 iulie 2019, la Timișoara se instaura administrația românească, iar această zi este sărbătorită din 2016, când a fost declarată Ziua Județului Timiș. Și în acest an a fost la fel, la Palatul Administrativ din Timișoara a avut loc ședința festivă a Consiliului Județean Timiș. De asemenea, pe durata întregii zile vor mai avea loc numeroase evenimente dedicate sărbătorii.

„Astăzi, ne adunăm cu inimile pline de bucurie și mândrie pentru a celebra o zi de o importanță deosebită în istoria noastră – Ziua Județului Timiș. În anul 2016, consilierii județeni au ales ca ziua Timișului să fie sărbătorită în ziua de 28 iulie, ziua când a fost instaurată administrația românească, în județul Timiș-Torontal. 28 iulie este o sărbătoare a noastră, a tuturor celor care ne regăsim în acest peisaj multicultural, efervescent, inovator, reprezentând marca inconfundabilă a Timișului și a timișenilor. Astăzi, aici, în cadrul acestei adunări festive, suntem datori să cinstim memoria lor și să reflectăm asupra drumului parcurs. Fiecare reușită, fiecare realizare și fiecare progres al județului nostru poartă amprenta moștenirii lăsate de înaintașii noștri.”, a spus președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Viitorul Timișului e unul plin de potențial, a mai spus șeful CJT.

„Județul Timiș are un potențial imens pentru a deveni un pol de dezvoltare și progres. Avem resurse naturale bogate, oameni talentați și dornici să contribuie la bunăstarea noastră comună și o poziție geografică ce ne favorizează colaborarea cu alte regiuni. Vom continua să susținem proiecte care să îmbunătățească infrastructura, să promovăm educația de calitate și să sprijinim inițiativele care vor stimula dezvoltarea economică și socială a județului pentru a asigura un trai mai bun și pentru a aduce progresul în fiecare colț al județului nostru”, a mai subliniat Nica.

În cadrul ceremoniilor dedicate Zilei Județului Timiș a fost acordat și titlul de Ambasador Cultural celebrului interpret Gheorghe Zamfir. Decizia acordării acestui titlu a fost luată pentru promovarea culturii ”acționând constant ca un veritabil ambasador al culturii românești, a reprezentat Timișoara, Banatul, România, a promovat cu o vitalitate copleșitoare încrederea în lumea de mâine, acestea fiind doar câteva argumente care îl recomandă drept una dintre personalitățile definitorii ale culturii contemporane”, se spune în motivarea hotărârii deciziei de acordare a titlului.

Același titlu de Ambasador Cultural a fost acordat și regizorului Vasile Pintea. artist plastic contemporan, pictor, grafician şi gravor deopotrivă, care a abordat de-a lungul carierei stiluri complexe şi diferite, de la gravură şi ilustrație de carte până la portrete şi picturi abstracte.

Cetățenii interesați de istoria administrației timișene pot vedea la Palatul Administrativ o serie de materiale din arhiva Bibliotecii Județene, în cadrul expoziției intitulate Timișul, istorie vie.

De asemenea, de la ora 18, sute de dansatori din județ vor participa în Piața Victoriei la un flashmob cu jocuri autentice folclorice, în cadrul unei acțiuni organizate de către Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș. La Muzeul Național de Artă Timișoara va avea loc vernisajul expoziției „Personalități din Banat”, care prezintă portretele a 60 de personalități reprezentative pentru Timișoara și regiune, o expoziție semnată de artistul Aurelian Scorobete. Tot în această seară, de la ora 19, la Sala Capitol debutează festivalul „Lada cu zestre”.

Un alt moment important are loc de la ora 21, la Muzeul Satului Bănățean unde are loc premiera premiera musicalului „Come into the light”.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an

Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.