Piața Operei, modern versus conservator. Una dintre dezbaterile electorale ce vor aprinde alegerile la anul

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Primarul Dominic Fritz este obligat să înceapă ceva proiecte despre care să se spună că sunt de pe vremea lui. După episodul „Frig”, când Colterm aproape a colapsat că i-a venit vremea după tratamentele paleatice de pe vremea lui Ciuhandu și Robu, primarul userist s-a lipit de porecla cu „DoNimic”, iar pentru glumițele astea nici măcar nu puteai contrazice vehement. Mai toate proiectele erau duse în executare din vremea lui Robu și nu le mai enumăr aici.

Pe final de mandat trebuiau să apară proiectele Fritz, ca istoria să dea numele neamțului unor lucrări mai mari sau mai mici din Timișoara. În caz că Dominic Fritz și-a înnoi mandatul cu ocazia alegerilor de la anul, acestea vor intra în executare tot sub administrația lui, plus că ar mai fi timp de altele. Dar dacă nu? Proiectul „Amenajare si modernizare Piata Operei si strazi zona Cetate”.

Momentan, concursul pe idei. Primarul e încântat de ideea renovării centrului cu idei provenite dintr-un concurs internațional la care să participe iscusiți peisagiști și arhitecți. Dar ideile nu sunt „la liber”. Beneficiarul trece în caiet ideile ce l-ar interesa, printre care amenajarea străzilor care dau în piață, schimbarea la față a zonei Modex, pasajul din fața Operei – eventual dispărând, dar cum?, căci acolo sunt proprietari „scumpi” – platoul din fața Catedralei, cu posibilitatea trecerii traficului printr-un subpasaj, pentru ca promenada să nu mai fie obstrucționată de mașini și autobuze etc. Sunt câteva dintre jaloanele cu care se vor „juca” arhitecții și peisagiștii pricepuți așteptați la concursul de idei scos la bătaie zilele trecute.

Însă bombița cu ceas ce cred că-i va exploda în față primarului Fritz exact de alegeri este cerința cu care administrația Fritz testează simțurile estetice ale timișoreanului: „Se va urmări dizolvarea spaţialitatii de coridor şi formarea locurilor care favorizează adunarea grupurilor de oameni, zăbava”. Da, este vorba de piața Operei-Victoriei și e destul de simplu să bănuiești că se imaginează o zonă largă fără acele culoare despărțite de acea zonă verde cu tuia și ornamente florale. Cu altfel de zone verzi despre care primarul Fritz spune că vor fi din abundență, însă altfel dispuse, nu în conceptul spațialității de coridor.

Partea întâi a unui astfel de proiect de modernizare a centrului zonei Cetate a fost derulată în primul mandat al lui Nicolae Robu. Atunci s-au cheltuit fonduri europene și lucrarea s-a petrecut pe traseul celor trei piețe, Libertății, Unirii și Sf. Gheorghe. A ieșit cu mare scandal în cazul golirii de vegetație a pieței Libertății, dar unii văd acum utilitatea și unui astfel de spațiu în cazul unor concerte și altfel de evenimente pentru care e nevoie de un spațiu mai mare. Dar scandal tot a fost. Și probabil că va mai fi și în cazul jocului de-a imaginația în Piața Operei spre Catedrală. Copil fiind, am prins tramvaiul pe acolo. Poate și atunci unii au fost refractari. Lucrarea nu se va face până de alegeri, asta este clar, dar tema pusă în discuție cred că va marca parțial polemica electorală la anul.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (iulie 16th, 2023 at 12:23 )

Mergand pe ideile „neamtului” ( vezi sasule ca aceasta este o discriminare pe criterii etnice) Timisoara va ajunge sa concureze cu oricare din targurile „moderne” din Romania.

Ilie a spus: (iulie 16th, 2023 at 20:57 )

Fritz e un esec pentru Timisoara.

Așa e. Să ne lase-n pace toți care vor să ne deschidă ochii înspre schimbare și viitor. Noi vrem să trăim în zeama cadavrului comunismului ca porcu-n mizeria lui, cu fii și nepoți de ștabi care ajung ștabi, martori tăcuți la hoții și exterminarea bătrânilor, lași și duali, să ne luăm bac-ul liniștiți cu dispozitive de comunicare la distanță instalate pe timpan etc. Din punctul nostru de vedere, da, Fritz e un eșec. Noi suntem o reușită.A turcilor, a boierilor fanarioți, a lui Stalin, a lui Ceaușescu etc.

Stefan a spus: (iulie 16th, 2023 at 23:49 )

Cel mai tare primar post-decembrist

@Ilie a spus: (iulie 17th, 2023 at 00:39 )

De fapt Fritz e un esec pentru specia umana, nu numai pentru Timisoara. Oricum , de votat il mai voteaza doar elgibitistii si foarte putini fanatici usere ramasi.

M7 a spus: (iulie 17th, 2023 at 11:33 )

A facut o lae Fritz in aproape 3 ani. Pasajul Solventul nu, nici un pod nou inceput, nici o parcare noua inceputa, nici o sala noua de sport inceputa, caldura iarna nu. Un impostor si un incapabil, asta e Fritz! Parade de homosexuali, d-astea a reusit sa faca!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări

Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori

Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații
Marți, 17 noiembrie 2026, ora 17:00, la Nemesis Art Club, situat în Bastionul Maria Theresia din Timișoara, va avea loc vernisajul expoziției „Timpul – între ritm și imagine”, care reunește lucrările artistei Consuela Grigorescu și ale invitatei sale, Laura Neaga. Expoziția propune o explorare vizuală a timpului, privit dincolo de dimensiunea sa cronologică, ca experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timpul, între ritm și imagine! Expoziție de grafică de excepție la Bastion, cu Consuela Grigorecsu și Laura Neaga
Marți, comunitatea creativă din Timișoara este așteptată la o nouă ediție a CreativeMornings Timișoara, găzduită de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Participarea este gratuită, pe bază de înscriere. Invitata acestei ediții este Roxana Puriș, creatoare de conținut și digital storyteller din Timișoara, cunoscută pentru modul autentic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CreativeMornings Timișoara vine la Facultatea de Arte și Design, cu Roxana Puriș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că începând de luni, 16 noiembrie 2026, vor fi operate mai multe ajustări ale orarelor de circulație pentru mai multe linii de transport, majoritatea periurbane. Vizate sunt liniile M24, M30, M35 și 5C, precum și o modificare în ceea ce privește stațiile liniei M11, pentru o mai bună adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT ajustează programul de circulație pe mai multe linii metropolitane și pe o linie orășenească
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș lansează luni, la Sala Baroc, albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”. Albumul reunește contribuțiile unor personalități din lumea artei și a cercetării istorico-artistice. Coordonator și editor al albumului este Filip A. Petcu, acesta va prezenta contribuțiile lui Cristina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul de Arte Timișoara se lansează albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”
Facultatea de Management în Producție și Transporturi (MPT) din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 13 noiembrie 2026, trei decenii de existență. Ceremonia aniversară a avut loc în Auditoriumul Centrului de Conferințe al UPT și a celebrat dezvoltarea în premieră națională a domeniului Inginerie și Management, o direcție academică menită să îmbine competențele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei decenii de pionierat la Politehnica Timișoara! Facultatea de Management în Producție și Transporturi a sărbătorit 30 de ani de la înființare
Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Senatorul Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, afirmă că locul firesc al PNL Timiș este alături de USR în polul reformator, iar nu lângă PSD cum se află acum. El îi invită pe cei din PNL la discuții pentru o opoziţie puternică la PSD. La Bucureşti se vorbeşte foarte mult despre constituirea unui pol reformator, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, invită PNL la discuţii pentru întărirea polului reformator în Timișoara și Timiș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.