Marilen Pirtea readuce în prim plan ideea unei universități metropolitane la Timișoara

Doar împreună, universitățile din Timișoara pot ajunge între primele o mie din lume în cunoscutul top Shanghai, susține rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea. În acest moment, nicio universitate din România nu mai este reprezentată în top 1000 global din reputatul clasament internațional amintit, rectorul Universității de Vest din Timișoara readuce în atenția publicului o soluție de reformă structurală universitară, pe care UVT a susținut-o public de mai mulți ani, prin care Timișoara, ca oraș universitar, s-ar situa în primele 1000 de universități ale lumii în maximum doi ani.

”Cuvintele marelui sculptor Constantin Brâncuși, ale cărui opere vor putea fi admirate la Timișoara începând cu finalullunii septembrie, în cadrul celei mai complexe și ample expozițiidin România ultimilor zeci de ani, sunt mai actuale ca oricând, mai cu seamă când discutăm de relevanța internațională a universităților românești. Știmcu toții că topurile și ranking-urile importante sunt extensive, ceea ce înseamnă că acestea adună contribuția îndomeniile educației și cercetării ce vine din partea tuturor membrilor comunității academice, fără a raporta aceste rezultatecumulate la numărul acestora. Știm, de asemenea, că majoritatea covârșitoare a universitățilordin top 500, din top 1000 la nivel internațional sunt universități care au în componența lorștiințe exacte și științe ale naturii, medicină și științe inginerești. În plus, mai știm și alte elemente cecontribuie la reușita majoră a universităților cotate în prima mie de universități ale lumii, lacare cu greu pot visa universitățile românești, cum ar fi cadre didactice saualumnilaureați ai premiilor Nobel”, spune Pirtea.

El își dorește și militează de mai mult timp pentru o singură universitate, care să le reunească pe toate cele care activează în Timișoara.

”Nu voi pierde nicio ocazie pentru a spune, parafrazând expresia care spune că acolo unde sunt mulți, puterea crește, că universitățile metropolitane – care ar coagula toate universitățile din arealul orașelor mari, cu o intensă viața academică și de cercetare – sunt nu doar soluția la această problemă, ci sunt soluția pentru o reformă fundamentală a învățământului superior, o reformă a eficienței (un singur rector în loc de X rectori, un singur director general în loc de X directori generali, samd), sunt soluția pentru servicii suport de calitate pentru studenți, sunt soluția pentru integrarea tuturor stakeholderilor și a administrației în jurul elementului esențial de dezvoltare al unei comunității – universitatea, maturizată ca format instituțional la nivel de universitate metropolitană”, afirmă rectorul UVT.

O asemenea ”uniune” nu e nimic ieșit din comun, iar cel mai apropiat exemplu este chiar Szeged.

„Aș mai completa cu un element important: nu trebuie să inventăm nimic, acest format instituțional, metropolitan, este un element câștigător deja verificat și validat. Este suficient să ne uitam la 120 km de Timișoara, la Szeged, ori mai departe, la universitățile din Franța care, începând cu universitățile din Strasbourg, au fuzionat în toate orașele universitare importante, chiar în țara pe care o considerăm adesea un model pentru noi, românii. Este însa important ca interesele personale, mărunte, să fie lăsate deoparte și, în loc de ele, să privim înainte cu optimism și viziune, către soluția fuziunii celor patru universități publice timișorene, așa cum am propus încă din timpul primului meu mandat de rector, considerând că este de datoria mea să propun o fuziune în interesul Timișoarei și al viitorului orașului nostru universitar, fiind deschis unui proces democratic și transparent de desemnare a unui singur rector al universității metropolitane timișorene, fără să am nicio clipă impresia că îmi expun un interes individual prin această propunere radicală, dimpotrivă, mizând totul pentru interesul academic și public”, subliniază rectorul UVT.

În doi ani, această universitate metropolitană ar intra în topul amintit.

„Și astăzi, la mulți ani după ce am avansat public pentru prima dată soluția fuziunii universităților din Timișoara într-o singură entitate universitară, am toate argumentele pentru a spune ca această construcție instituțională, Universitatea Metropolitană Timișoara, s-ar situa în primele 1000 de universități ale lumii în maximum doi ani de la constituirea sa”, este concluzia lui Marilen Gabriel Pirtea.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Alex a spus: (august 18th, 2023 at 11:38 )

M Pirtea avanseaza aceasta idee in speranta unui nou mandat de rector, de consortiu. Nu e el cel mai potrivit sa vorbeasca despre cercetare. El e un politruc care isi tine la suprafata activitatea in domeniu, ca coautor pus de colegi, deseori la lucrari dovedit plagiate.

bla a spus: (august 18th, 2023 at 15:43 )

de ce sa avem 3 sau 4 universitati slabe cand am putea avea una singura si mai slaba ? sa faca performanta apoi sa fuzioneze. cand te gandesti ca stau linistiti pe banii nostri, adica de la buget, de ce s-ar chinui sa performeze academic ?

Wanda89 a spus: (august 18th, 2023 at 16:15 )

@bla Rectorii fac doar lovituri de/în imagine și în imaginație. Universitățile noastre sunt sufocate de sinecuri, nu de educație. Zeci de birouri cu șefi de birou, zeci de departamente cu șefi de departament. Alaiuri de prorectori, alaiuri de șefi de orice, abia terminatori de studenție, prin OSUT, desigur. Nasol.

ITist a spus: (august 18th, 2023 at 17:27 )

Eu zic doar atat:Bravo Marilen Pirtea daca vei reusi acest lucru!!!

Dinu ot UVT a spus: (august 18th, 2023 at 18:51 )

Mărimea universității n-are nimic de-a face cu pasiunea pentru cercetare a oamenilor dintr-o echipă / departament. Altceva are: finanțarea. Să fii rector și senator și să-ți pară că problema universităților este nefuzionarea, nu NEFINANȚAREA, înseamnă că te uiți într-altă parte decât unde trebuie (la putere te uiți, bineînțeles!).
Nepotismele și impostura sunt alte două mari și imense probleme, dle senator!!!!!! Finanțarea (leșinată) per capita, lipsa direcțiilor de cercetare, realizarea de lucrări științifice fără nicio relevanță pentru societate, dar citate. Absoluta necunoaștere a leadership-ului academic este o altă evidentă problemă. Și mai sunt și altele. Dar e mai ușor să vopsești casa, când grinzile sunt putrede și pereții sfărâmicioși

Codruța Clenciu a spus: (august 19th, 2023 at 08:42 )

Bună dimineața ! Într adevăr promite ideea de a ,, fuziona ,, toate rectoratele.

Felicitări Marilen , ție și suporterilor/suporteleror ideilor tale!

O zi de Sâmbătă frumoasă și neliniștită, dar în parametri.

Nu am înțeles cuvântul ,, stakelolder
ilor ,, în contextul acestui articol, îl poți/ști explica?

P.S. salutări familiei tale în particular și felicitări publice pentru inîțiativele luate.

Ceau !

@Codruța a spus: (august 19th, 2023 at 10:05 )

stakeholder = jupân

liviu a spus: (septembrie 16th, 2023 at 09:08 )

Alex l-a caracterizat f. bine, in cateva cuvinte, pe marele rector impostor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori

Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
După foarte mult timp, piața muncii din județul Timiș a înregistrat o creștere sesizabilă a ratei șomajului, chiar și așa, acest indicator rămâne la un nivel foarte scăzut. La 31 octombrie 2026, în evidențele AJOFM Timiș figurau 3.867 de persoane fără loc de muncă, cu 272 mai multe decât la finalul lunii septembrie. Rata șomajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din județul Timiș crește nesemnificativ
Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Constructorul înaintează cu lucrările de modernizare a căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț, din linia Caransebeș – Arad. Pe mai multe noi segmente ale infrastructurii feroviare se apropie de finalizare etapa de execuție a suprastructurii căii ferate. În stația Timișoara Nord, în cadrul acestui proiect, sunt aproape de finalizare lucrările de buraj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările de modernizare a suprastructurii căii ferate pe lotul 3, Timișoara Est – Ronaț
Proiectul Banat – Regiune Gastronomică Europeană are acum un nou susținător cu greutate. Milos Nedeljkov, cunoscut pe rețelele de socializare sub numele de Balkan Dad, va ajuta la promovarea proiectului. Sârbul din Novi Sad, cunoscut în întreaga lume pentru filmulețele în care pune la un loc gastronomia balcanică și umorul, cu milioane de vizualizări pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Pe șoseaua care leagă drumul național dintre Timișoara și Arad și comuna Sânandrei a început turnarea stratului de asfalt de uzură din proiectul lărgirii la patru benzi. Suma plătită pentru acest proiect este de aproape 42 de milioane de lei. Lucrările finale au demarat joi. ”Ne apropiem cu pași mari de finalizarea lucrărilor de lărgire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfaltul de uzură pe drumul extins la patru benzi spre Sânandrei/VIDEO
Zilele trecute, în cel mai vestic oraş al României, a fost lansat un volum dedicat istoriei comunității germane şi a Bisericii Romanao-Catolice din Sânnicolau Mare. Întitulată “Sânnicolau Mare. Despre istoria orașului, a bisericii romano-catolice și a oamenilor săi”, cartea este semantă de Dietlinde Huhn, Werner Kremm și Anton Sterbling. De precizat că este vorba de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria comunităţii germane din Sânnicolau Mare, într-un volum lansat în cel mai vestic oraş al României
CSC Dumbrăvița se pregătește de o deplasare în Ilfov, pentru duelul cu fosta prim-divizionară Metaloglobus București. Partida contează pentru etapa a 13-a din Liga 2 și se va disputa la Clinceni, sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul din Ilfov cu un nivel de încredere mai ridicat, după prestația bună de sâmbăta trecută, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După egalul cu Poli, Dumbrăvița prinde curaj și vrea victorie în deplasare cu Metaloglobus
Sala Constantin Jude găzduiește un meci de tradiție al baschetului românesc. Sâmbătă, de la ora 18:00, SCM Politehnica Timișoara va fi gazdă pentru CSU Sibiu. Aflată la al 40-lea sezon consecutiv în prima ligă, Timișoara înfruntă un alt centru de tradiție al baschetului românesc, CSU Sibiu fiind campioană a României în 1995. „Sibiul este o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel clasic sub panou, Timișoara contra Sibiu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.