Timișoara găzduiește, sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 13, ediția din acest an a Crosului Loteriei Române. Evenimentul beneficiază de sprijinul Consiliului Județean Timiș, va aduce câștigătorilor premii în bani, iar pentru spectatori un concert cu Vescan, Mira și Lora, în Piața Libertății. Circuitul pe care se va desfășura evenimentul are lungimea de 4,5 kilometri…
Aquatim a finalizat lucrările din fonduri europene la Șag
12.09.2023 Aquatim a finalizat lucrările din fonduri europene la Șag Localitatea Șag beneficiază de o infrastructură modernă de mediu în urma finalizării lucrărilor din cadrul contractului „Execuție rețele de apă și apă uzată Șag”, desfășurat de compania Aquatim din fonduri europene. Investiția de circa 27 milioane lei a însemnat pentru locuitorii Șagului conducte noi…
La Timișoara vor avea loc două târguri pentru adopția de câini
Primăria Municipiului Timișoara invită toate persoanele interesate la un Târg de adopții, care va avea loc în zilele de 16 și de 23 septembrie, sub titlul „Și mie îmi stă bine în lesă! Ia-mă acasă!”. Evenimentele sunt parte din campania de promovare a adopțiilor din adăpostul public pentru câini. Târgul de adopții este organizat în…
Artiștii stradali care vor să performeze pe străzile din Timișoara sunt chemați la testat la Casa de Cultură
Dacă vrei să prestezi activități artistice pe străzile Timișoarei va trebui prima dată să treci testul realizat de Casa de Cultură. Timp de cinci zile, cei care vor să câștige prezentându-și talentul pe stradă sunt așteptați la instituția amintită, pentru a-și demonstra calitățile, în vederea jurizării. Consiliul Local Timișoara a adoptat hotărârea nr. 312 din…
Acţiuni de dezinsecţie la Biled
Dacă în Timişoara ţânţarii sunt la… putere şi îşi fac simţită neplăcuta prezenţă peste tot, iată că sunt localităţi în judeţul Timiş unde cei responsabili ştiu să facă şi dezinsecţii. O astfel de aşezare este Biled. Aşadar pe 14 şi 15 septembrie, în intervalul orar 6-11, vor avea loc aţiuni de dezinsecţie aeriană, pe teritoriul…
CS Gloria Moşniţa Nouă va pune accent şi pe grupele de copii
Aflat în plină dezvoltare, clubul de fotbal din Moşniţa Nouă creşte într-un an cât alte cluburi în şapte. Acum a venit momentul de a organiza grupe de copii si juniori, fete şi băieți. Pentru că la Moşniţa se pune mult accent pe viitor. CS Gloria Moșnița Nouă a devenit o structură sportivă solidă și oferă…
Lepa Brena, celebrată în cadrul unui eveniment special, la Timișoara. Artista sârbă vine în orașul de pe Bega
Timișoara creează un eveniment special gândit pentru celebrarea celei mai bine vândute solistă din istoria Balcanilor, cu peste treizeci de milioane de albume comercializate în lumea întreagă, Lepa Brena. Aceasta revine la Timișoara, pentru a cânta în Capitala Europeană a Culturii 2023. Supranumită Diva din Balcani, Lepa Brena va susține un concert extraordinar, gratuit pentru…
Amendă pentru cei de la Plai pentră că au stricat gazonul din Unirii
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au luat, în cursul zilei de ieri, măsura sancționării contravenționale în cazul Centrului Cultural Plai, care a organizat un eveniment în intervalul 6-10 septembrie, în Piața Unirii din Timișoara. În cadrul manifestării au fost amplasate pe spațiul verde mai multe corturi gonflabile, fiind deteriorat gazonul din locația menționată.…
Joi se ia apa în Timişoara într-o intersecţie importantă
Joi, 14 septembrie, între orele 8-18, la intersecția străzilor Ioachim Miloia și Gavril Musicescu se va executa o conectare de conducte. Lucrările fac parte din „Contractul de execuție rețele apă și canalizare Timișoara Sud – lot 2”, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Ioachim Miloia și Gavril Musicescu (între Drubeta…
Bosniacii de la Dubioza Kolektiv vin să cânte la Timișoara/FOTO
Dubioza Kolektiv, una dintre cele mai cunoscute trupe muzicale din Balcani, ajunge în octombrie la Timișoara. Alături de alte formații românești, bosniacii vor cânta în cadrul unui eveniment numit ”Celebrarea orașului”, pe care organizatorii îl numesc ” unul dintre marile evenimente culturale ale acestei toamne în Timișoara”. Timișorenii vor avea parte de o serie de…
CCIA Timiș le propune firmelor să facă afaceri în Qatar
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Camera de Comerț și Industrie a Statului Qatar, sub egida Ambasadei Statului Qatar în România, le propun firmelor să facă afaceri în țara arabă. Acestea pot participa la un Forum de Afaceri virtual, sub genericul ”România – Qatar: Investiții și oportunități de afaceri” Evenimentul are loc în…
Apartamentele cu două camere din Timișoara s-au scumpit cu peste patru procente într-o singură lună
Un apartament cu două camere din Timișoara a avut o creștere a prețului cu nu mai puțin de 4,4% într-o singură lună. Chiar și așa, în orașul de pe Bega sunt printre cele mai accesibile prețuri practicate la apartamente, în marile orașe din România. Apartamentele scoase la vânzare în cele mai mari orașe din țară…
Începe distracția
S-a auzit de peste deal că partidul mai multor Brătianu va face o alianță sub numele „Blocul Democratic” cu partidul lui Alexandru Bârlădeanu, Ion Iliescu și Ana Pauker pentru ca noi să beneficiem de stabilitate în democrație. Deși sună ca o știre la mișto, să știți că este o chestie veche care nu mai suprinde…
Roxana Iliescu și Ruben Lațcău, din nou ceartă în ședința consiliului local. S-a ajuns la ”vă somez” și, în final, ”îmi cer scuze”
Disputa pe tema cimitirelor Timișoarei date în administrare celor de la Horticultura a ajuns în faza cu ”vă somez” și ”îmi cer scuze”. Protagoniști au fost Roxana Iliescu, consilier local, respectiv Ruben Lațcău, viceprimar. Ciudat este că disputa la cuțite a pornit la un punct care avea doar legătură tangențială cu subiectul. Înaintea votului prin…
Replica PSD Timiş: Alin Nica se agaţă cu disperare de funcţie
PSD Timiş a recţionat după ce Alin Nica a acuzat că a fi fost revocat din funcţia de membru în Consiliul Național de Integritate (CNI) pentru ca social-democraţii să acapareze Agenția Națională de Integritate (ANI). Cei din PSD spun că Nica trebui să-şi dea demult demisia din CNI, dacă ar fi avut onoare. Prin intermediul…
Final de carieră? Suspendare drastică pentru Simona Halep
Veste devastatoare pentru fostul număr 1 mondial în tenisul feminin. Simona Halep și-a aflat pedeapsa în scandalul de dopaj, după ce a fost audiată la finalul lunii iunie de către tribunalul Sport Resolutions. Românca a primit o suspendare de 4 ani, ca urmare a testului pozitiv cu Roxadustat de la US Open 2022. Singura cale…
Alin Nica, reacţie la revocarea din CNI: “Votul politic bate justiția!”
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, totodată preşedinte al PNL Timiş, afirmă că revocarea sa din din Consiliul Național de Integritate, s-a făcut fără niciun temei legal, “cu unicul scop de a grăbi acapararea Agenției Naționale de Integritate” de către PSD. El anunaşă că va contesta în instanță votul senatorilor. Alin Nica a replicat imediat la…
Senatul l-a revocat pe Alin Nica din Consiliul Naţional de Integritate
Cu largă majoritate, Senatul României l-a revocat pe preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, totodată preşedinte al PNL Timiş, din poziţia de membru al Consiliului Naţional de Integritate. Acest organism monitorizează Agenţia Naţională de Integritate (ANI), instituţie care a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu trei “incidente de…
Banca Mondială a venit la Timișoara ca să își prezinte strategia și oferta
Banca Mondială a găsit în Primărie, la Timișoara, partenerul excelent pentru a-și prezenta mediului social și economic oferta, realizările și planurile de viitor pentru România. La sediul municipalității a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanți ai mediului universitar, de afaceri și asociativ, precum și ai autorităților locale și centrale. Pe lista activităților…
Atletele de la CSU Politehnica Timișoara, medalie de argint la Campionatul Național de Alergare pe Șosea 5 kilometri
CSU Politehnica Timișoara a obținut medalia de argint la Campionatul Național de 5 kilometri, feminin. Competiția a avut loc la Brașov, la sfârșitul săptămânii trecute. Yasmina Tămășilă, Carla Ivanciov, Iulia Drăgoi și Denisa Zaro au alergat pentru CSU Politehnica Timișoara la Campionatul Național de Alergare pe Șosea 5 kilometri și au obținut medalia de argint…