Pascal Bruckner, doctor Honoris Causa al UVT, la deschiderea noului an universitar. Vor avea loc Noaptea Cercetătorilor, Univibes și Liberty Marathon

Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara

Deschiderea noului an universitar la Universitatea de Vest Timișoara vine cu o serie de evenimente de excepție. Sunt acțiuni academice, producții artistice unice, propuse studenților și tuturor timișorenilor dornici de ni se alăture.

Festivitatea de deschidere a anului universitar va avea loc vineri, 29 septembrie, un eveniment precedat de desfășurarea Ceremoniei de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa UVT, cunoscutului romancier și eseist francez Pascal Bruckner, profesor invitat al universității californiene Saint-Diego, profesor la Institutul de Studii politice din Paris, colaborator al cotidianului Le Nouvel Observateur și, în prezent, al ziarului Le Monde. 

Ceremonia decernăriiPascal Bruckner are loc între orele 09:30 – 11:00, în amfiteatrul A01 din sediul principal UVT (bd. Vasile Pârvan nr. 4, parter). Va urma Festivitatea de deschidere a anului universitar, între orele 11:30 – 13:00. În cursul serii, în ambianța deosebită a din sala mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, cunoscutul eseist Pascal Bruckner va susține prelegerea publică „Europa a iubit prea mult basmele”, moderată de profesorul Vasile Popovici, propusă publicului universitar și publicului larg din comunitatea timișoreană. 

Vineri, 29 septembrie, odată cu festivitățile deschiderii anului universitar, la UVT se va desfășura UNIGHT – Noaptea cercetătorilor, un eveniment care face parte dintr-un proiect cu anvergură internațională în care ne este adresată invitația de a ne reuni pentru a sărbători împreună Noaptea Cercetătorilor Europeni.

Ziua se va încheia cu un eveniment unic în România – Festivalul „Univibes”, care transformă întreaga universitate într-o mare locație de concerte și expoziții de artă. Artiști consacrați vor transforma sediul UVT într-un dancefloor, pentru a celebra împreună începutul unui nou an universitar, studenți, universitari și timișoreni, aflați alături și gustând cu entuziasm atmosfera vieții studențești. Pe scenă for urca Irina Rimes, Mădălina Pavăl Orchesta, Fără Zahăr, Țapinarii, Dora Gaitanovici, JazzAtronik, DJ ZoleeVee, DJ Kuky, MCs United, Happy Flow, IST, No’Dj, Biutopia, Bandy B2B Bibanu’. Participarea la eveniment este liberă, fiind deschisă publicului larg. Partenerii evenimentului sunt: Ministerul Educației, Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), Exit Reality și BandBook.

Săptămâna de inițiere „Bun venit la UVT” (25 septembrie – 1 octombrie 2023) – este un program dedicat „bobocilor” din primul an, în care sunt incluse activitățile specifice deschiderii anului universitar, o perioadă de cunoaștere, informare și acomodare în care se vor desfășura evenimente culturale și de comunicare. Pe parcursul acestei săptămâni, studenții înmatriculați în anul întâi, la programele de studii universitare de licență, sunt așteptați la UVT pentru a descoperi ce înseamnă să fii student, cum funcționează mediul universitar și ce oportunități au din această postură.

Săptămâna se va încheia cu noua ediție a UVT Liberty Marathon, duminică, 1 octombrie. Evenimentul din acest an este cu adevărat special pentru că are ca partener oficial Comitetul Olimpic și Sportiv Român, dar și pentru că medalia de finisher a acestei ediții este semnată de campioana olimpică Ana Maria Brânză.

„Deschiderea anului universitar este cu adevărat un prilej special al vieții universitare, când le spunem „Bun Venit la UVT!” studenților din primul an, dar și colegilor lor din anii mai mari. Propunem întregii comunități timișorene un program aliniat genericului foarte cunoscut, legat de anul cultural european TM2023 – „La UVT, Cultura este Capitală!”, iar în acest context sunt onorat să anunț un eveniment de cultural de anvergură europeană, conferirea titlului de Doctor Honoris Causa UVT prestigiosului scriitor Pascal Bruckner, dar și conferința publică pe care acesta o va susține sub titlul „Europa a iubit prea mult basmele”. Vă așteptăm să vă bucurați de energia specifică deschiderii anului universitar, cu multe premiere și cu spirit european!”, a spus rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.