Se pot cumpăra bilete la expoziția Brâncuși de la Timișoara. Cel mai ieftin, 55 de lei

Organizatorii expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, care va avea loc în următoarele luni la Muzeul Național de Artă Timișoara, au anunțat că s-au pus în vânzare biletele de acces la expoziție. Până la debutul acestei expoziții eveniment a programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii a mai rămas o lună de zile. Cel mai ieftin bilet pornește de la 55 de lei și se adresează pensionarilor.

Găzduită de Muzeul Național de Artă din Timișoara în perioada 30 septembrie 2023–28 ianuarie 2024, expoziția Brâncuși: surse românești și perspective universale, este finanțată de Consiliul Județean Timiș și este organizată de către Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, fiind susținută de Banca Transilvania ca sponsor principal. Este unul din cele mai așteptate evenimente ale acestei toamne în Europa Centrală și de Est și punct culminant al programului cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, au anunțat organizatorii.
Biletele pot fi achiziționate, începând cu data de 4 septembrie, de pe site-ul expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, www.brancusi-2023.info.
Biletele pot fi rezervate pentru intervale orare predefinite, în limita disponibilității. Pe lângă biletele care pot fi rezervate online din timp, va fi disponibil, în fiecare dimineață, și un număr de bilete pentru ziua respectivă, care pot fi achiziționate direct de la casieria Muzeului Național de Artă Timișoara.
Pentru cei interesați sunt disponibile următoarele tipuri de bilete: Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” – 88 RON; Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” și toate celelalte expoziții MNArT – 100 RON; Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” pentru studenți (cu carnet de student) – 22 RON; Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” pentru pensionari (cu talon de pensie) – 55 RON; Gratuit pentru jurnaliști, presă scrisă și media (cu acreditare prealabilă), preșcolari și elevi, precum și profesorii sau învățătorii însoțitori (1 însoțitor la 10 preșcolari/elevi), angajați ai muzeelor publice din România, membri ai asociației ghizilor acreditați din Timișoara, membri ai AICA, ICOM, ICOMOS, UAPR, persoane cu dizabilități și însoțitorii lor.
„Am spart gheața și am cumpărat primul bilet la Expoziția Brâncuși! Sunt nerăbdător să admir opera marelui artist și vă invit să vă alăturați acestui eveniment care reunește, pentru prima dată după 50 de ani, sculpturi emblematice din perioada de maturitate a artistului, de la mari muzee ale lumii, precum Centrul Pompidou sau Tate Gallery, dar și din tinerețea acestuia, din colecții muzeale și private din România. Sunt mândru că îl aducem acasă pe marele Brâncuși printr-un parteneriat de succes între administrația județeană și mediul privat.„, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Toate veniturile rezultate din vânzarea de bilete vor merge către Muzeul Național de Artă din Timișoara pentru susținerea infrastructurii și proiectelor acestuia.
Expoziția va fi deschisă, între 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024, în zilele de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 20:00, luni și marți, precum și în zilele de 24–26 și 31 decembrie 2023 și 1–2 ianuarie 2024: închis

Site special dedicat expoziției

Expoziția beneficiază și de un atrăgător site dedicat, www.brancusi-2023.info, care vă invită să descoperiți universul Brâncuși, informații despre reputata curatoare Doina Lemny și volumul bilingv, român-englez, Brâncuși: surse românești și perspective universale pregătit de către aceasta, articole interesante despre viața și opera artistului sau ce anume spun marile personalități despre cel care a avut o contribuție enormă la înnoirea limbajului plastic al sculpturii moderne. Sunt prezentate și informații practice legate de bilete, reguli de vizitare, programul de mediere, precum și echipa proiectului.
Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” este organizată de către Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, fiind finanțată de Consiliul Județean Timiș. Expoziția este posibilă și datorită sponsorului principal, Banca Transilvania, sponsorilor strategici Lidl, Vodafone și Nepi, dar și prin contribuțiile venite din partea TAZZ, HELLA România, parte din grupul global FORVIA, Linde, Catena, Atos–Eviden, Nokia și Cramele Recaș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.