Leii din Banat joacă pe teren propriu, miercuri, în etapa a treia

SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara joacă mâine (miercuri, 11 octombrie), în etapa a treia a Ligii Naționale de baschet. Alb-violeții vor fi gazde pentru nou-promovata CSM Corona Brașov, de la ora 19.00, la sala Constantin Jude.

Jucătorii violeţi au două succese în campionat, în vreme ce brașovenii au cedat în primele două runde, dar au întâlnit adversari dificili, Rapid și Voluntari.

„Venim după două victorii în primele două etape, dar și după o pauză de peste zece zile. Făcusem patru meciuri bune în start de campionat, iar această întrerupere nu ne pică bine. Întâlnim o echipă care chiar dacă este o nou-promovată are un lot solid și a demonstrat-o deja și în meciurile din Cupa României și în cele din campionat. Brașovenii posedă un lot total schimbat față de sezonul precedent, iar pauza aceasta le-a fost de folos. Le-a dat răgazul de a mai lucra la omogenitate”, a spus Dragan Petricevic, antrenor SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara.

Cel mai recent sosit în lot, Luka Mitrovic, are câteva zile de antrenament alături de noii săi colegi și poate intra în vederile staff-ului tehnic.

„El s-a acomodat foarte bine și neașteptat de repede. Consider că am făcut un lucru bun că am adus un jucător care a mai evoluat în România. Asta l-a ajutat, campionatul îi este familiar, iar acomodarea se poate face mult mai bine”, a mai spus Dragan Petricevic.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică

UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Universitatea de Vest Timișoara invită publicul să petreacă o seară sub cerul liber, alături de comunitatea UVT, pentru a observa două dintre cele mai spectaculoase evenimente astronomice ale verii. Evenimentul are loc miercuri, 12 august, fiind o seară dedicată observațiilor astronomice, organizată în zona releului de telecomunicații de lângă Lucareț. Punctul de întâlnire și locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara organizează un program de observații astronomice pentru eclipsa parțială de soare și Perseide
Locuitorii comunei Ghiroda sunt invitaţi la primul eveniment comun al proiectului „Mobilitate Verde” (Mobility in Green) cu tema „Mobilitate verde – un pas spre o comunitate sustenabilă”. La eveniment se va discuta despre cum vor fi aduse în Ghiroda mai multe piste de biciclete, aer mai curat și opțiuni de transport sustenabile.  Primăria Ghiroda şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Comunitatea noastră devine mai verde și vrem să fii parte din asta!”. Prima dezbatere la Ghiroda pe tema proiectului „Mobilitate Verde”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.