USR cere PNL să se distanţeze de Nicolae Robu, după ce acesta a publicat un video fals cu Dominic Fritz

USR cere președintelui PNL Nicolae Ciucă și președintelui PNL Timiș, Alin Nica, să condamne public utilizarea de către Nicolae Robu candidatul PNL la Primăria Timișoarei a unui video contrafăcut în care apare primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Demersul lui Robu vine în perioada în care chiar PNL promovează în Parlament o lege anti-deepfake.

Nicolae Robu a luat un mesaj dintr-un comunicat de presă, l-a transformat în vocea lui Dominic Fritz printr-un software și l-a suprapus peste un video în care vorbește primarul Timișoarei, creând impresia că vocea care se aude este a lui Dominic Fritz.

”Domnul Robu dovedește din nou că îi lipsește orice fel de busolă morală. Să falsifici videoclipuri ale adversarului politic nu mai are nicio legătură cu competiția democratică. După ce a insinuat că alegerile din 2020, pe care le-a pierdut, au fost falsificate, a trecut la următorul nivel al minciunii. Robu se joacă cu același foc cu care China și Rusia încearcă să incendieze democrațiile din Europa. Nu poți să vrei să fii primarul Timișoarei și să disprețuiești atât de deschis valorile de bază ale libertății și democrației pentru care timișorenii au plătit un preț scump” a declarat Dominic Fritz, primar al Timișoarei şi preşedinte USR Timiş.

USR aminteşte că, recent, Nicolae Robu, făcea un val de declarații publice xenofobe în care acuză existența unei “grupări geopolitico-economice germano-româno-austriace”, care l-ar susține pe Dominic Fritz.

„Ceea ce a făcut Nicolae Robu reprezintă un precedent deosebit de periculos. Linia dintre real și falsificare cu bună știință a fost călcată. Domnul Robu demonstrează încă o dată că este capabil de orice în goana după putere. De aceea, îi îndemn pe timișoreni la multă atenție, pentru că uneori ceea ce pare real poate fi de fapt un deepfake.  Domnul Robu a mai primit cartonașul roșu din partea timișorenilor, în 2020. Ei nu uită că a promovat oameni angajați prin falsificarea concursurilor, că a patronat timp de 8 ani jaful din patrimoniul Timișoarei, și că a incitat la ură împotriva primarului Dominic Fritz printr-un discurs xenofob și anti-european. Nicolae Robu demonstrează că nu-l interesează niciun fel de regulă morală, legală sau politică. În 2024, timișorenii vor trebui să aleagă nu doar un primar, ci să apere însăși democrația timișoreană˝, a declarat şi Paula Romocean, președinta USR Timișoara.

USR le solicită lui Nicolae Ciucă și Alin Nica să se distanțeze ferm de acțiunile electorale ale lui Nicolae Robu care încalcă bunul-simț și legile României. Paradoxal, chiar PNL promovează în Parlament o lege anti-deepfake, în timp ce candidatul PNL pentru Primăria Timișoara îl folosește, public și fără nicio rușine.

Deepfake înseamnă ¨profund fals˝ și reprezintă un mesaj video în care cu ajutorul inteligenței artificiale sunt trucate imagini și mesaje audio, astfel încât să pară că cel care apare în video face anumite gesturi sau spune anumite fraze, despre care cei care le privesc nu își dau seama dacă sunt reale sau false.

După primele relatări de presă ale falsului, Robu a înlocuit filmul cu altul. Cel postat original poate fi accesat aici:

https://youtu.be/hmzdQG4QokA

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Paul K. a spus: (noiembrie 14th, 2023 at 11:55 )

PNL ar trebui să nu se ia după ce spune USR și să examineze serios problema. Un punct solid de pornire ar fi ipoteza că omul e prost. Sau senil. Sau senil și prost. După comportamentul lui din ultima vreme (vreo 4 ani), toate cele trei par piste promițătoare. De Inteligență artificială, nu poate fi bănuit, că-i om. De inteligență naturală, nu prea-s semne. Deci.

Roberto a spus: (noiembrie 14th, 2023 at 12:00 )

Ar fi și cazul
Cate probleme penale trebuie sa mai aibă Robu ca PNL sa nu il mai susțină? Trebuie să fie la închisoare?

Reos a spus: (noiembrie 14th, 2023 at 13:02 )

Veșnic neștiutorul nu cred că a făcut-o din calcul sau răutare pentru că este ultracinstit și sper că după alegeri să aibă un loc de terapie rezervat.

vest a spus: (noiembrie 14th, 2023 at 13:25 )

Scursoarea de Bocsig e mai periculoasa decat pare.

PADUREAN LIVIU a spus: (noiembrie 22nd, 2023 at 22:55 )

Da este mare adevăr nu a demonstrat cît a fost primar că lupta pentru patrimoniu timisorei !!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori

Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații
Marți, 17 noiembrie 2026, ora 17:00, la Nemesis Art Club, situat în Bastionul Maria Theresia din Timișoara, va avea loc vernisajul expoziției „Timpul – între ritm și imagine”, care reunește lucrările artistei Consuela Grigorescu și ale invitatei sale, Laura Neaga. Expoziția propune o explorare vizuală a timpului, privit dincolo de dimensiunea sa cronologică, ca experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timpul, între ritm și imagine! Expoziție de grafică de excepție la Bastion, cu Consuela Grigorecsu și Laura Neaga
Marți, comunitatea creativă din Timișoara este așteptată la o nouă ediție a CreativeMornings Timișoara, găzduită de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Participarea este gratuită, pe bază de înscriere. Invitata acestei ediții este Roxana Puriș, creatoare de conținut și digital storyteller din Timișoara, cunoscută pentru modul autentic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CreativeMornings Timișoara vine la Facultatea de Arte și Design, cu Roxana Puriș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că începând de luni, 16 noiembrie 2026, vor fi operate mai multe ajustări ale orarelor de circulație pentru mai multe linii de transport, majoritatea periurbane. Vizate sunt liniile M24, M30, M35 și 5C, precum și o modificare în ceea ce privește stațiile liniei M11, pentru o mai bună adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT ajustează programul de circulație pe mai multe linii metropolitane și pe o linie orășenească
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș lansează luni, la Sala Baroc, albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”. Albumul reunește contribuțiile unor personalități din lumea artei și a cercetării istorico-artistice. Coordonator și editor al albumului este Filip A. Petcu, acesta va prezenta contribuțiile lui Cristina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul de Arte Timișoara se lansează albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”
Facultatea de Management în Producție și Transporturi (MPT) din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 13 noiembrie 2026, trei decenii de existență. Ceremonia aniversară a avut loc în Auditoriumul Centrului de Conferințe al UPT și a celebrat dezvoltarea în premieră națională a domeniului Inginerie și Management, o direcție academică menită să îmbine competențele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei decenii de pionierat la Politehnica Timișoara! Facultatea de Management în Producție și Transporturi a sărbătorit 30 de ani de la înființare
Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Senatorul Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, afirmă că locul firesc al PNL Timiș este alături de USR în polul reformator, iar nu lângă PSD cum se află acum. El îi invită pe cei din PNL la discuții pentru o opoziţie puternică la PSD. La Bucureşti se vorbeşte foarte mult despre constituirea unui pol reformator, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, invită PNL la discuţii pentru întărirea polului reformator în Timișoara și Timiș
Agenția de turism AS TOUR Timișoara vă invită să începeţi anul 2027 cu o experiență de neuitat, o excursie la Lisabona, acolo unde Europa întâlneşte Oceanul Atlantic. Lisabona este una dintre cele mai fermecătoare capitale europene, un oraș scăldat în soare, unde străduțele pietruite, tramvaiele galbene, clădirile decorate cu faimoasele plăci de ceramică azulejos și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru începutul anului viitor, AS TOUR Timișoara vă propune o escapadă de neuitat la Lisabona, una dintre cele mai fermecătoare capitale europene
În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.