Suporterii Politehnicii Timişoara au arătat, ca în fiecare an că au inimi mari! Au strâns bani, cadouri, dulciuri, alimente pentru copiii nevoiaşi şi familiile sărace din mai multe localităţi timişene şi au organizat excelent o nouă ediţie a Acţiunii de Crăciun.
Dacă vineri, „spiriduşii” alb-violeţi au luat cu asalt mai multe localităţi, ca Sânmartinu Maghiar, Pustiniș, Răuți, Otelec și Iohanisfeld, „acolo unde cu sprijinul autorităților și al asistenților sociali am ajuns din ușă în ușă la toți cei care au nevoie de ajutor” – după cum au spus organizatorii, sâmbătă, acţiunea s-a mutat pe ape.
Mai exact, 25 de copii din Sânmihaiul Român şi cel German, s-au îmbarcat pe vaporaşul Pelican, şi cu ajutorul echipei Ecluze pe Bega au făcut o excursie pe calea apei.
„După ce l-au colindat pe Moșul Viola și i-au spus poezii, copiii s-au întrecut ad-hoc într-un concurs de desene pe teme legate de Bega, propus de Ecluze pe Bega! Toată lumea a câștigat, însă ne-a impresionat extrem de mult seriozitatea cu care micuții noștri prieteni au tratat subiectul”, au spus cei de la Druckeria.
„Golanii” şi-au făcut aşadar datoria şi în decembrie 2023, aşa cum o fac de aproape două decenii, de când organizează Marşul Eroilor, de când colindă prin centru, ca până la urmă să-i ajute pe cei în nevoie, de când organiează cu mult impact Acţiunea de Crăciun.
Comentarii prin facebook