E oficial, Centura Vest de ocolire a Timișoarei va avea două benzi de circulație pe sens

Consiliul Tehnico-Economic (CTE) al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a avizat zilele trecute Studiul de Fezabilitate pentru Varianta Ocolitoare Timișoara Vest. Conform documentului, s-a decis ca viitoarea bucată de centură, ultima, să aibă două benzi de circulație pe sens.

Aceasta va avea aproximativ 14 kilometri lungime. Urmează să fie construită la profil de drum național cu două benzi pe sens. Centura Vest va avea un impact important atât pentru economia județului Timiș, cât și pentru cea a municipiului Timișoara, a anunțat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

”Valoarea estimată pentru construcția acestei variante ocolitoare (finanțată prin fonduri europene nerambursabile) este de 2,28 miliarde de lei (cu TVA). După semnarea contractului, antreprenorul va avea la dispoziție 30 de luni (6 luni proiectare și 24 de luni execuție) pentru finalizarea lucrărilor”, a mai precizat directorul general al CNAIR.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Dan A. a spus: (decembrie 9th, 2023 at 20:40 )

Cu cat mai aproape suntem de alegeri cu atat mai multe benzi pe sens va avea centura. I promisiuni, evident.

Mihai a spus: (decembrie 10th, 2023 at 18:46 )

E fff fain cu o banda pe sens,mai ales ca pe acolo vor circula autovehicule grele si lente, si staaaaai dupa ele pănă te saturi. Faina centura,poti s-o f….i

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alianța Dreapta Unită și-a prezentat propunerile de primar pentru câteva din localitățile cheie din Timiș

Alianța Dreapta Unită și-a prezentat, miercuri, candidații pentru mai multe primării din județ, oameni cu care speră să câștige sau, în unele localități, să mențină mandatele de primar. Sunt candidați pentru mai multe localități periurbane, dar și pentru Lugoj, unde reprezentanții alianței speră să obțină conducerea localității. Piesele de rezistență sunt primarul actual de Cenad...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită și-a prezentat propunerile de primar pentru câteva din localitățile cheie din Timiș
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Jr. NBA League România: Divizia Southwest, la final. Rezultatele înregistrate și programul sferturilor de finală

Prima fază din Conferința de Vest a Jr. NBA League România s-a încheiat recent, când au fost programate ultimele meciuri din divizia Southwest. În celelalte două divizii, Northwest și Pacific, situația era deja clară, jucându-se toate partidele programate, rămânând de lămurit doar ierarhia finală din Southwest. Locul desfășurării ultimelor reuniuni a fost sala de sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jr. NBA League România: Divizia Southwest, la final. Rezultatele înregistrate și programul sferturilor de finală
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Dat dispărut de acasă, găsit după o săptămână, spânzurat

Cea mai îngrozitoare veste pe care o putea primi o familie, a venit de la Poliţie. „La data de 15 mai, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații CriminaleTimiș împreună cu polițiștii Serviciului Criminalistic Timiș cu privire la identificarea cadavrului găsit spânzurat de o schelă în data de 7 mai, pe strada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dat dispărut de acasă, găsit după o săptămână, spânzurat
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Forumul Internațional de Afaceri de la Timișoara, premieră de succes a CCIAT/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat unul din cele cele mai mari evenimente de business din sistemul cameral românesc și european, cu participarea a 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub motto-ul „Să conectăm Europa prin afaceri sustenabile”, forumul a vizat cu prioritate stimularea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Forumul Internațional de Afaceri de la Timișoara, premieră de succes a CCIAT/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a decis să extindă termenul de înscriere în cadrul comisie care va monitoriza desfășurarea ediției cu numărul 3 a campaniei de bugetare participativă, noua dată limită fiind 20 mai 2024, ora 22:00. Pentru a asigura o reprezentativitate cât mai largă în cadrul comisiei, motivează municipalitatea decizia. Comisia de Buget Participativ monitorizează desfășurarea campaniei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara prelungește termenul de selecție pentru bugetarea participativă
Alianța Dreapta Unită și-a prezentat, miercuri, candidații pentru mai multe primării din județ, oameni cu care speră să câștige sau, în unele localități, să mențină mandatele de primar. Sunt candidați pentru mai multe localități periurbane, dar și pentru Lugoj, unde reprezentanții alianței speră să obțină conducerea localității. Piesele de rezistență sunt primarul actual de Cenad...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța Dreapta Unită și-a prezentat propunerile de primar pentru câteva din localitățile cheie din Timiș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat unul din cele cele mai mari evenimente de business din sistemul cameral românesc și european, cu participarea a 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub motto-ul „Să conectăm Europa prin afaceri sustenabile”, forumul a vizat cu prioritate stimularea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Forumul Internațional de Afaceri de la Timișoara, premieră de succes a CCIAT/FOTO
Teoretic, acum utilizatorii transportului în comun din Timișoara vor putea vedea în timp real locul unde se află tramvaiul sau autobuzul pe care îl așteaptă și cât va face până în stația de tramvai. Primăria Timișoara, STPT și SMTT au lansat sistemul integrat cu GPS, aplicație și Open Data, care ajută călătorii să afle în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mijloacele de transport în comun pot fi văzute acum ”live”. Călătorii vor ști în cât timp ajung în stații!/FOTO
O noapte de poveste în care va fi implicată şi realitatea virtuală. Asta pregăteşte UPT de Noaptea Europeană a Muzeelor 2024. Universitatea Politehnica Timișoara, alături de Departamentul ID/IFR și Educație digitală, Centrul Multimedia și împreună cu proiectul cultural Spotlight Heritage Timișoara organizează sâmbătă, 18 mai 2024, cea de-a 20 ediție a evenimentului Noaptea Europeană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noaptea Europeană a Muzeelor 2024 va fi una cu totul specială la UPT
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat în ultima perioadă verificările la șantierele de pe raza oraşului, cu scopul reducerii impactului negativ asupra drumurilor publice și a vecinătăților, respectiv pentru prevenirea disconfortului produs cetățenilor. Totodată, cu ocazia controalelor s-a verificat și modul de gestionare a deșeurilor în incinta șantierelor, precum și trasabilitatea acestora....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi mari în cazul șantierelor care nu respectă legislația pe linie de mediu/FOTO
Potrivit propriei declaraţii, Maria Grapini a fost olimpică la Limba română. Ori, când ai fost olimpică la română, îţi poţi permite să creezi o nouă limbă (grapineza), să scrii romane cu citate preluate din Wikipedia sau pur şi simplu să descoperi noi ţări (Letiţia). Şi asta doar în timpul liber, când nu eşti la Bruxelles,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (12). Mândri de concitadina noastră!? Maria Grapini n-a luat doar Premiul Sputnik, ci şi cel de „trăncănitoare” a PE
Primăria Ghiroda a predat, marţi, amplasamentul din PUZ-ul pentru tineri pentru extinderea rețelelor de apă-canal. Aici au fost atribuite gratuit 116 terenuri pentru tinerii din Ghiroda și Giarmata Vii pentru a-şi ridica locuinţe.  La sfârșitul anului trecut, au fost atribuite gratuit 116 terenuri pentru tinerii din Ghiroda și Giarmata Vii, după o procedură de patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe extinderea rețelelor de apă-canal la PUZ-ul pentru tineri din Ghiroda
Top