PNL Timiș ”fură” cele mai de succes membre ale Pro România. Primăriţa din Otelec și șefa organizației de femei trec la liberali

Liberalii timișeni au anunțat, vineri, cooptarea în rândurile sale a primăriţei din Otelec, Silvia Fechete, respectiv a consilierului județean din partea aceluiași partid, Cornelia Micicoi, președintele organizației de femei a Pro România. ”Racolarea” de noi reprezentanți de rang înalt de la alte partide nu se oprește aici, spune Alin Nica, liderul PNL Timiș.

Acceptarea noilor membri e parte a unei strategii, spune Alin Nica, prin care se dorește realizarea celei mai bune oferte electorale.

”Această întărire a Partidului Național Liberal în Timiș vine ca parte a strategiei noastre de a veni cu cele mai bune candidaturi și cele mai bune oferte electorale pentru cetățeni, pentru a întări comunitățile locale și pentru a arăta că Partidul Național Liberal este locul în care performanța administrativă și viziunea politică sunt criterii pe care noi punem mare preț. Și atunci evident că porțile Partidului Național Liberal sunt deschise către toți cei care doresc să facă performanță în administrație și să urmeze în mod onest o carieră politică, fiind în interesul cetățeanului. Sigur, Partidul Național Liberal va avea anul viitor de dus o luptă destul de acerbă pentru câștigarea încrederii cetățenilor cu celelalte forțe politice, la cele cinci tururi de alegeri la care vor fi cetățenii chemați să își exprime voința. Dar eu sunt convins că alături de colegii mei și alături de cei pe care îi vom prezenta și la conferințele de presă viitoare vom avea forța să fim din nou partidul numărul unu în județul Timiș, partidul care se ocupă de rezolvarea problemelor cetățenilor, cu competență și profesionalism, fără circ, fără scandal, fără alte combinații sau alte înțelegeri pe sub masă, cum am văzut că este cazul la competitorii noștri politici”, a anunțat Alin Nica.

Decizia de a trece la liberali a luat-o după o analiză a situației din partid, fiind luată împreună cu alți colegi, spune Silvia Fechete

”Cred că toată lumea se întreabă de ce PNL, de ce această direcție. Este cât se poate de clar că proiectul Pro România e pe sfârșite. Iar după o discuție și în urma unor analize făcute cu colegii pe care astăzi îi vedeți în spatele meu, pentru că nu am venit cu mâna goală, e clar că trebuia să alegem o direcție și ne-am hotărât că cea mai bună direcție este filiala PNL PNL Timiș. Asta pentru că cu toții cunoaștem munca domnului președinte Alin Nica despre, care știm că în patru mandate de primar a făcut o treabă excelentă, știind că venind, poate și întărind această echipă, sprijinind această echipă, putem avea rezultate extraordinare. În continuare am venit și vedeți în spatele meu colegi alături de care am muncit în Pro România, un proiect drag sufletului nostru. Din păcate, nu a avut forța să crească și era cât se poate de evident că cetățenii pe care ei îi reprezintă astăzi din comuna Otelec au nevoie de susținere și o reprezentare a unui partid puternic”, a anunțat Fechete.

”Acum 5 ani am pornit într-un proiect nou, un proiect din care făceau parte la nivel național oameni tineri, oameni cu experiență și cu expertiză și alături de care noi am sperat că putem să facem sau să pornim pe un drum nou. Noi ne-am alăturat cu toată sinceritatea, poate ușor naivi, dar cu siguranță plini de speranță și idealuri. Am muncit, ne-am luptat pentru ideal. Am construit, nu am făcut nici o abatere de la niciun effort pentru ca visul acesta să ni-l ducem la îndeplinire și să ni-l punem în practică împreună. În această echipă am câștigat alegeri și evident mă refer la Otelec, unde absolut nimeni nu ne dădea vreo șansă”, a explicat Cornelia Micicoi trecerea la PNL.

Ea spune că vor urma și alți colegi din Pro Românai care vor trece la PNL. Micicoi a anunţat că își dă demisia din toate funcțiile politice, dar nu și din postul de consilier județean, deși legislația spune că mandatul se pierde la retragerea din partid. A numit această legislație ca fiind una … ipocrită.

”Astăzi, aici, îmi dau demisia mea, îmi anunț demisia din toate funcțiile politice din partidul Pro România, și anume președinta Organizației Județene de Femei, prim-vicepreședinte al Colegiului Aleșilor Locali, coordinator al departamentului de strategii, politici publice și direcții economice ale partidului. Și dacă am uitat vreuna și din aia o să-mi dau demisia. În schimb, n-am să renunț la calitatea de consilier județean. Este o funcție administrativă pe care mi-am asumat-o, pentru care am muncit și pentru care cetățenii acestui județ m-au învestit. Mi-am câștigat locul pe listă prin muncă. Am fost, e adevărat, votată pe o listă Pro România, dar au fost foarte mulți oameni care au votat Pro România la Consiliul Județean și datorită mie, drept pentru care încrederea acestor alegători eu n-am să o înșel. Întotdeauna mi-am respectat promisiunile, n-o să încep acum să nu fac de asemenea, pe cale de consecință, începând de luni mă voi alătura grupului politic PNL din Consiliul Județean”, a mai spus Cornelia Micicoi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Maria a spus: (decembrie 8th, 2023 at 17:57 )

1) De ce ar fi vorba de furt, din moment ce (și de mult timp) ProRomânia nu mai există?
2) De ce s-au dus în PNL? Puteau să meargă, fără ocol, în PSD, că tot acolo ajung!
3) Când îți dai demisia dintr-un partid (să zicem) în care ai funcții în aceeași zi în care anunți că te înscrii în alt partid, dar nu vrei să renunți la funcția de consilier în care partidul din care-ai plecat te-a dus, ar trebui să te cheme Niciuncoi. Metaforic vorbind, firește.

Reos a spus: (decembrie 8th, 2023 at 19:41 )

Se adună cine se potrivește cu alte cuvinte.

lucia a spus: (decembrie 9th, 2023 at 22:20 )

practic PNL nu este PNL ci mai mult o adunatura de oportunisti fripturisti deci cele 2 personaje …clar nu au coloana vertebrala

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.