De la Sfântul Graal la Oculta LGBT. Minunatele proiecte ale mirobolantului domn Robu

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Cică undeva prin 2019 sau 2020, oricum înainte de ultimele alegeri locale, la un apus de soare s-au întâlnit la un şnaps şi un calvados Angela Merkel, Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis. Nu, nu e începutul unui banc şi nici vreo Mioriţă modernă. Deşi cei trei, după unul sau două pahare, au decis să „răpună” un mare „patriot” român cu pletele vopsite în vânt. Exact, e vorba de fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, care făcea zile fripte Ocultei încă de ceva vreme.

Aiureala de mai sus a fost „dezvăluită” de un apropiat al lui Nicolae Robu, fost consilier al acestuia. Nu, nu cel care-l consilia pe fostul primar despre cum se iau şpăgile în cimitire, ci altul, un fost ofiţer SRI, dacă nu cumva şi actual, fiindcă aşa spunea în emisiunea în care a făcut „senzaţionala” demascare. Şi care îşi făcea titlu de glorie din prietenia cu interlopii, dar şi cu infractori notorii, precum Zaher Iskandarani. La baza demenţei cu complotul celor trei, individul spunea că are surse extrem de bine informate, de prin tot felul de servicii, poate Grupul Bilderberg care-i dau lui raportul. Iar delirul a continuat şi, cică Iohannis ar fi acceptat să-l sacrifice pe Robu pentru a-şi păstra integritatea juridică, dar şi pentru a primi o funcţie internaţională.

În schimb, prin impunerea lui Dominic Fritz, Macron şi Merkel au impus în Timişoara agenda LGBT. Şi de aici au venit elucubraţii despre Oculta LGBT care vrea să ocupe lumea. După Illuminati, Înţelepţii Sionului, Rozacrucieni etc. a venit deci momentul în care Universul a ajuns pe mâna Ocultei LGBT. În faţa căreia „din păcate”, Robu nu va avea nicio şansă, a prezis „analistul” nostru. Care a mai dat o informaţie „bombă” cu aceeaşi, ocazie: Fritz ar fi plătit peste un milion de euro pentru a da mâna cu vreo 50 de ambasadori. Şi toate spuse pe tonul unui om care chiar le ştie.

Ei bine, acest individ, care se mândreşte şi cu faptul că a fost lider PRM, l-a consiliat pe Robu foarte probabil şi pe teme politice. Când stai într-un astfel de mediu, te preocupă probleme importante precum Protocoalele Sionului, Noua Ordine Mondiară, Marea Resetarea, tunelurile dacice, centrii energetici de pe Bucegi, întoarcerea reptilienilor etc. Fiindcă sunt vreo trei ani de când fostul primar delirează despre conspiraţii şi oculte care vor să facă din Timişoara şi România o colonie, el fiind ultimul obstacol. Ba, la un moment dat a pus sub semnul îndoielii chiar rezultatul alegerilor din 2020, cu toate că a fost spulberat la votul timişorenilor.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Când ai un astfel de consilier, iar în jurul tău sunt doar lingăi, care oră de oră îţi spun că eşti mirobolant în tot ce faci, începând de la cele Z.E.C.E. goluri marcate pe repriză, începi să fii convins de asta. Sigur, te ajută şi „terenul” fertil, predispus la narcisim. Mai faci încă un pas şi nu mai deosebeşti realitatea de ficţiune. Te crezi un melanj între Parsifal cu Sfântul Graal în buzunar şi-un Paracelsus care transformă nu fierul în aur, ci o idee creaţă într-un proiect finalizat. Nu poţi să spui că Robu minte când spune că mai toate proiectele Timişoarei din ultimii 200 de ani sunt ale lui. El e convins de acest lucru. Poate îi e jenă să o spună public, dar în adâncul sufletului el e aproape sigur, de exemplu, că Gustave Eiffel i-a furat proiectul când a făcut celebrul edificiu din Paris care-i poartă numele. Exact, aici e şi un fel de nemuritor conte de Saint-Germain.

Da, cele de mai sus par ilare, dar din păcate sunt tragice. Da, mesajele lui Robu au ca ţintă timişorenii de al căror coeficient de inteligenţă nu se îndoieşte nimeni. Exact acei timişoreni pe care-i targetează şi AUR şi Şoşoacă. Dar, pe lângă aceştia mai sunt şi alţii care au căzut în plasa propagandei xenofobe şi „suveraniste” din ultimii trei ani. Şi scriu aceste rânduri văzând o mare răfuială privind o dezbatere electorală între primarul Fritz şi Robu.

Ori ce poţi să discuţi cu Robu când începe cu „avioanele” lui, plăsmuiri prezentate ca adevăruri cu un ton pe care, dacă nu l-ai cunoaşte, chiar l-ai crede? Despre faptul că absolut toate realizările sale sunt proiecte ale lui Gheorghe Ciuhandu? Oricum puse prost în practică, uitaţi-vă la Piaţa Libertăţii sau pavajele din zona cetrală. Că din tot ce a promis în 2012 nu a făcut nimic? Că proiectele sale proprii au fost metroul, palmierii şi o fântănă cu brizbrizuri? Omul îţi va spune foarte liniştit că a făcut 300% din ce a promis şi că toate proiectele ce au fost, ce sunt şi ce vor veni sunt ale lui. La urma urmei, ce folos să dezbaţi pe pământ cu cineva care are capul în nori?

P.S. Tot din zona conspiraţioniştilor ni se tot spune că SRI este o piesă importantă dintr-o Cupolă care conduce România, oamenii nu s-au înţeles însă dacă împreună sau nu cu Bill Gates, Soros şi Oculta LGBT. Cu specimene precum fostul consilier al Robu neîndoielnic fix aşa stă treaba. Altfel, SRI ar trebui să dea explicaţii cum un fost/actual angajat se laudă cu prietenia unui infractor fugar.

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Jack a spus: (februarie 21st, 2024 at 09:59 )

Fritz a adus marsurile de homosexuali in Timisoara, Fritz trebuie sa plece. El a semnat pentru marsurile degeneratilor alora ca sa le aurorizeze. Putea sa faca ca cei de la Oradea care nu au permis asa ceva in orasul lor. Si nu a facut-o! Ca sa demonstreze nebunii aia sub ochii copiilor nostri si sub treptele Catedralei.

George a spus: (februarie 21st, 2024 at 10:32 )

@ Jack(ass), am avut o premoniție că o să apari, când e vorba de un articol cu idolul tău, robu(lache).

F.D.-R. a spus: (februarie 21st, 2024 at 11:01 )

Violența, inclusiv cea de limbaj, este ultimul refugiu al unor incapabili intelectual să întrețină un dialog. După tiparul levantin, otoman și slav: violența este o cale de interacționare. Generatorul violenței este frica. Religia este un scut ce se vrea onorabil, în cazul lor. E luată ostatică. Lupta anti-LGBT e un refren copt, răsuflat, cusut cu ață albă (procentajul din populație care aparține categoriilor LGBT este infim). Problemele noastre sunt altele: destructurarea societății, inechitatea, corupția arhirăspândită, scăderea accelerată a nivelului de trai, perspectiva războiului și haosului. Că niște căcănari vor puterea folosind tot felul de basme, s-a mai văzut. Că unii se roagă să revină „vremurile bune de-altădată”, la fel, dar mersul a fost doar spre înainte, de multe ori cu suferințe. Dacă-i luați la bani mărunți, veți vedea că nu sunt nici creștini, nici români, nici timișoreni, nici profesioniști de vreun fel. Încearcă și ei marea cu degetul și confundă alegerile cu alba-neagra. Se vor macera încet în prostia lor acră până când moartea îi va scoate din scenă și ideile lor geniale vor fi redescoperite de alți proști frustrați.
Că unii ne consideră colonie și se comportă ca atare, e adevărat, însă dacă lăsăm să ne reprezinte de-alde Robu, care îmbracă perfect hainele idioților utili, va fi și mai rău pentru noi. Asta e lumea: e-atâta ură între noi, românii, dar credem că toți cei de-afară au datoria să ne respecte!!! Și că toate vor fi frumoase după ce ne omorâm „dujmanii” și-l trimitem pe Fritz acasă! Desigur!

@Jack a spus: (februarie 21st, 2024 at 11:12 )

Bună dimineața frustratule vreau să-ți amintesc de tablete ,trebuie să le iei în fiecare zi altfel vin ăia cu tenișii albi.🤣

antiProstie a spus: (februarie 21st, 2024 at 11:12 )

@Jack…vezi că primele manifestații au fost în 2018-2020 sub oblăduirea Marelui El Însuși și a Universității de Vest …rector Marilen Pirtea (parlamentar PNL). Și toate au fost incluse in bidbook-ul pentru candidatura la CCE 2021, candidatură coordonată de domnul Dan Diaconu viceprimar PNL

Solo a spus: (februarie 21st, 2024 at 11:13 )

Indivizi ca Jack nu ar trebui promovați prin publicarea posturilor lor. Se vede de la o posta ca e un haotic care „nu- si iubește aproapele” pentru un simplu motiv ca nu e ca el. Cei care-i semănați, duceti- va la vot și votați noul partid unic psd+pnl, caci numai asa se va instaura autoturismul- un comunism de tip nou- si o sa vedeți voi libertati.

eastbam a spus: (februarie 21st, 2024 at 12:51 )

@Jack, de care trepte ale catedralei îți pasă așa de mult? De cele vechi, pe care au fost împușcați oameni la Revoluție sau de cele noi și curate?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO

Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile

CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Tranziția urbană de la spații mari consumatoare de resurse la comunități capabile să își asigure independența energetică nu mai reprezintă doar un scenariu teoretic, ci o temă centrală de dezbatere publică. Prima ediție a evenimentului „Dialog Urban”, organizată recent de Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara la spațiul ARChA, a adus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Orașele viitorului se proiectează la Timișoara: cum pot deveni cartierele noastre producători de energie
Sala Sporturilor din Sânnicolau Mare a fost plină, miercuri, de buna dispoziţie a sute de copii. Aceştia au participat la un eveniment devenit deja tradiţional în cel mai vestic oraş din România: “O carte pentru fiecare elev”. Vineri a fost din zi de neuitat pentru elevii din Sânnicolau Mare! Aceştia au redescoperit bucuria lecturii, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Maya Giotea, tânăra de doar 16 ani din Timișoara care a uimit o lume întreagă, continuă să își scrie povestea de succes pe scena de la Vocea României. În cea mai recentă ediție a confruntărilor, difuzată pe 6 noiembrie 2026, Maya a reușit să treacă în etapa următoare a competiției, după un duel muzical de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la Golden Buzz-ul din Marea Britanie, direct în etapele următoare de la Vocea României! Timișoreanca Maya Giotea cucerește ringul confruntărilor/VIDEO
Forumul Timișoara0 pentru Valori Europene s-a încheiat vineri seara, odată cu acordarea distincției Timișoara pentru Valori Europene. În acest an câștigătoare a fost tot o femeie, după Maia Sandu și Roberta Metsola, premiul i-a fost decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus. Acordarea distincției a fost realizată de fostul primar al Timișoarei, Dominic Fritz. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sviatlana Tsikhanouskaya a primit titlul Timișoara pentru Valori Europene/FOTO
După foarte mult timp, piața muncii din județul Timiș a înregistrat o creștere sesizabilă a ratei șomajului, chiar și așa, acest indicator rămâne la un nivel foarte scăzut. La 31 octombrie 2026, în evidențele AJOFM Timiș figurau 3.867 de persoane fără loc de muncă, cu 272 mai multe decât la finalul lunii septembrie. Rata șomajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata șomajului din județul Timiș crește nesemnificativ
Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor
Performanța nu se mai obține doar pe terenul de joc, ci se construiește în echipă. Iar echipa unui tânăr fotbalist înseamnă astăzi mult mai mult decât antrenori și colegi de vestiar. Într-un fotbal modern aflat în continuă evoluție, Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Timiș face un pas curajos și extrem de necesar în dezvoltarea proiectului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă eră în fotbalul juvenil din Timiș: AJF lansează un program multidisciplinar și caută specialiști pentru selecționatele de juniori
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.