„Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”, concursuri importante pentru elevii din clasele XI şi XII

Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI – XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la o nouă ediție a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”, având astfel ocazia să cunoască mediul universitar tehnic timișorean, oferta de studii a Politehnicii, să-și verifice cunoștințele în domeniile de interes prin participarea la concursurile organizate de facultăți, să ia contact cu cei care sunt deja studenți și să cunoască îndeaproape orașul Timișoara.

Acțiunea, care este una de tradiţie, aflată acum la cea de-a XI-a ediție, vizează informarea și familiarizarea liceenilor cu mediul universitar, în scopul asigurării unei mai bune tranziții spre învățământul superior și orientarea lor către o carieră de succes.
În cadrul evenimentului, facultățile Universității Politehnica Timișoara vor orgaaniza o serie de concursuri dedicate elevilor de liceu:

• Concursul de arhitectură „Hans Fackelmann” dedicat viitorilor studenţi arhitecți
Organizator: Facultatea de Arhitectură și Urbanism
Etapa finală: 20.04.2024
Detalii: https://www.vreaulaarhitectura.ro/
• Concursul de Matematică „Valeriu Alaci”
Organizator: Facultatea de Automatică și Calculatoare
Etapa finală: 20.04.2024
Detalii: https://www.concursulvaleriualaci.upt.ro/
• Concursul de Informatică „Alexandru Rogojan”
Organizator: Facultatea de Automatică și Calculatoare
Etapa finală: 13.04.2024
Detalii: https://ac.upt.ro/rogojan/
• Concursul EcoSmarTim
Organizator: Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului
Etapa finală: 19.04.2024
Detalii: https://chim.upt.ro/ro/evenimente/ecosmartim-educatia-ecologica-salveaza-mediul
• Concursul „Construcţiile – Tradiţie şi Viitor”
Organizator: Facultatea de Construcții
Etapa finală:13.04.2024
Detalii: https://www.ct.upt.ro/studenti/concurs/index.htm
• Concursul „Electronica între harware şi software”
Organizator: Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii și Tehnologii Informaționale
Etapa finală: 09.05.2024
Detalii: Concursul pentru elevi „Electronica între hardware și software” – Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologii Informaționale (upt.ro)
• Concursul Profesional de Idei „Intelligent Electricity Generation”
Organizator: Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică
Etapa finală: 26.04.2024
Detalii: https://iee.upt.ro/web/ro/ieg
• Concursul „Anton Saimac”
Organizator: Facultatea de Inginerie din Hunedoara
Etapa finală:13.04.2024
Detalii: Concursul „Anton Saimac” (upt.ro)
• Escape Game – Acceptă provocarea MPT
Organizator: Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi
Etapa finală:19-20.04.2024
Detalii: https://www.mpt.upt.ro/noutati/concurs.html
• Competiția Tehnică „Leonardo da Vinci”
Organizator: Facultatea de Mecanică
Etapa finală: 23-26.04.2024
Detalii: http://mec.upt.ro/fisiere/2023-2024/banner_s2/Descriere_concurs_2024_Leonardo.pdf
• Olimpiadele comunicării
Organizator: Facultatea de Științe ale Comunicării
Etapa finală: 10.05.2024
Detalii: https://sc.upt.ro/ro/evenimente/olimpiadele-comunicarii/807-editia-a-viii-a-mai-2024

Detalii privind perioada de înscriere și modalitățile de calificare în runda finală pot fi consultate online, pe paginile web ale concursurilor, menționate mai sus.

Câștigătorii concursurilor pot fi admiși la Universitatea Politehnica Timișoara fără concurs de admitere (conform metodologiei).

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Vasile a spus: (februarie 15th, 2024 at 17:29 )

Nu vă mai chinuiți atât cu marketingul: deschideți o grădiniță, o școală generală și-un liceu în curtea Politehnicii ca să fiți siguri că nu merg spre facultăți din alte universități!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.