Primăria Timișoara preia un teren de la Liceul Leonida pentru a face bucla de întoarcere a tramvaiului 5

Cum planurile de rezolvare a pasajului subteran pe sub liniile de cale ferată de la Solventul nu au un orizont prea apropiat de finalizare, Primăria Timișoara se vede nevoită să facă din nou o buclă de întoarcere pentru tramvaiul 5 în zona amintită.

Pentru ca aceasta să devină realitate, municipalitatea trebuie să retragă dreptul de administrare pentru aproape 2.000 de metri pătrați din spațiul liceului Dimitrie Leonida.

După inaugurarea lucrărilor de pe bulevardul Cetății, Primăria Timișoara trage tare să rezolve situația și pentru linia 5, din Ronaț, unde are loc reabilitarea Căii Bogdăneștilor. Iar pentru ca tramvaiul să poată circula din nou, este nevoie de o nouă buclă de întoarcere, iar terenul vizat, cel puțin o parte, se află la Liceul Dimitrie Leonida.

În vederea reglementării situației juridice a terenului liceului,, prin HCLMT nr.378/2023 a fost aprobată operațiunea de dezlipire în două loturi a imobilului situate în str. Dunărea nr.9, înscris în CF 443418 Timișoara, în suprafață de 28.820 mp, aflat în proprietatea Municipiului Timișoara – domeniul public. Dezlipirea s-a făcut pentru bucla de întoarcere tramvai traseul 5 – Calea Bogdăneștilor. Lotul 2 în suprafață de 1.926 mp, a fost special dezlipit pentru noua buclă. Este vorba de un teren intravilan parțial împrejmuit.

Pentru a se putea rezolva situația juridică a parcelei amintite, Consiliul Local Timișoara va trebui să aprobe, vineri, retragerea dreptului de administrare a suprafeței, de la Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO

Liga a doua este magnet pentru publicul timișorean, iar abonamentele pentru tot sezonul are începe pentru Poli marți s-au vândut în câteva minute, iar biletele la meciul cu Chindia Târgoviște la fel. Astfel, a fost decisă achiziția a mai multe tribune mobile, care vor fi instalate pe stadionul Electrica. Acestea vor oferi un plus de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că astăzi a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic”. Sunt vizate nu mai puţin de 25 de străzi, valoarea contractului fiind de peste 3,2 milioane de lei, fără TVA Pe baza acestui contract sunt vizate următoarele străzi: Bucuriei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa a intrat definitiv în istoria sportului românesc duminică, 2 august 2026, devenind campioană europeană de seniori la doar 17 ani. Din postura critică de cârmaci, tânăra sportivă a ghidat echipajul masculin de 8+1 (M8+) al României către medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia. Performanța ei este cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Cele aproximativ 80 de magazine PPC Energie din București și din întreaga țară sunt în aceste zile spații de adăpostire pe durata episoadelor de caniculă, pentru orice persoană afectată de stres termic. În magazinele PPC Energie, atât persoanele cât și animalele de companie care le însoțesc se pot odihni și hidrata, astfel prevenind sau diminuând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
La doar 18 ani, Nicolas Benea a semnat una dintre cele mai frumoase povești ale sezonului din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Pilotul Canova Racing a câștigat Grupa 3 la Trofeul Sinaia, stabilind și un nou record al traseului pentru această categorie, după ce cu numai o zi înainte a fost foarte aproape de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ca pasărea Phoenix, după un accident, pe prima treaptă a podiumului. Timișoreanul Nicolas Benea, cursă fabuloasă la Sinaia/FOTO
Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar urma să fie complet funcțională până la finalul anului acesta, spune Cristian Moș, directorul ADID Timiș. Aceasta va însemna inclusiv o reducere a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor. În acest moment, prețul practicat este mai mare pentru că deșeurile trebuie transportate în alte județe, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.