S-a stins primul român nominalizat la “Balonul de Aur”! A fost antrenor la CFR Timişoara

Dumitru „Take” Macri s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani, la Paris, acolo unde a locuit în ultimii ani.

Născut pe 28 aprilie 1931 la București, Dumitru Macri a evoluat în întreaga sa carieră doar pentru Rapid, în perioada 1950-1965, unde a câștigat Cupa Balcanică în 1964. A îmbrăcat tricoul echipei naționale de 10 ori, în perioada 1958-1962. Ca antrenor a activat la CFR Timișoara (1970-1971), Rapid (1973), naţionala Algeriei (1974-1975) și FC Olt Scornicești (1984). În 1986 a ales să plece din România și să se stabilească la Paris, alături de fiul său.

În 1961, Dumitru Macri a fost nominalizat la Balonul de Aur, alături de nume precum Lev Iaşin, Eusebio, Sir Bobby Charlton, Alfredo Di Stefano și Ferenc Puskas. În acel an, Balonul a fost câştigat de Omar Sivori de la Juventus, cu 46 de puncte, urmat de Luis Suarez, golgheterul de atunci al Barcelonei cu 40 de puncte şi Johnny Haynes de la Fulham. Lev Iaşin de la Dinamo Moscova, considerat cel mai bun portar din toate timpurile a fost pe locul 4, urmat de galactici ca Puskas sau Di Stefano de la Real. Macri a fost pe locul 35, pe aceeaşi poziţie regăsindu-se şi marele jucător al Benficăi, Eusebio.

Românul care a ajuns cel mai aproape de Balonul de Aur a fost Gheorghe Hagi în 1994!

foto: frf.ro

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Alexandru George Matei a spus: (martie 21st, 2024 at 06:17 )

Dumnezeu sa îl odihnească în pace

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp

Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ce grupă faină are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele

Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru faza grupelor în Cupa României! Iată ce a ieșit… Grupa A: Politehnica Timișoara, Minerul Lupeni, Corvinul Hunedoara, AFC Botoșani, FC Rapid, UTA Arad Grupa B: Progresul Spartac, Concordia Chiajna, OSK Sepsi, Petrolul 52, FC CFR Cluj, U Cluj Grupa C: Corona Brașov, Gloria Bistrița, FC Bihor Oradea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce grupă faină are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Veste bună de pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva, au fost turnați primii kilometri de asfalt. Șantierul continuă evoluția bună și a ajuns la un procent de execuție de 72 la sută din total. Antreprenorul român care lucrează acolo, UMB Spedition, așterne stratul de bază pe aproximativ 4 km, iar până acum a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Situația creată de fumul care a acoperit Timișoara în ultimele două zile a dus la convocarea, vineri, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș. În urma analizarii datelor existente s-a concluzionat că problemele au apărut în urma unui incendiu de vegetație în Serbia, fumul fiind purtat de vânt spre zona Timișului și a Timișoarei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fumul din Serbia a convocat autoritățile în ședință. Populatia, sfătuită să stea în casă
Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru faza grupelor în Cupa României! Iată ce a ieșit… Grupa A: Politehnica Timișoara, Minerul Lupeni, Corvinul Hunedoara, AFC Botoșani, FC Rapid, UTA Arad Grupa B: Progresul Spartac, Concordia Chiajna, OSK Sepsi, Petrolul 52, FC CFR Cluj, U Cluj Grupa C: Corona Brașov, Gloria Bistrița, FC Bihor Oradea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce grupă faină are Politehnica, cu Lupeni, Corvinul, Botoșani, Rapid și UTA. Va juca însă cu doar trei dintre ele
Halterofilii de la CSM Timișoara au bifat o evoluție remarcabilă la Cupa României de Tineret, etapă obligatorie de Campionat Național, desfășurată recent în organizarea Clubului AMEFA Arad. Delegația de pe Bega se întoarce acasă cu un trofeu major și cu promisiunea unor performanțe de lungă durată pe scena internațională. Performanța de vârf a clubului timișorean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Timișoara strălucește la Cupa României de Tineret: Aur pentru Andreea Gogan și o revenire de succes pentru Alexandru Boțoacă
Consiliul Local Moşniţa Nouă a aprobat 𝐇𝐂𝐋-ul privind predarea către 𝐀𝐪𝐮𝐚𝐭𝐢𝐦 a rețelelor de canalizare executate prin proiectul 𝐏𝐍𝐑𝐑, pentru 70 de străzi din Moşniţa Nouă. Începând cu data de 26 august locuitorii de pe aceste străziu pot depune la Primăria Moșnița Nouă documentația necesară pentru obținerea avizului de spargere. Cele 70 de străzi sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reţelele de canalizare de pe alte 70 de străzi din Moşniţa Nouă au fost predate la Aquatim
Municipalitatea timișoreană își propune să sprijine asociațiile de proprietari interesate de programul național „Lift pentru viață”. Din păcate, legea privind programul a intrat în vigoare, însă programul poate debuta abia după ce Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va stabili mecanismul de finanțare, iar Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației normele de aplicare. Autoritățile centrale au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să sprijine asociațiile de proprietari pentru accesarea programului „Lift pentru viață”. Proiectul, funcțional doar teoretic
Timișoara este una dintre cele 300 de noi municipalități selectate pentru a participa la Youth Climate Action Fund, program derulat de Bloomberg Philanthropies. Primăria îi invită pe tinerii din oraș să se alăture acestei inițiative. Youth Climate Action Fund oferă finanțare și sprijin pentru consolidarea capacității administrațiilor locale de a mobiliza tinerii cu vârste între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost selectată în proiectul Youth Climate Action Fund, derulat de Bloomberg Philanthropies
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.