Stirile din ziua: 11 aprilie 2024

La Timișoara s-au efectuat tratamente împotriva căpușelor, pe o suprafață de două milioane de metri pătrați

La Timișoara s-au efectuat tratamente împotriva căpușelor, pe o suprafață de două milioane de metri pătrați

Primăria Timișoara ne anunță că societatea care se ocupă cu dezinsecție pentru municipalitate a efectuat stropiri în parcuri, locuri de joacă, pe malurile Begăi și în zona bălților, pe o suprafață cumulată de peste 2 milioane de metri pătrați, pentru combaterea căpușelor. Aceasta a avut loc în perioada 2 – 6 aprilie. Municipalitatea efectuează aceste

Cum arată Centura Sud văzută de la volan? Progresul lucrărilor, la aproximativ 75 la sută din total/VIDEO

Constructorul român care se ocupă de finalizarea lucrărilor pe Centura Sud de ocolire a Timișoarei se mișcă extrem de bine în șantier. O filmare realizată de cei de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara pe traseul centurii arată că pe mare parte din traseu este deja așternut asfalt, mai ales în prima parte a

Succes total la Zilele Carierei, eveniment desfăşurat sub egida UPT

Zeci de companii, sute de oferte și mii de studenți și absolvenți la Zilele Carierei UPT, un eveniment aşteptat şi de succes. Mii de studenți și absolveți au venit, în zilele de 10-11 aprilie 2024, la Cantina Universității Politehnica Timișoara, la cea de-a XXIV-a ediție a Zilelor Carierei UPT, pentru a lua contact cu reprezentanții

Un „deştept” din a X-a de la Electrotrimiş a dat cu spray lacrimogen, iar două fete au avut nevoie de spitalizare

Se întâmplă în Timişoara, unde unii elevi par să o ia razna. Miercuri, după ora 14, polițiștii Secției 2 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că la un liceu, din municipiul Timișoara, un elev a pulverizat cu un spray iritant lacrimogen în grupul sanitar din incinta liceului. În urma acestui eveniment

Lugojul s-a impus fără probleme la Braşov şi joacă finala de „Challenge Cup” pentru locul 5

CSM Lugoj închide disputa cu Corona Brașov în minimum de seturi și va juca pentru locul 5. Bănățencele s-au impus sub Tâmpa fără emoții, 3-0 pe seturi la 16, 15 şi 16. A fost un meci fără istoric, bănăţencele dominând categoric întâlnirea şi obţinând o calificare meritată şi uşoară pentru disputa următoare. În schimb, Dinamo

Jurnal de campanie (1). Alertă maximă în secta „Robulienilor”: Oculta a acaparat-o şi pe Anca Alexandrescu

A doua zi după lansarea candidaturii pentru un nou mandat de primar, Dominic Fritz a făcut un tur de forţă al televiziunilor din Bucureşti. Ultima escală, cea mai aşteptată, în studioul Realitatea TV. Mă rog, studio de televiziune vorba vine, fiindcă mulţi mă vor corecta ca să-mi atragă atenţia că, la ce personaje cu Guşă

drum legatura Sanandrei

CJ Timiș pregătește despăgubirile pentru realizarea noului sens giratoriu de la bifurcația spre Sânandrei, de pe DN 69

CJ Timiș pregătește peste 9,5 milioane de lei din bugetul județului pentru fi plătite exproprierile necesare pentru amenajarea unui sens giratoriu la intersecția drumului național dintre Timișoara și Arad și drumul județean care leagă acest drum de Sânandrei. Vă reamintim că pentru acest drum județean a fost aprobată extinderea la patru benzi, ceea ce face

Sorin Ionescu își dă demisia din funcția de subprefect: ”Nu poți fi în același timp și candidat și organizator al alegerilor!”

Sorin Ionescu, subprefect de Timiș, a decis să renunțe la postul ocupat. El va candida la un post de consilier local la Timișoara, iar această candidatură o va face din postura de profesor, nu de pe cea de subprefect, a anunțat acesta. El își motivează gestul prin faptul că funcția, care presupune participarea la organizarea

Naţionala de fotbal a… primarilor din România vrea titlul European! Şi da, există, şi da, se poate

Recent naţionala României alcătuită doar din primari şi viceprimari a efectuat o pregătire centralizată la Aninoasa, în judeţul Dâmboviţa, acolo unde s-au pus la punct toate amănuntele pentru participarea tricolorilor la Euro 2024. Acest European se va desfăşura ca şi cel pentru fotbalişti profesionişti, în Germania, doar că primarii de pe tot bătrânul continent se

CNI se va ocupa de ridicarea și dotarea viitorului Institut Oncologic Timișoara

Compania Națională de Investiții a fost desemnată să se ocupe de lucrările de realizare a Institutului Regional de Oncologie de la Timișoara. Decizia va fi oficializată, joi, în cadrul ședinței de guvern, printr-o Ordonanță de Urgență. Investiția pentru construcția și dotarea institutului se ridică la 1.150 miliarde de lei și este finanțată prin Programul Național

STPT angajează 150 de de şoferi şi vatmani

Începând cu luna aceasta, Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) demarează o nouă campanie de angajare pentru posturile de conducători de bord – autobuz, troleibuz și tramvai. Sunt disponibile 150 de locuri de şoferi şi vatmani. Sunt aşteptaţi oameni în echipa STPT nu doar din Timișoara, ci și din întreg județul Timiș, precum și Caraș-Severin,

Raoul Trifan: „Sistemul de educație din România trebuie să fie mai bine conectat la cerințele pieței muncii”

Senator USR de Timiș, Raoul Trifan, alături de senatoarea Adina Săniuță și deputata Oana Țoiu au depus o inițiativă legislativă menită să reformeze modul în care sunt impozitate indemnizațiile de internship în România. Proiectul de lege prevede ca indemnizațiile de internship să fie impozitate doar în cazul în care depășesc salariul minim brut pe economie.

Timișoara International Tattoo Convention, ediția a doua. Fanii tatuajelor sunt așteptați la Iulius Congress Hall

Timp de trei zile, arta tatuajelor va fi prezentată publicului, la cea de-a doua ediție a Timișoara International Tattoo Convention. evenimentul va avea loc în perioada 12 – 14 aprilie la Iuius Congress Hall, fiind așteptată participarea a peste 80 de artiști tatuatori din România și din străinătate. Organizatorii acestui eveniment sunt Asociația Art Attack

Alianţa Timişoara Unită şi-a stabilit lista pentru Consiliul Local. Dominic Fritz, Paula Romocean şi Ruben Laţcău ocupă primele trei locuri

Dominic Fritz va conduce lista Alianţei Timişoara Unită pentru Consiliul Local, primarul fiind urmat de lidera USR Timişoara, Paula Romocean, şi viceprimarul Ruben Laţcău. În primele zece locuri apare câte un candidat din partea PMP, UDMR şi Forţa Dreptei. Marţi, în cadrul evenimentului de lansare a candidaturii lui Dominic Fritz pentru un nou mandat de

Dominic Fritz: “Nu am închis ochii când ne-au furat terenurile și cu siguranță nu am dat 10 goluri în timp ce orașul a rămas fără stadion”

Primarul Dominic Fritz le dă oarecare dreptate celor care îl acuză că nu a făcut nimic în acest mandat. El a afirmat n-a făcut nimic ilegal şi imoral, nu a trucat concursurile de angajare în Primăria Timișoara şi nici…  nu a dat 10 goluri “în timp ce orașul a rămas fără stadion”. În discursul susţinut

Vineri, sărbătoare mare la Jimbolia: 100 de ani de la alipirea la România

Mai puţini ştiu, dar Jimbolia a intrat în hotarele României mai târziu decât restul ţării, mai exact în 1924. Pentru a marca un secol de la acest eveniment, în Jimbolia va avea loc o mare sărbătoare, vineri, 12 aprilie, la care vor participa mai multe oficialităţi ale judeţului. Pe lângă aniversarea a 100 de ani

ADID Timiş şi RETIM au demarat o nouă campanie de colectare a deșeurilor periculoase

În perioada 08 aprilie – 22 mai 2024 se desfăşoară o campanie dedicată colectării deșeurilor periculoase din menajer în Zona 0 Ghizela a judeţului Timiş. Sunt incluse localitățile Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț, Bara, Belinț, Bogda (și în Buzad), Boldur (Ohaba – Forgaci și Jabăr), Brestovăț, Chevereșu Mare (și în Dragșina și Vucova), Coșteiu, Criciova (și

Programul de lucrări al SDM în ziua de 11 aprilie 2024

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 11.04.2024, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.

Etichete:
Top