Stirile din ziua: 12 aprilie 2024

Drumuri și Poduri Banat, parte a grupului Maxagro, a inaugurat lângă Timișoara, o nouă stație de asfalt, de ultimă generație/FOTO

Drumuri și Poduri Banat, parte a grupului Maxagro, a inaugurat lângă Timișoara, o nouă stație de asfalt, de ultimă generație/FOTO

Drumuri și Poduri Banat, divizia de construcţii a grupului Maxagro, a inaugurat vineri, la Sânandrei, o nouă stație ultramodernă de asfalt. Prin inaugurarea celea de-a treia staţii de asfalt, DPB devine cel mai mare furnizor de asfalt din regiune, oferind o capacitate de peste 700 de tone de asfalt/oră. Noua investiție va oferi asfaltul necesar

Educație și viitor sustenabil, la Universitatea Politehnica Timișoara

Sub egida Alianței Timișoara Universitară (ATU), Universitatea Politehnica Timișoara a organizat și găzduit vineri, 12 aprilie 2024, în Sala Senatului, o dezbatere cu tema „Universitățile timișorene:  educație și acțiune pentru sustenabilitate”, la care au fost invitate, alături de instituțiile de învățământ superior, instituțiile autorității publice și reprezentanții mediului economic. În deschiderea conferinței, moderată de conf.univ.dr.

Titu Bojin

Fără Titu Bojin în cursa pentru șefia CJT. Partidul va merge pe mâna candidatului PSD

Titu Bojin nu va mai lupta pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Timiș, funcție pe care a ocupat-o deja. Formațiunea din care face parte Partidul Umanist Social – Liberal (PUSL) a decis să își acorde susținerea pentru unul dintre cei doi principali candidați care se vor lupta pentru acest post. Vorbim despre

tramvai bozankaya

Linia tramvaiului 6 revine în circulație. Se înființează o nouă linie de autobuz

Linia 6 de tramvai revine în circulație, a anunțat Primăria Timișoara. De asemenea, tot din 22 aprilie, timișorenii vor avea la dispoziție o nouă linie de autobuz care va lega Calea Urseni de oraș. Tramvaiul de pe linia 06 a fost suspendat din cauza lucrărilor de modernizare pe care Primăria Timișoara le face pe bulevardul

IPJ Timis

„Cazierul” se mută de la IPJ Timiş la Poliţia Municipiului Timişoara

Începând cu data de 13 aprilie, ghișeul pentru eliberarea certificatelor de Cazier Judiciar și a certificatelor de Integritate Comportamentală, situat în municipiul Timisoara, bulevardul Take Ionescu,nr. 44-46, în cadrul reședinței I.P.J. Timiș, se va muta și își va desfășura activitatea la parterul clădirii Poliției Municipiului Timișoara, situat pe strada Andrei Mocioni, nr. 8-10, pe malul

Testul care îi poate aduce Dumbrăviţei nota de trecere spre sezonul viitor al ligii secunde

CSC Dumbrăviţa se află în fața unui meci extrem de important. În etapa a 3-a a Grupei A din play-out-ul Ligii a II-a, întâlneşte, în deplasare, Unirea Dej, prima echipă aflată sub linia retrogradării. În acest moment, echipa bănăţeană are un avans de 12 puncte față de echipa din Dej, care a stat în runda

Derby în Ronaț, la start de campionat: Timişoara contra Steaua

Un nou sezon al primei ligi de rugby începe la finalul acestei săptămâni. SCM USV Timișoara joacă la arena Gheorghe Rășcanu, cu Steaua București. Partida va avea loc sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 11.00. Cele două formații au încheiat sezonul trecut tot cu un meci direct. Echipa bănăţeană a învins Steaua, cu 26-8, chiar

Poliţia Locală a amendat o firmă care colectează deșeuri cu 220.000 de lei

Două șantiere sancționate de polițiștii locali cu câte 60.000 de lei, iar o firmă care colectează deșeuri a primit amenzi de 220.000 lei pentru nerespectarea legislației din domeniu. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat în ultima perioadă verificările pe linie de mediu și șantiere, constatând, la finalul lunii trecute, că o societate

În Timişoara, Programul Rabla Local continuă cu virarea stimulentului de casare

Primăria Municipiului Timișoara continuă derularea procedurii de virare a banilor pentru stimulentul de casare din cadrul Programului Rabla Local. 424 de beneficiari și-au primit deja banii, iar pentru alți 58 de beneficiari s-a efectuat finalizarea plății în data de 11 aprilie. Până la această dată, s-au înregistrat 603 de contracte, din care 554 au fost

vaporas Bega

Sâmbătă şi duminică, modificări în transportul în comun

În acest sfârșit de săptămână, în circulația anumitor mijloace de transport vor interveni următoarele modificări: Sâmbătă, 13 aprilie, în intervalul ora 10:00 – 18:00, pe Canalul Bega, pe sectorul cuprins între Podul Mihai Viteazu și Podul Dacilor, se va desfășura concursul de kaiac-canoe organizat de clubul Sportiv Școlar nr.1 Timișoara. În aceste condiții, transportul public

Cum şi-au împărţit PSD şi PNL comunele periurbane. Din 15 primării, „comasaţii” vor avea candidaţi separaţi în cinci. Caz special la Moşniţa Nouă

Dacă în privinţa celor opt oraşe, PNL şi PSD vor avea candidaţi separaţi doar la Făget, în privinţa comunelor considerate periurbane, lucrurile sunt mai complicate. Din 15 comune luate în calcul, vor fi candidaţi separaţi în cinci: Sânmihaiu Român, Săcălaz, Dudeştii Noi, Orţişoara şi Giarmata. Caz special la Moşniţa Nouă. Ghiroda. Primarul PNL Ionuţ Stănuşoiu

Revenire cu stil acasă. Timişoara are 2-0 în seria decisivă cu Ploieştiul

După ce s-a antrenat pe unde a putut şi a fost „exilată” pentru un joc oficial şi la Arad, echipa de baschet a Timişoarei a revenit în fine, acasă, într-o atmosferă frumosă cu mulţi spectatori, în meciul al doilea din seria de supravieţuire 3 din 5 contra Ploieştiului. Timişoara a impresionat în defensivă, cu o

Tânărul liberal Raul Ambruș trece de la Dreapta la Stânga și devine membru PSD

Raul Ambruș, fost membru PNL, care a dorit să fie șeful filialei Timișoara a partidului, actual consilier local ales pe listele formațiunii amintite, a trecut la Partidul Social Democrat. El fusese membru în Alianța Timișoara Unită, care îl susținea pe Dominic Fritz de la USR, în calitate de lider al nou-înființatului Partid Liberal, dar a

Editorial de Ino Ardelean

Comasaţi în mahala. PSD-PNL atacă Dumbrăviţa cu o asistată social. În acte, că altfel aruncă milioane din Range Rover-ul pe care-l conduce

Am înţeles că în numele “interesului naţional” PNL şi-a retras candidatul la preşedinţia CJ Timiş, predând filiala la PSD. Ori “interesul naţional” nu se discută, se execută! Ce înseamnă el, doar doi generali făcuţi doctori la apelul bocancilor, precum Gabi Oprea şi Nicu Ciucă (nu) pot să-ţi explice. Şi nu pot fiindcă nu-i ajută lexicul

Propunerile Iulius Town pentru un weekend reușit: Dinozaurii animatronici și Monștrii Marini gigant, Food Truck Festival, International Tattoo Convention

Un final de săptămână efervescent, cu evenimente pentru toată familia vă așteaptă în Iulius Town. Dinozaurii animatronici și Monștrii Marini gigant au „sub stăpânire” parcarea VIP din fața clădirii de birouri UBC 0, Food Truck Festival vine în acest weekend cu propuneri culinare speciale pentru gurmanzi, iar în Iulius Congress Hall are loc International Tattoo

Programul de lucrări al SDM în ziua de 12 aprilie 2024

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 12.04.2024, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.  

Etichete:

Persoană posibil căzută în Bega, căutată de salvatori

Joi noapte, după ora 22, ISU Timiş a fost anunţat prin numărul de urgenţă 112 cu privire la o persoană posibil căzută în canalul Bega, în Timișoara, în zona pasarelei pietonale de pe strada Vălișoara. A fost alertat Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și la fața locului se intervine cu două autospeciale echipate cu două

Top