Stirile din ziua: 4 aprilie 2024

La Timișoara a fost deschis un magazin cu delicatese adevărate, ungurești/Foto

La Timișoara a fost deschis un magazin cu delicatese adevărate, ungurești/Foto

Un magazin cu produse autentice ungurești, cea mai mare parte dintre acestea aduse din Ungaria, dar și din zona Ardealului, este acum deschis pentru timișoreni. Casa Maghiară, frumoasa clădire recuperată de comunitatea acestei naționalități, la Timișoara, are acum la parter Ambrózy Delicatess & Café!. Va fi și o cafenea, dar și o librărie cu volume

Studiu privind preocupărilor la Politehnica Timișoara pentru consumul responsabil și sustenabil de energie. Rezultate

Studiu UPT. Studenții universității Politehnica demonstrează sensibilitate la problemele de mediu, angajându-se în susținerea țintelor de reducere a amprentei de carbon promovată la scară globală de Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite, care a stabilit că avem nevoie de un efort susținut, atât la nivel de industrii, cât și la nivel personal, pentru a „domoli”

Două proiecte ale ADID Timiş, aprobate de Administrația Fondului pentru Mediu pentru finanţare

Au fost aprobate cele două cereri de finanțare depuse de ADID Timiș în mai 2023 în cadrul Programului vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului, program finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu. ADID Timiș a depus două proiecte în cadrul acestui Program, unul pentru Municipiul Timișoara și altul pentru 46 de localități din județ,

CJ Timiș alocă ATOP 190.000 de lei pentru finanțarea a 21 de proiecte

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) va primi și în acest an bani de la Consiliul Județean Timiș pentru susținerea activităților de prevenire a criminalității și de asigurare a climatului de ordine publică, realizate de instituțiile de profil din județul Timiș. În total, sunt 21 de proiecte care vor primi din bugetul județului suma de

Cu ochii pe motocicliştii, biciliştii şi pietonii care nu respectă regulile

Miercuri, în intervalul orar 09:00-11:00 și 16:00-19:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au acționat pe zonele cu risc rutier ridicat și pe principalele bulevarde al municipiului Timișoara pentru combaterea indisciplinei conducătorilor de biciclete și a pietonilor. În intervalul orar 20:00-00:00, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Timiș, polițiștii au acționat pentru verificarea stării tehnice a

Noul corp de clădire de la școala generală 13 este aproape finalizat/FOTO

Elevii care învață la Școala Generală numărul 13 vor avea la dispoziție, de anul școlar viitor, un nou corp de clădire. Acesta a fost construit de la zero în cadrul unui contract promovat de GAL Freidorf, finanțat cu fonduri europene și cofinanțat de Primăria Timișoara. Lucrările la acesta sunt aproape finalizate. Noul corp de clădire

SCM Timişoara joacă un meci considerat acasă care ar putea fi decisiv în râmânerea în elită la… Arad

Datorită managmentului impresionant, cu ghilimelele de rigoare, de care dau dovadă politicienii locali ancoraţi în unele poziţii efemere, partide aproape decisive jucate de echipele timişorene se joacă oriunde în afară de bătrâna Sală Constantin Jude. Deşi prim-divizionara de baschet SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timişoara ar trebui să beneficieze de avantajul unui meci în plus pe

Încă un fost jurnalist candidează la Primăria Giroc. Caius Seracin vrea să fie primarul celei mai populate comune din Timiş

Fostul jurnalist Caius Seracin și-a anunţat intenţia de a candida fotoliul de primar al comunei Giroc. După Dorin Aga, susţinut de o alianţă de partide, Seracin este al doilea fost jurnalist care vrea să administreze cea mai  populată comună din judeţul Timiş. Caius Seracin va candida din partea Partidului Volt România – Comuna Giroc, “un

Rugbiştii, conectaţi la importanţa meciului de sâmbătă! Joacă cu trofeul pe masă

Rugbiştii Timişoarei pleacă astăzi la București, pentru finala Cupei României. Leii întâlnesc Dinamo București, sâmbătă, 6 aprilie, la ora 13.30, la stadionul Arcul de Triumf. Va fi primul meci al anului pentru SCM USV Timișoara și, totodată, debutul antrenorului Mugur Preda la cârma echipei bănăţene. „În primul rând avem toți băieții apți, ăsta e cel

Un român preia conducerea fabricii de anvelope a Continental de la Timișoara

Compania germană Continental anunță numirea lui Șerban Nicolescu pe poziția de director al fabricii de anvelope din Timișoara, una din cele mai moderne și strategice unități de producție ale corporației. El îi urmează în funcție lui Matthieu Turlure, care a ocupat această poziție timp de doi ani și care își continuă activitatea în altă locație,

Primăria Timișoara face 32 de locuri de parcare în zona Lipovei, pe spațiul eliberat de 16 garaje demolate/Foto

Timișorenii din zona străzii Silistra, la intersecția cu strada Verde vor avea la dispoziție noi locuri  de parcare, care vor fi amenajate pe locul eliberat prin demolarea mai multor garaje. Beneficiarii garajelor au fost de acord cu demolarea a 16 construcții, iar Primăria, prin SDM, a început lucrările de amenajare a 32 de locuri de

castelul huniade

Castelul Huniade primește încă 35 de milioane de lei pentru consolidare și reabilitare

Castelul Huniade primește 35 de milioane de lei, bani care vor ajuta la consolidarea celei mai vechi clădiri Timișoara. Sumele sunt acordate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS) și se adaugă celor 32 de milioane deja obținute prin PNRR.  Castelul din centrul orașului va fi consolidat și urmează să

Expoziție cu peste 100 de navomodele, în Iulius Town Timișoara. Macheta Titanicului, nave asamblate în sticlă și alte ambarcațiuni inedite

Un univers spectaculos, unde pasionații de navomodelism pot descoperi peste 100 de machete cu nave istorice și moderne, s-a instalat în piațeta Intersport din Iulius Town Timișoara. Accesul în cadrul expoziției este gratuit, iar aici vor putea fi admirate mai multe reproduceri ale unor nave, precum: Pelicanul – simbol al Timișoarei, Titanicul, o machetă a

Programul de lucrări al SDM în ziua de 4 aprilie 2024

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 04.04.2024, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.

Etichete:
Top