În această săptămână, în Iulius Town, viziunea tinerilor asupra lumii contemporane va fi reflectată prin creațiile vestimentare ale absolvenților programului de studiu Modă – Design Vestimentar, în cadrul Galei MDVTM 2024. Tot în zona creației, cei mici sunt așteptați la Atelierul de Creație, dar și la o sesiune distractivă de face painting. În continuare meciurile Euro 2024 sunt difuzate pe terasa exterioară a food court-ului din Iulius Town.
Absolvenții specializării Modă – Design Vestimentar de la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara își vor prezenta creațiile vestimentare, într-un spectacol de modă inedit. Evenimentul va avea loc joi, 4 iulie 2024, de la ora 20.00, în Iulius Congress Hall, iar intrarea este gratuită. Coordonatorii Galei MDVTM 2024 sunt: conf. univ. dr. Andreea Palade Flondor, conf. univ. dr. Valentina Ștefănescu, lect. univ. dr. Sandra Chira, lect. univ. dr. Cristina Lazăr, lect. univ. dr. Eugenia Riemschneider și lect. univ. dr. Corina Mutu.
Cei mici sunt așteptați sâmbătă, 6 iulie, de la ora 11.00, în zona Intersport, la Atelierele de Creație, unde vor realiza pălăriuțe solare, pe care le pot lua acasă, după ce le personalizează în culorile lor preferate. Tot aici vor putea să se „transforme” în eroi pentru că vor avea loc și sesiuni gratuite de face painting.
În continuare, meciurile din cadrul Campionatului European de Fotbal sunt difuzate pe terasa food court-ului Iulius Mall. Următoarea partidă va fi între Spania și Germania și va avea loc vineri, 5 iulie, de ora 19.00, iar de la ora 22.00, Franța va juca împotriva Portugaliei.
Comentarii prin facebook