Donezi sânge, mergi gratis la CODRU. Blood Rhytm se extinde la nivel naţional

CODRU Festival extinde campania de donare de sânge Blood Rhythm la nivel național. Între 21 și 23 august, donatorii primesc un abonament la CODRU Festival, care are loc între 30 august și 1 septembrie, la Timișoara.

CODRU Festival, festivalul care plantează, ale cărui profituri sunt redirecționate către cauze ecologice organizează pentru al doilea an consecutiv campania de donare de sânge Blood Rhythm.

Astfel cei care donează sânge sunt răsplătiți cu trei zile de distracție gratis la festivalul CODRU, care are loc în Pădurea Verde din Timișoara, între 30 august și 1 septembrie. După succesul avut luna trecută cu campania de donare de sânge, care a strâns sute de doritori care au făcut un gest nobil, campania se extinde la nivel național.

Astfel, între 21 și 23 august, donatorii de sânge din București, Cluj, Arad, Oradea, Brașov și Iași se pot înscrie în campania lansată de organizatorii CODRU Festival.

CALUM SCOTT, EDITORS, FAITHLESS (DJ set), PATRICE, WILKINSON, SUBCARPAȚI, HVNDS, VIȚA DE VIE, VAMA sunt doar câțiva dintre artiștii care vor urca pe scenă, între 30 august și 1 septembrie, la Timișoara.

Cu sprijinul celor de la Fortuna Entertainment Group se va putea dona în același interval de timp, 21 și 23 august și la Centrul Regional de Transfuzie din Timișoara.

Blood Rhythm vine să completeze lista de campanii de responsabilitate socială pe care organizatorii CODRU festival și le asumă an de an. Astfel îi invită eroii care salvează vieți să se implice din nou, să doneze sânge și să se bucure de cele mai frumoase experiențe de festival în această vară. Campania de donare de sânge s-a desfășurat deja la Timișoara, între 24 și 26 iulie și a fost un real succes. Peste 300 de donatori au venit să facă un gest nobil și vor fi răsplătiți cu distracție, muzică live și amintiri de neuitat la CODRU Festival.

„Într-o perioadă în care numărul donatorilor de sânge mic, iar nevoia de sânge în spitale este una critică, ne dorim să încurajăm cât mai multe persoane să se alăture acestei campanii. Fiecare donator contează, iar prin această inițiativă ne dorim să promovăm spiritul de solidaritate, să întărim implicarea socială pe care deja am arătat-o aici în Timișoara și să arătăm recunoștință celor care fac un gest nobil”, a declarat Victor Bălăniuc, General Manager CODRU Festival.

Donatorii din țară care vor să se implice în campania Blood Rhythm trebuie să se prezinte la Centrele de Transfuzie Sanguină din orașele București, Cluj, Arad, Oradea, Brașov și Iași în perioada 21 – 23 august. Donatorii se pot înscrie și online aici. Pe baza adeverinței de donator trimisă pe adresa office@codrufestival.ro, fanii festivalului pot intra în posesia abonamentelor care le asigură acces gratuit la distracție în cele trei zile de CODRU Festival.

Anul acesta CODRU Festival are loc în Pădurea Verde din Timișoara, în locul fostei Grădini Zoologice, între 30 august și 1 septembrie. Ca în fiecare an CODRU promite să fie o experiență multiculturală vibrantă. Programul va cuprinde trei scene principale, concerte, DJ set-uri, zeci de ore de muzică live, instalații artistice (land art), performance-uri și zone special amenajate pentru copii.

Ce artiști vin la CODRU Festival

Organizatorii au pregătit anul acesta o selecție a unora dintre cei mai îndrăgiți artiști de renume internațional din diferite genuri muzicale: CALUM SCOTT, EDITORS, FAITHLESS (DJ set), PATRICE, WILKINSON. Line-up-ul internațional este completat de o serie de artiști îndrăgiți de la noi precum: SUBCARPAȚI X Orchestra Filarmonicii Banatul feat. Dope D.O.D., ALTERNOSFERA, Lupii lui Calancea, HVNDS, AZTECA și CRED CĂ SUNT EXTRATERESTRU, VIȚA DE VIE, VAMA, ERIKA ISAC, IAN, NANE, NOUĂ UNȘPE, OSCAR, PUYA, RAVA.

Biletele pentru ediția de anul acesta a festivalului CODRU se pot cumpăra de pe www.codrufestival.ro.

CODRU, festivalul care plantează

CODRU este mai mult decât un festival, este un program cultural, un manifest dedicat naturii și artei și se bazează pe 4 piloni importanți: ARTĂ ȘI CULTURĂ, EDUCAȚIE, ENTERTAINMENT și SUSTENABILITATE. Festivalul este dublat de sesiuni de plantare și acțiuni de ecologizare a pădurilor. Fiecare participant la CODRU Festival se alătură implicit și misiunii de responsabilizare și ecologizare pentru că fiecare bilet reprezintă un copac plantat. Până acum s-au plantat peste 45.000 de puieți în Pădurea Bistra și în alte zone din Timiș.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava

Liga a II-a de fotbal se reia, după pauza internațională de aproape trei săptămâni. În etapa a 9-a, CSC Dumbrăvița are programată una dintre deplasările cele mai lungi ale sezonului, pe terenul nou-promovatei Cetatea Suceava. Meciul de pe stadionul „Areni” se va juca sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul de la Suceava cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.