Leii din Banat, al treilea meci consecutiv acasă

SCM winsed.swiss Timișoara întâlnește CSM CSU Constanța, în etapa a doua a Ligii Naționale. Partida va avea loc luni, 30 septembrie, la ora 19.00, la sala Constantin Jude.

Jocul a fost programat abia luni, pentru că gruparea din Constanța a evoluat în preliminariile FIBA Europe Cup, la mijlocul acestei săptămâni. Dobrogenii s-au calificat în faza grupelor, după o înfrângere, 69-71 (marți), și o victorie, 84-71 (joi), cu ucrainienii de la Dnipro, ambele meciuri având loc la Constanța.

„Echipa din Constanța a rămas pe aceleași principii și baze pe care le-a avut și în sezonul trecut, cu un număr foarte mare de jucători de peste ocean și un baschet de calitate. Cât de bine ne cunoștem unii pe ceilalți vom vedea în timpul meciului. În prima etapă, Piteștiul nu a venit cu absolut nimic surprinzător. La fel de bine, nici Constanța față de noi și nici noi față de Constanța nu cred că vom veni cu ceva foarte surprinzător. Echipele se cunosc, au deja multe date unele despre altele încă din sezonul de pregătire. Constănțenii au jucat două meciuri la rând și această a doua partidă a fost foarte bună și cu un rezultat îmbucurător pentru ei, ceea ce înseamnă că sunt pe o creștere din acest punct de vedere”, spune Dragan Petricevic, antrenor principal SCM winsed.swiss Timișoara.

Echipa viola a început cu un succes în Cupa României (82-71 cu Steaua), după care a cedat în fața unei alte reprezentante a României în cupele europene, FC Argeș (72-81, în campionat).

„Este nevoie să îmbunătățim unele aspecte din jocul nostru care, repet, nu a fost unul neapărat rău împotriva Piteștiului. Totuși, diferențele între cele două echipe au fost evidente, plus faptul că procentajul aruncărilor noastre de trei puncte a suferit de foarte mult, mai ales în primele două sferturi. Adevărul este că trebuie îmbunătățit nu doar acest lucru, ci trebuie păstrat ceea ce a fost bun, intensitatea în apărare. Și să fim mai atenți la posesii, să continuăm să gândim pozitiv pentru că, dacă pot să spun ceva pentru începutul sezonului, este că nu există un antrenament care să nu fi fost executat la maxim. Și asta ne mulțumește. Eu am 30 de ani de antrenorat și am pregătit și echipe la care uneori trebuie tras de ele pentru câteva antrenamente reușite în timpul unei săptămâni. Aici, însă, e cu totul altă situație: fiecare antrenament e la 100% și trebuie doar să credem în ceea ce facem și să luptăm pentru fiecare posesie ca să învingem echipa care vine cu un moral în creștere după calificarea în fază superioară a FIBA Europe Cup”, a mai spus Dragan Petricevic.

Sezonul trecut, cele două formații nu s-au întâlnit, pentru că au făcut parte din conferințe diferite. În campionatul 2022/2023, echipa bănățeană s-a impus acasă (88-83, după prelungiri), iar Constanța și-a luat revanșa la malul mării (82-67).

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara

Doar două zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de banii europeni atraşi în ultimii ani. Dominic Fritz spune că, în ultimii şase ani, adică perioada de când ocupă funcţia de primar al Timişoarei, au fost atrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După ce l-a numit pe Ceauşescu “unicul vizionar al țării”, Alexandru Rogobete se teme că Dominic Fritz şi USR fură revoluţia de la Timişoara

Fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a produs un atac dur la adresa lui Dominic Fritz şi a USR, în urma evenimentului de duminică de la Timişoara. Rogobete afirmă că USR şi Fritz au încercat să confişte Revoluţia din 1989 de la Timişoara. Cu aproape două luni în urmă, referindu-se tot la revoluţie, Rogobete...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce l-a numit pe Ceauşescu “unicul vizionar al țării”, Alexandru Rogobete se teme că Dominic Fritz şi USR fură revoluţia de la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Pericol pe roți: șofer de microbuz școlar, prins băut la volan și cu vehiculul supraîncărcat. Avea permisul anulat în trecut pentru aceeași faptă

Un incident grav, care se putea solda cu o tragedie, a fost evitat în ultimul moment de polițiștii din județul Timiș. Șoferul unui microbuz destinat transportului școlar a fost depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice în timp ce transporta 20 de elevi, deși capacitatea legală a autovehiculului era de doar 15 locuri. Mai mult,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pericol pe roți: șofer de microbuz școlar, prins băut la volan și cu vehiculul supraîncărcat. Avea permisul anulat în trecut pentru aceeași faptă

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un incident grav, care se putea solda cu o tragedie, a fost evitat în ultimul moment de polițiștii din județul Timiș. Șoferul unui microbuz destinat transportului școlar a fost depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice în timp ce transporta 20 de elevi, deși capacitatea legală a autovehiculului era de doar 15 locuri. Mai mult,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pericol pe roți: șofer de microbuz școlar, prins băut la volan și cu vehiculul supraîncărcat. Avea permisul anulat în trecut pentru aceeași faptă
În cursul zilelor următoare, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va desfășura anchete de circulație de tip Origine – Destinație. Prima are loc miercuri, iar următoarele în cursul lunii octombrie. Anchetele au loc pe drumurile naționale și pe autostrada A1. Aceste anchete au rolul de a colecta date privind deplasările efectuate pe rețeaua rutieră și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pune întrebări șoferilor din trafic. Aceștia vor fi opriți în anumite puncte de pe șosele
Peste 200 de studenți internaționali au ales Universitatea de Vest Timișoara (UVT) ca loc de realizare a studiilor din primul semestru al acestui an universitar în cadrul programului Erasmus+. Întâmpinarea acestora a avut loc în cadrul unui eveniment „Welcome Day”. Este cel mai numeros grup de studenți Erasmus+ găzduit până în prezent pe parcursul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a atras peste 200 de studenți prin Erasmus+ în primul semestru al acestui an universitar
Doar două zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de banii europeni atraşi în ultimii ani. Dominic Fritz spune că, în ultimii şase ani, adică perioada de când ocupă funcţia de primar al Timişoarei, au fost atrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara
CS Studențesc Medicina Timișoara va participa la Superliga Națională feminină de șah, programată între 5 și 11 octombrie la Eforie Nord, cu o prezență unică între echipele înscrise: Lu Miaoyi, campioană olimpică en titre atât cu echipa Chinei, cât și individual la masa a treia. Cele două medalii de aur au fost câștigate la cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră! Medicina Timișoara merge la Superliga de șah pe echipe cu o dublă campioană olimpică en-titre în lot
Data de 1 octombrie este programată de către cei de la Colterm pentru încheierea lucrărilor de reparații la morile de cărbune și la benzile pentru evacuarea zgurii și cenușii la instalațiile pentru producerea energiei termice. După această dată începe etapa verificărilor înainte de pornirea instalațiilor de producere a energiei termice și electrice, anunță societatea. Inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm face ultimele pregătiri la CET Sud pentru sezonul rece
Povestea lui Andrei, un programator de performanță sportivă din Timișoara, demonstrează că ambiția și disciplina nu au vârstă. La doar patru ani de când a montat primul său board de darts acasă, Andrei a trecut de la statutul de amator la cel de component al Echipei Naționale a României, urmând să reprezinte țara la WDF...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la ușa de la baie, pe scena europeană: Timișoreanul care a ajuns în tricoul Naționalei de Darts în doar patru ani
Fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a produs un atac dur la adresa lui Dominic Fritz şi a USR, în urma evenimentului de duminică de la Timişoara. Rogobete afirmă că USR şi Fritz au încercat să confişte Revoluţia din 1989 de la Timişoara. Cu aproape două luni în urmă, referindu-se tot la revoluţie, Rogobete...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce l-a numit pe Ceauşescu “unicul vizionar al țării”, Alexandru Rogobete se teme că Dominic Fritz şi USR fură revoluţia de la Timişoara
Continuăm interviul cu preşedintele USR, Dominic Fritz, cu a doua şi ultima parte. Dacă în primul episod am abordat probleme administrative, de această dată discuţia a fost mai mult despre politică. Propun să trecem puţin şi la politică, sunteţi preşedintele unui partid important şi parcurgem o perioadă de criză politică. Credeţi că Guvernul Mureşan are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Frica sistemului este să piardă controlul asupra instituțiilor pe care le-a acaparat”. Interviu cu Dominic Fritz (II)
Duminică, 27 septembrie, cu doar câteva zile înainte de a se încheia prematur mandatul, Dominic Fritz, alături de membrii și simpatizanții USR, a ținut să marcheze momentul în care s-au împlinit fix șase ani de la momentul în care a fost ales în funcția de primar pentru prima dată. Iar momentul a fost marcat, evident...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.