Scandal nedorit, cu final grav, pe patul de spital. La data de 7 octombrie 2024, în jurul orei 19:00, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 33 de ani, din localitatea Iohanisfeld, a fost agresată fizic de către soțul ei în vârstă de 42 de ani, care a distrus ușa de la intrare și a pătruns fără drep în imobil, încălcând ordinul de protecție care era emis pe numele acestuia pentru o perioadă de 6 luni din data de 30.07.2024.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, bărbatul fiind de îndată imobilizat, încătușat și introdus în autospeciala de poliție, unde a devenit recalcitrant și a distrus geamul portierei.
Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și distrugere, bărbatul fiind condus la sediul secției pentru a fi audiat.
În urma probatoriului administrat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în arest.
Activitățile au fost desfășurate sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Comentarii prin facebook