Etapa a VI-a din C9 a fost una a vizitatorilor. Oaspeții au câștigat patru din cele cinci partide având per-total și golaveraj superior, 9-3.
CSC Peciu Nou continuă să fie surpriza frumoasă a campionatului și a câștigat pe terenul incomodei nou-promovate Viitorul Arad. A fost 3-1 pentru bănățeni, un succes conturat în repriza secundă, iar Peciu rămâne pe prima poziție a clasamentului, cu trei etape rămase de disputat din turul sezonului regular. SSU Politehnica a obținut o victorie fără probleme la Periam, 3-0, toate golurile venind în partea secundă, iar scorul este o copie perfectă a rezultatului din sezonul trecut. Singura echipă ce a câștigat acasă a fost Ghiroda, dar cu foarte multe emoții în fața codașei, Cermei. A fost un 2-1 tras de păr, dar foarte important, cu golul victoriei marcat în minutul 90 de Petrișor Jichici.
Timișul Șag continuă să dezamăgească. Dacă etapa trecută a învins în deplasare liderul de atunci, Pecica, acum a pierdut acasă partida cu Lotus Băile Felix. jucători cu sute de prezențe chiar și în prima ligă se integrează greu la rigorile eșalonului trei. În derbiul etapei, Pecica s-a impus la Lupeni cu 1-0.
Comentarii prin facebook