Sâmbătă, Poli Timişoara a terminat en fanfare sezonul cu un sec 3-0 în faţa Unirii Tăşnad, într-un meci fără mare miză, timişorenii obţinând promovarea cu două etape înainte. În acest ultim meci am văzut poate şi cea mai bună repriză de fotbal (a doua) prestată de Poli în acest campionat, dar s-a întâmplat cu un adversar care a avut o evidentă cădere fizică, în aceeaşi zi oaspeţii călătorind şase ore cu autocarul de la Tăşnad.
Aşadar un pahar pe jumătate plin sau… gol, depinde cu ce ochi s-a uitat fiecare la acest meci: ai optimistului sau ai pesimistului. Şi tot în această ultimă partidă am văzut o sclipire în echipa lui Poli, puştiul de 17 ani Robert Dîrlea, care a debutat ca titular, după ce, din postura de rezervă, a mai jucat repriză secundă la Zalău, în etapa anterioară. E greu să spui după un singur meci unde va ajunge, dar acum pare un diamant care aşteaptă un maestru bijutier să-l şlefuiască.
În urmă cu un an, cu mari speranţe se puneau bazele noului club Politehnica Timişoara, după ce Consiliul Judeţean şi Primăria Timişoara să alăturau proiectului fotbalistic al Universităţii Politehnica. De menţionat că Poli venea după un sezon peste aşteptări, puştii lui Cristi Gălan, pe stomacul gol, ajungând până în finala play-off-ului, după ce a trecut de Baia Mare, dar pierdut cu Satu Mare. Evident, ca prim obiectiv era promovarea în Liga 2-a, ulterior în primul eşalon. Termen pentru această ţintă, 2-3 ani, respectiv un an în Liga a 3-a, un an, maxim doi în liga secundă.
Cu un obiectiv puternic s-a creat şi o emulaţie destul de mare. Alături de echipă au fost aduse vechi glorii ale lui Poli, foştii internaţionali Ioan Timofte, Florin Bătrânu, iar mai recent, Iosif Rotariu. La un moment dat se vorbea ca şi Cosmin Contra să fie cât mai aproape de echipă, dar nu s-a întâmplat. Antrenor, un jucător emblematic din era Iancu, dar şi fost antrenor atât al ACS Poli, (unde a şi început cariera de antrenor), dar şi la ASU Poli. Stabilitatea financiară era asigurată, jucătorii nu mai aveau grija zilei de mâine, aşişderera condiţii de antrenament, cazare, cantonamente etc. Aici, ar fi nevoie de o paranteză. Totuşi, salariile jucătorilor nu sunt atât de mari cum se mai vorbeşte, media fiind de 1.500 de euro. Un jucător de bază, precum Romario Benzar, fost internaţional, are 2.200 de euro. Cei din conducere au salariile plafonate la 6.000 de lei pe lună. Doar Alexa depăşeşte standardele cu 5.500 de euro lunar. Fac aceste precizării fiindcă am auzit vehiculându-se salarii pentru jucători de 4.000-5.000 de euro lunar. Sigur, pentru Liga a 3-a, salarii foarte bune, dar nu uriaşe.
A trecut un an. Iar primul obiectiv, promovarea în eşalonul secund, a fost îndeplinit cu brio şi anticipat cu două etape înainte de final. Din acest punct de vedere e momentul sărbătorii, al şampaniilor desfăcute. Şi chiar e de sărbătorit revenirea în eşalonul secund după două sezoane în Liga a III-a. Iar aici e jumătatea plină a paharului.
Dar tot la fel de repede trebuie făcută şi o analiză pertinentă a sezonului încheiat. Fără mizerii ascunse sub covor. Fiindcă din punct de vedere al jocului prestat, Poli are mari datorii faţă de public, galerie şi nu în ultimul rând faţă de clubul care le-a oferit toate condiţiile. În foarte multe partide, jocul a fost încâlcit, fără orizont, fără trei pase consecutive în jumătatea adversă. De trasee prestabilite ale mingii nici vorbă. Mai totul a fost la întâmplare, singura tactică fiind „lungă şi pe-a doua”. De unde au ieşit multe meciuri plictisitoare, iar uneori ne-a mai salvat şi arbitrajul. Şi asta fiindcă – nu e o teorie a conspiraţiei – chiar şi Federaţia a vrut ca Poli să promoveze. Iar din punctul ăsta de vedere, se vede doar partea goală a paharului.
Nu ştiu cât e vina antrenorului, cât a jucătorilor pentru acest stil de joc la noroc şi total inestetic. E clar că în liga secundă nu poţi continua aşa. (Atenţie, echipa promovată din zona noastră anul trecut, Olimpia Satu Mare, a retrogradat în primul sezon!). Da, vor veni jucători mulţi, dar dacă vor fi aduşi doar ca şi cantitate şi nume care au contat cândva, problema nu se rezolvă. În Liga a 2-a nu mai poţi juca ţurcă, la plezneală sau cum s-o fi chemând tactica asta. Cu atât mai mult cu cât se va fixa un obiectiv curajos: play-off-ul. Asta oficial, fiindcă unii cred că se poate aborda promovarea încă din primul an. Ar fi extraordinar, dar, repet, imposibil cu acest gen de prestaţii.
PS. Nu am abordat deloc problema politică din jurul echipei, fiindcă fotbalul este despre jucători, antrenori, manageri sportivi şi trebuie să fie un spectacol adresat microbiştilor, spectatorilor, susţinătorilor unor echipe etc.
Comentarii prin facebook