Nou curs inedit care pregătește o generație de antreprenori care să profite de inteligența artificială și tehnologiile emergente. Universitatea Politehnica Timișoara, în parteneriat cu ABQ Institute, lansează cursul inovativ „NextGen Entrepreneurship: Leveraging Future Technologies”, destinat studenților din anii 3 și 4, masteranzilor și cadrelor didactice. Cursul, ce se va desfășura între 8 noiembrie și 7…
Asociația Documentor a făcut o tabără de creație în Piața „Ocsko”. Caricaturi, expoziții foto, cinematecă într-o lume pe cale de dispariție/FOTO
Ocsko din Mehala este și în acest an în centrul atenției celor de la Asociația Documentor, care organizează acolo o nouă ediție a ineditei Caravane Rod. O tabără de creație inedită, desfășurată printre tarabe, evenimentul le-a oferit celor prezenți în pitorescul loc caricaturi realizate de Radu Clețiu și Cătălin Nedelcu, iar fotografiile realizate în piață…
Studenții de la cele patru universități timișorene au decis să își unească forțele în cadrul unei alianțe
Organizațiile studențești timișorene au decis să își unească eforturile și să înființeze Alianța Organizațiilor Studențești din Timișoara. Structura, care include pentru început 24 de astfel de asociații, are scop este reprezentarea intereselor comune ale studenților de la cele patru universități de stat din Timișoara în raport cu decidenții de la nivel local și promovarea rolului…
Rezultate frumoase la Naționalele și Cupa României la gimnastică ritmică pentru CSS 1
Recent, s-a desfășurat la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, Campionatul Național de Junioare IV la gimnastică ritmică. Competiția celor mai mici gimnaste ale României a fost organizată de Federația Română de Gimnastică Ritmică și ACS Carla Ritmic Gim Brașov cu sprijinul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe. Au luat startul la aceasta competiție 75 de sportive, cu…
Accident grav dimineața devreme în Timiș. Mai multe persoane au ajuns la spital
În această dimineață, în jurul orei 05:35, pompierii lugojeni au intervenit în urma producerii unui accident rutier în localitatea Păru. În fapt, un bărbat de 29 de ani a condus un autoturism pe DJ 609 B dinspre Balinț spre Păru, iar într-o curbă spre stânga, la intrare în localitatea Păru, a părăsit partea carosabilă și…
A încălcat ordinul de protecție și și-a bătut nevasta până a băgat-o în spital
Scandal nedorit, cu final grav, pe patul de spital. La data de 7 octombrie 2024, în jurul orei 19:00, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 33 de ani, din localitatea Iohanisfeld, a fost agresată fizic de către soțul ei în vârstă de 42 de ani,…
CCR, o mizerie mai mare decât ideologia duduii Șoșoacă
Duduia Diana Șoșoacă a fost scoasă de pe listele electorale, din calculele partidelor și de pe la toate casele de pariuri, nu și din mintea oamenilor care au reacționat la aflarea veștii că Curtea Constițuțională a României (CCR) a blocat această candidatură. Ceilalți candidați la Cotroceni au opinat după cum le era bucuria. Cei care…
12 evenimente şi 27 de invitați din țară și din străinătate la a XIII-a ediţie a FILTM
Literatura și noii ei aliați este tema celei de a XIII-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), care se desfășoară între 23 – 25 octombrie. Cele 12 evenimente, la care participă 27 de invitați din țară și din străinătate, vor avea loc în Timișoara, dar și în trei orașe din județul…
Julije Knifer – Meandre fără ocolișuri, prima expoziție în România a marelui artist, mai poate fi vizitată doar până sâmbătă
Expoziția Julije Knifer – Meandre fără ocolișuri, curatoriată de Ami Barak, ajunge la final, lăsând în urmă o impresie puternică asupra peisajului cultural din Timișoara și marcând, deopotrivă, 100 de ani de la nașterea marelui artist. Finisajul expoziției Julije Knifer – Meandre fără ocolișuri, care va fi ținut de mediatorul cultural Mihai Toth, sâmbătă, 12 octombrie 2024, de…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 8 octombrie 2024
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 08.10.2024, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: În caz de vreme nefavorabilă nu vor putea fi executate unele lucrări, așa cum sunt…
Forţa Dreptei Timiş, atac la “trădătorul” Alin Nica pe motiv de Mircea Geoană
Forţa Dreptei Timiş îl acuză pe Alin Nica de trădare, după ce preşedintele CJ Timiş a anunţat că îl va susţine pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale. Claudiu Chira, preşedinte Forța Dreptei Timiș, afirmă că cel care se dădea mare luptător anti-PSD a ales să-l susţină pe cel mai longeviv președinte al PSD. Forța Dreptei…
Marilen Pirtea și-a adus colegii universitari alături de el, în PNL
Proaspăt numit președinte interimar la PNL Timișoara, Marilen Pirtea a întărit rândurile filialei sale cu 13 personalități, majoritatea profesori universitari, care să susțină ideea de liberalism, spune acesta. Nume cunoscute din învățământul superior, la cel mai înalt nivel, din toate universitățile, un avocat sau un director al uneia dintre cele mai vechi și mari societăți…
Liderul PNL Timișoara susține coaliția cu PSD la Consiliul Județean Timiş
Preşedintele PNL Timișoara, Marilen Pirtea, îl temperează pe mai tânărul său coleg, deputatul Cosmin Șandru, care cere renunțarea la parteneriatul cu PSD, pe care liberalii, semnat pentru conducerea Consiliului Județean Timiș. Trebuie generate proiecte pentru comunitate, agenda cetățeanului e mai importantă decât orgoliile politice, subliniază actualul deputat. Cosmin Șandru a cerut, în cursul dimineții, denunțarea…
Maxim la parlamentare. Marilen Pirtea vrea doi senatori și patru deputați liberali de Timiș
Noul șef al PNL Timișoara, Marilen Pirtea, e mai optimist decât oricând și spune că partidul său dorește ”maximul” posibil la alegerile parlamentare, adică doi senatori și patru deputați. Un deziderat greu de obținut, mai ales că în partid au fost anumiți membri care nu păreau interesați să strângă semnături pentru Nicolae Ciucă, spre exemplu.…
Domeniul energiei, întors pe toate părțile la un prestigios eveniment internațional care se desfășoară sub egida UPT
Proiect pentru un viitor mai sustenabil și mai eficient. Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 8–10 octombrie 2024, cea de-a VII-a ediție a Conferinței Regionale Sud-Est Europene (Regional South-East European Conference – RSEEC 2024), organizată de CIGRE Romania și co-organizată de Transelectrica, Delgaz Grid și Rețele Electrice. Evenimentul este realizat cu susținerea CIGRE Paris. Conseil…
Energie geotermală cu buclă închisă: energia de la picioarele noastre
Ne place să vorbim despre contexte globale, regionale, despre cât de bine sau rău au făcut alții, despre cât de bine e în altă parte. Dar, optica noastră, ca români, ar trebui să aibă ca esență ce putem face noi cu resursele de care dispunem local, pentru că acestea nu sunt puține. E drept, contextul…
Traficul rutier, restricţionat de marţi pe strada Aurel Popovici
Societatea Drumuri Municipale (SDM) anunţă că, în vederea așternerii îmbrăcăminții bituminoase pe Str. Aurel Popovici, tronson cuprins între Str. București și B-dul Take Ionescu, se va restricționa traficul rutier în perioada 08.10.2024 – 10.10.2024, în inervalul orar 08:00-18:00. Participanții la trafic sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră instalată și să evite zona de lucrări.
Marţi se întrerupe alimentarea cu gaz în Moșnița Nouă, Moșnița Veche, Albina și Urseni
Pentru a permite companiei Transgaz efectuarea unor lucrări specifice la rețeaua de transport a gazelor naturale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, marți, 8 octombrie, în intervalul orar 8.00-17.00, în localitățile Moșnița Nouă, Moșnița Veche, Albina și Urseni. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale…
Vreți să lucrați legal în Olanda? Aflați care sunt condițiile
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș anunță participarea la evenimentul online de informare EURES, intitulat „Condiții de viață și muncă în Olanda”, organizat de AJOFM Sibiu, în colaborare cu consilierii EURES din Olanda. Evenimentul va avea loc pe 9 octombrie 2024, între orele 11:00 și 12:30. Acest eveniment se desfășoară sub egida „EURES…
Timișoara primește 249 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile, pentru înlocuirea rețelei primare de termoficare a orașului
Ministerul Energiei a aprobat solicitarea Primăriei Timișoara de susținere financiară, din Fondul de Modernizare, a înlocuirii conductelor din sistemul de termoficare a Timișoarei. Astfel, aproape 249 de milioane, din valoarea totală a contractului, de 368 de milioane, vor fi fonduri nerambursabile europene. Cererea de finanțare a fost depusă de municipalitate pentru înlocuirea a 13 km…