Etapa a 11-a a programat primele două partide, ambele încheindu-se la egalitate, în timp ce alte trei întâlniri au loc astăzi, de la ora 14.
Două meciuri extrem de echilibrate au avut loc vineri, în Liga a III-a, Seria a 9-a. CSC Peciu Nou a trecut pe lângă victorie la Sânmartin, în meciul cu Lotus Băile Felix, dar în cele din urmă a obținut un punct important. A fost 0-0, iar echipa bănățeană a pierdut un singur joc în tot campionatul, în runda de deschidere. De atunci a adunat șapte victorii și trei remize.
Pe cocheta arenă Timișul din Șag, echipa gazdă a întâlnit CSC Ghiroda, ambele grupări venind după victorii importante obținute afară, gazdele la Arad, iar oaspeții la Periam. După un joc echilibrat, totul s-a decis în ultimele minute. Ghiroda a deschis scorul prin Sebastian Velcotă în minutul 81 și se părea că fosta campioană din C8 poate „fura” cele trei puncte, însă imediat Adrian Zaluschi a egalat de la punctul cu var. 1-1, iar ambele echipe au obținut câte un punct.
Astăzi se vor disputa jocurile: Cermei – Periam, Pecica – SSU Politehnica, Lupeni – Viitorul Arad.
Comentarii prin facebook