Roberta Metsola a ajuns în Timişoara. Plimbare prin centrul oraşului, alături de primarul Dominic Fritz/Foto

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a ajuns la Timişoara, urmând ca după-amiază să participe la festivitatea în cadrul căreia va primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene. Împreună cu primarul Timişoarei, Dominic Fritz, Roberta Metsola a făcut o plimbare, în această dimineaţă, prin centrul oraşului.

 Roberta Metsola este, după Maia Sandu, a doua câştigătoare a Premiului Timișoara pentru Valori Europene, cea mai înaltă distincție acordată de municipalitate, care onorează personalități care susțin valorile europene. Trebuie menționat că premul de 30.000 de euro aferent distincției a fost refuzat de preşedinta Parlamentului European. În această dimineaţă Metsola şi Dominic Fritz au făcut o plimbare prin centrul oraşului, stând la discuţii cu mai mulţi timişoreni De asemenea, cei doi au avut un dialog, la Filarmonica Banatul, cu mai mulţi elevi şi studenţi despre Europa și provocările actuale

Dominic Fritz i-a transmis totodată un mesaj de bun venit în Timişoara

“Bun venit la Timișoara, doamnă Președintă a Parlamentului European, Roberta Metsola. În câteva ore va primi într-o ceremonie festivă, premiul Timișoara pentru Valori Europene. De dimineață am făcut o scurtă plimbare și i-am povestit despre Timișoara și Revoluția din Decembrie 1989, i-am arătat semnele gloanțelor care au mai rămas pe clădirile noastre, să ne reamintim cât de greu se câștigă libertatea și democrația”, a transmis primarul Timişoarei, pe pagina sa de Facebook.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Timisoara 89 a spus: (mai 22nd, 2025 at 13:48 )

Ce frumoase sunt strazile din zona unirii amenajate de fostul primar Nicolae Robu.. A fost cel mai tare primar inainte sa o ia pe ulei.. Dominic Fritz se pare ca nu va reusi in doua mandate cat a facut Robu in unul. Sper sa ma insel si sa termine amenajarea zonei Traian si sa inceapa cel putin modernizarea centrului dupa acel frumos proiect.

Dinu a spus: (mai 22nd, 2025 at 14:33 )

1. Proiect Gheorghe Ciuhandu
2. Ar fi fost și mai frumoasă (cel puțin Piața Libertății) dacă Întâiul Creator al Tuturor Lucrurilor Prezente și Viitoare domnul Robu, NU ar fi insistat cu modificarea proiectului inițial, după chipul și asemănarea gândirii domniei Sale.

Xxx a spus: (mai 22nd, 2025 at 15:15 )

Vezi ca Robu a fost 8 ani, iar daca iti amintești cum arătau clădirile/străzile din unirii (Savoya, de ex.) acum 5 ani, poate apreciezi mai mult ce s-a făcut în ultimii 5 de cind e DF primar.

Timisoara 89 a spus: (mai 22nd, 2025 at 16:57 )

Da , e adevarat ca mai multe fatade ale cladirilor au fost renovate de catre proprietari in mandatul lui Dominic Fritz , dar strazile din zona unirii au fost in totalitate renovate pe timpul lui Robu. Asta e un fapt si ar fi o dovada de onoare sa i se recunoasca asta fostului primar. De fapt si aceste minciuni repetate au dus la aparitia sinistrilor de la aur pot sos , care au vazut ca se poate cu miciuna repetata cu ura la nesfarsit. Oricum la finalul celor 8 ani ai lui Fritz , o sa tragem o linie si o sa comparam. Nu contest lucrurile bune facute de Fritz dar vreau mai mult de la el pentru ca de aceea l-am votat.

Daniel a spus: (mai 22nd, 2025 at 18:17 )

Interesant cu îi sunt ridicate osanale eco-marxistului Fritz care sunt la fel de ridicole precum cele adresate gurului securilă care face lucrări pentru popor împreună cu divinitatea. Până la urmă filonul sectanților este comun.

ion a spus: (mai 23rd, 2025 at 07:11 )

Atât centrul pietonal cât și pasajul Michelangelo au fost proiectele lui Ciuhandu. Mai mult decât atât, Ciuhandu a atras și fondurile europene pentru aceste proiecte. Banii au ajuns taman când și-a început Robu primul mandat, astfel că nu a trebuit să facă altceva decât să se apuce de lucru. In schimb nu-mi amintesc că în 8 ani de mandat Robu să fi adus bani europeni!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR

Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo

Etapa a V-a a Ligii Naționale de baschet programează pentru SCM Politehnica Timișoara un meci la București. Alb-violeții întâlnesc Dinamo, duminică, 1 noiembrie, de la ora 18:00. Echipa viola vine după două victorii, ambele în prelungiri, 105-102, cu CSM Galați (în deplasare) și 100-97, cu FC Argeș (acasă). „Aceste două succese ne dau puterea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.