Festivalul veverițelor, la o 9 ediție de succes: muzică bună, vinuri alese, mâncăruri delicioase. Vezi cine a câștigat concursul sarmalelor/FOTO

Mii de oameni au luat în acest weekend drumul Stațiunii Inimii, la Buziaș, acolo unde s-a desfășurat o nouă ediție cu bun gust a Festivalului Veverițelor.

Mâncăruri alese, concursuri inedite, spectacole folclorice şi multă voie bună au fost principalele ingrediente ale unui festival care câştigă noi adepţi, dar şi notorietate.

Festivalul, devenit deja tradiţional, a IX-a ediţie, este organizat de Primăria Buziaş în colaborare cu Consiliul Judeţean Timiş, Asociaţia pentru Dezvoltarea Zonei Buziaş şi Asociaţia Culturală Izvoraşul Buziaş.

Premianţii concursului de „sarme”

Cele mai bune sarmale din Banat a fost unul din principalele evenimente ale festivalului, gurmanzii fiind pe deplin satisfăcuţi de aromele şi savoarea unuia din cele mai apreciate feluri de mâncare din ţară.

Marele premiu al concursului de gătit merge la Chișoda, Restaurant Cuina fiind încununat campion. Premiul I a fost adjudecat de câștigătorul de anul trecut, Sofi Seftrans SRT – Berinde Satu Mare, pe locul II a urcat Rus Florentina, Negreni – Cluj, iar premiul III a fost adjudecat de Doringo Dream. Premiul Inimii rămâne local, fiind acordat luiRoseel Darie din Buziaș.

Festivalul se încheie pe înserate, aşa că dacă doriţi să gustaţi puţin din savoarea unui altfel de festival, sunteţi bine primiţi la Buziaş

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Viorica a spus: (iunie 2nd, 2025 at 07:33 )

adcevarui ca la atat se rezuma Buziasul clanului Munteanu , circ și mancare , altfel un sat fara nimic din toate punctele de vedere , doar vin pentru politruci și clan

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Direcția de Cultură dă aviz negativ pentru parcarea multietajată de la Bega. Viceprimarul Romocean e supărată

Proiectul Primăriei Timișoara de a ridica o parcare multietajată pe terenul din spatele Magazinului Bega a primit aviz negativ din partea Direcției de Cultură Timiș. Avizul negativ a fost dat în etapa de elaborare PUZ, iar municipalitatea va cere reanalizarea documentației. Viceprimarul Paula Romocean e extrem de supărată din cauza acestei situații și aduce acuzații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Cultură dă aviz negativ pentru parcarea multietajată de la Bega. Viceprimarul Romocean e supărată
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Reforma administrației, pusă în dezbatere publică. Guvernul taie 10% din cheltuielile de personal prin concedieri, reduceri de sporuri sau reorganizare

Ministerul Dezvoltării a pus marți noapte în dezbatere publică proiectul de lege privind reforma administrației centrale și locale. Acesta vizează în principal tăierea a 10% din cheltuielile de personal prin concedieri, reduceri de sporuri sau reorganizare. Proiectul vizează instituțiile birocratice: ministere, primării și prefecturi. Funcționarii vor putea lucra part-time.  Scade numărul de polițiști locali. Premierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reforma administrației, pusă în dezbatere publică. Guvernul taie 10% din cheltuielile de personal prin concedieri, reduceri de sporuri sau reorganizare
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli s-au reunit cu un singur gând: lupta pentru o medalie

Politehnica Timișoara s-a reunit la începutul acestei săptămâni și începe pregătirea pentru a doua parte a sezonului Superligii Feminine. Primul antrenament al echipei a avut loc pe Stadionul Știința. Dacă anul trecut pe vremea asta echipa era în eșalonul secund, acum se luptă pentru o medalie în prima ligă. Toată pregătirea se va desfășura pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli s-au reunit cu un singur gând: lupta pentru o medalie
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Școala de Design Circular Cultures ajunge pentru prima dată în România. Nu oriunde, ci chiar la UPT

British Council România, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara, lansează Școala de Design Circular Cultures (CC Design School), un program internațional de formare al British Council dedicat designului durabil și circularității, care va avea loc în perioada 23–27 februarie 2026, la Timișoara. Pentru prima dată în România, programul aduce împreună designeri, arhitecți, urbaniști, profesioniști...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala de Design Circular Cultures ajunge pentru prima dată în România. Nu oriunde, ci chiar la UPT

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIA Timiș începe calendarul programelor de formare profesională cu o serie de cursuri solicitate pe piața muncii

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare Profesională organizează o serie de programe cuprinzătoare adaptate nevoilor instituționale și individuale, în contextul unor importante avantaje: experiență practică (aplicații reale și excerciții interactive); cursuri personalizate adaptate nivelului și nevoilor; certificare recunoscută (la nivel national și internațional); mentorat de înaltă calitate (ghidare și susținere din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș începe calendarul programelor de formare profesională cu o serie de cursuri solicitate pe piața muncii

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul Primăriei Timișoara de a ridica o parcare multietajată pe terenul din spatele Magazinului Bega a primit aviz negativ din partea Direcției de Cultură Timiș. Avizul negativ a fost dat în etapa de elaborare PUZ, iar municipalitatea va cere reanalizarea documentației. Viceprimarul Paula Romocean e extrem de supărată din cauza acestei situații și aduce acuzații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Cultură dă aviz negativ pentru parcarea multietajată de la Bega. Viceprimarul Romocean e supărată
British Council România, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara, lansează Școala de Design Circular Cultures (CC Design School), un program internațional de formare al British Council dedicat designului durabil și circularității, care va avea loc în perioada 23–27 februarie 2026, la Timișoara. Pentru prima dată în România, programul aduce împreună designeri, arhitecți, urbaniști, profesioniști...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala de Design Circular Cultures ajunge pentru prima dată în România. Nu oriunde, ci chiar la UPT
La Școala Gimnazială nr. 2 “Nestor Oprean” din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice noi pentru a fi asigurate căldură și apă caldă pentru elevi şi cadre didactice.   Veşti bune pentru elevii şi dascălii  Școlii Gimnazială nr. 2 din Sânnicolau Mare. În timpul vacnaţei de iarnă, primarul oraşului, Dănuţ Groza, a aflat că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Școala Gimnazială nr. 2 din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice noi
La inițiativa Consiliului Județean Timiș, România va fi reprezentată prin mai multe organizații de promovare turistică la Ferien-Messe, deși țara noastră nu participă oficial cu un stand național la ediția din acest an a târgului din Viena. Alături de Asociația Visit Timiș, la eveniment vor participa HORETIM, Consiliul Județean Arad, Visit Oradea și Visit Sibiu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul În lumea bună! Timișul, prezent la cel mai important târg internațional de turism al momentului
Comuna Dumbrăvița ar putea avea, la rândul ei, parte de un nou hub educațional, așa cum beneficiază Ghiroda. Deocamdată la un nivel mai mic, Universitatea de Vest Timișoara a primit în administrare un teren în suprafață de 23.947 mp, cu destinația de spațiu de învățământ. Prima intenție manifestată de UVT vizează ridicarea acolo a unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timişoara primește un teren de 24.000 de metri pătrați la Dumbrăvița. Vrea să ridice acolo un nou liceu
Primăria Timișoara are grijă de contribuabilii săi, și pentru ca aceștia să nu uite, le reamintește că Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara reia încasarea taxelor și impozitelor locale începând cu data de 19 ianuarie 2026. Recomandarea este să evitați cozile clasice de la ghișee și să plătiți dările către municipalitate online. Impozitul pe clădiri, terenuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Să nu uitați, din 19 ianuarie puteți plăti taxe și impozite la Timișoara. O puteți face la casierie, online, la poștă sau la SelfPay
Fostul viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără, actual vicepreşedinte al Agenției Naționale pentru Sport, spune că lucrările de construcție la noul stadion din Calea Buziașului se vor relua lunea viitoare, fiind întârziate din cauza frigului. Spre finalul anului trecut, Primăria Timișoara anunța că muncitorii de la stadionul “Eroii Timişoarei” se mută la interior cu lucrările, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la stadionul LEGO se reiau pe 19 ianuarie, anunţă Cosmin Tabără
Ministerul Dezvoltării a pus marți noapte în dezbatere publică proiectul de lege privind reforma administrației centrale și locale. Acesta vizează în principal tăierea a 10% din cheltuielile de personal prin concedieri, reduceri de sporuri sau reorganizare. Proiectul vizează instituțiile birocratice: ministere, primării și prefecturi. Funcționarii vor putea lucra part-time.  Scade numărul de polițiști locali. Premierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reforma administrației, pusă în dezbatere publică. Guvernul taie 10% din cheltuielile de personal prin concedieri, reduceri de sporuri sau reorganizare
Orchestra Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara susține astăzi Concertul „Voices & Visions”, un eveniment oferit comunității timișorene, dirijori Szabolcs Hermann și Christian Câșleanu. Concertul va avea loc la Sala „Capitol” a Filarmonicii Banatul, începând de la ora 19.00. Programul concertului cuprinde două părți. Partea I: BIANCA ȚIFREA / G. F. Händel:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Publicul e așteptat la concertul „Voices & Visions” susţinut de Orchestra Facultății de Muzică și Teatru
Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare Profesională organizează o serie de programe cuprinzătoare adaptate nevoilor instituționale și individuale, în contextul unor importante avantaje: experiență practică (aplicații reale și excerciții interactive); cursuri personalizate adaptate nivelului și nevoilor; certificare recunoscută (la nivel national și internațional); mentorat de înaltă calitate (ghidare și susținere din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș începe calendarul programelor de formare profesională cu o serie de cursuri solicitate pe piața muncii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.