Putem admite că, așa săritor și harnic cum îl știm, pesedistul Alfred Simonis ar fi inițiat o discuție despre modificarea legii sportului în ideea ca un club sportiv constituit juridicprin asocierea a una sau mai multe instituții ale administrației publice, primării sau consilii județene, să poate activa în liga întâi. Ba mai mult, ca acei gestionari de bani publici să poată plăti leafa jucătorilor și alte cheltuieli la echipă fără stresul că vine duba. Chiar dacă nu e mare microbist, omul este președinte al CJ Timiș și n-a vrut să aibă nopți albe din cauza Curții de Conturi, cum au pățit-o alții, mergând până-n instanță.
Subiectul a dat naștere la dezbateri aprinse asupra cărora vom zăbovi puțin, dar nu înainte de a sublinia o aberație de judecată și de interpretare a legilor cum numai în România putem întâlni, dacă nu cumva și în Uganda. În țara asta tot primarul microbist și-a putut trage echipă de fotbal. Eventualele probleme apăreau în funcție de ambițiile acestuia. Dacă juca cu băieții în ligile inferioare, nicio problemă. Când dospea în el orgoliul de patron de echipă, în anumite județe sărea o instițuție să tragă granițe imaginare.
România este, totuși, stat național. Care are printre instituțiile de mare greutate una pe numele său Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Timiș, care a socotit mai bine de un deceniu că un administrator local din Timișoara nu poate face exact același lucru care-l făcea deja unul din Voluntari sau Chiajna, de pildă. Așa au ajuns în instanță sau să dea cu sumbsemnatul la parchet primarul de atunci Nicolae Robu, dar și edilul Ciuhandu, președintele Ostaficiuc și colaboratorii în speța echipei Poli din perioada Iancu. Cu nuanțe aparte, în acest din urmă caz. Ca și cum un viol e mai viol în Timiș decât la Târgu Jiu, Pitești sau Buzău.
Dincolo de anomalie, da, se poate discuta despre banul public în fotbal. Ar fi și un argument PRO deloc lipsit de logică. O municipalitate își poate face publicitate prin multe feluri. De pildă, poate angaja o firmă care să-i deseneze o frunză ca brand turistic, să plătească apoi cu bani grei agenții de publcitate de pretutindeni și să aștepte ca mapamondul să reacționeze prin vizite în acel oraș. Dar poate face și altfel pe banii ei, ai comunității, simțind pulsul alegătorilor sau provocând referendumuri locale.
Poate finanța o echipă de fotbal, poate ajunge cu ea sus de tot, campioană sau calificatăîn cupele europene, să apară fără costuri suplimentare în presa din Manchester, Amsterdam, Stuttgart, Bruges sau Zagreb, să primească fani ai echipelor adverse în oraș și în tribunele stadionului, să umple restaurantele, iar din toate acestea ar putea rămâne cu mult mai multe decât prin finanțarea unui logo și promovare a orașului în media internațională. Pentru alegerea uneia din aceste variante, edilul cere aprobarea consilierilor, consilierii vor vota în funcție de cum simte comunitatea, iar asta ar trebui să fie o opțiune legală, tactică, nu frisoane din cauza unui șef de Cameră de Conturi care interpretează legea altfel decât în restul țării.
Firește că discuția suportă și argumente CONTRA, dar astea le știți și au în centru banul public despre care poate că învățăm că n-ar trebui cheltuit aiurea, deși pentru sport nu e deloc „aiurea”. Opinez că principalul argument „contra” este direcția în care s-ar îndrepta fotbalul cu o astfel de lege permisivă pentru patronate publice. Am avea o competiție între unități administrative cum era pe vremea lui Ceaușescu. Am avea dezechilibre de suport financiar, căci una e să bage bani Sectorul 1 din București, Timișoara sau Clujul, iar alta este să finanțeze Reșița o echipă de fotbal.
Apoi, iubitorul de sport sau fotbal este la mâna primarului. Vom avea o competiție între un oraș puternic, dar cu primar dezinteresat de fotbal (cum poate fi și Timișoara) și un oraș cu mai puțini bani, dar cu multă determinare din partea administrației locale conduse de un mare microbist. Cred că nu așa se face un sport corect, nu e corect nici față de investitorul privat care își riscă banul lui pentru a juca împotriva unui club posibil finanțat nelimitat de o comunitate locală bogată.
Deși, ca microbist, mi-ar putea conveni de minune ca Alfred Simonis să reușescă în demersul său, să-l convingă și pe Dominic Fritz că fotbalul este o bună publicitate pentru acest oraș și să investescă împreună pentru un titlu de campioană. Cândva. Alfred Simonis este, totuși, tânăr.
Comentarii prin facebook