CSM Lugoj a anunțat primele două transferuri: o sârboaică și o cubaneză

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj rămâne o echipă de top a Banatului, participantă pentru a șaptea oară consecutiv în Eurpopa, în Challenge Cup. Cum până la reunire mai este ceva timp, conducerea clubului și banca tehnică încearcă să atragă jucătoare de calitate la formație, dar în funție și de buget, mult mai redus.

Gruparea a anunțat primele două transferuri, însă lista este deschisă până la reunirea de săptămâna viitoare.

Sara Rankovic vine din Serbia şi joacă pe postul de coordonator. Are 25 de ani, este născută pe 14 octombrie 1999, 1,78 înălţime şi vine de la câştigătoarea Cupei Serbiei, O.K. Tent. În carieră a mai evoluat la OK Zeleznicar – Serbia, dar şi la două cluburi din România, CS Dacia Mioveni şi SCMU Craiova. Evoluţiile bune din ultima perioadă au propulsat-o în acest an la naţionala Serbiei, cu care a participat în VNL – Volleyball Nations League.

„Sara se alătură formaţiei noastre în viitorul sezon pentru a pune umărul la o nouă construcţie, în care experienţa se va combina cu tinereţea multor componente ale lotului”, transmite clubul.

Carmela Massip, jucătoare de origine din Cuba, se alătură CSM Lugoj după patru sezoane la Piteşti, acolo unde a fost una din piesele de bază ale formaţiei, în îndeplinirea obiectivelor de performanţă. Carmela joacă pe postul de extremă, are 27 de ani, fiind născută pe data de 17 ianuarie 1998. Are 1,81 metri şi în carieră a mai evoluat la cluburi din ţara natală, Ciudad Habana, Villa Clara, dar şi în Peru, la CV Tupac Amaru.

„A acceptat provocarea CSM Lugoj, dornică să evolueze în cupele europene, dar şi la un nivel mai ridicat de performanţă. Vorbeşte deja foarte bine româneşte şi va fi liantul dintre colegele sale din Cuba şi celelalte coechipiere”, explică clubul.

Campionatul va începe pe 18 octombrie, iar Lugojul va debuta în noul sezon pe teren propriu cu CSM București. Reamintim, în anii trecuți, CSM a câștigat Cupa, Supercupa și a evoluat în finala Challenge League, câștigând și un bronz național.

În această vară clubul bănățean s-a despărțit de o serie de jucătoare importante: Marija Miljevic, Tamara Miljevic, Mina Dragovic, An Saita, Jocelyn Urias Castro, Tia Andaya, Ioana Coman, Ariana Pîrv şi Georgiana Popa.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Campionii! SCM USV Timișoara își păstrează titlul la rugby în 7

SCM USV Timișoara a câștigat oficial un nou titlu de campioană națională la rugby 7s, după ce s-a impus și în ultima etapă a Campionatului Național. Bănățenii au dominat competiția (și) din acest an, câștigând toate cele trei turnee ale sezonului. Ultima etapă s-a desfășurat chiar la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, iar bănățenii au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii! SCM USV Timișoara își păstrează titlul la rugby în 7
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul forează piloții la trei i dintre cele zece poduri de pe traseul Centurii Vest/Foto

Lucrările la Centura Vest continuă în ritm susținut. Deja la trei din cele 10 poduri și pasaje de pe traseu (în zona DN 6 și în zona Săcălaz) se execută forarea piloților, iar lucrări sunt în desfășurare și la viitorul nod rutier cu Radiala Nouă de Vest. În paralel, constructorul realizează lucrări de terasamente, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul forează piloții la trei i dintre cele zece poduri de pe traseul Centurii Vest/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cum inteligența artificială a început să erodeze legătura dintre educație și stabilitate profesională Una dintre cele mai puternice promisiuni ale lumii moderne începe să se fisureze: dacă înveți suficient, vei fi în siguranță. Generații întregi au crescut cu această idee. Diploma era mai mult decât o hârtie. Era un contract nescris cu viitorul. Timp de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Diploma nu mai este o promisiune
Astăzi, la ora 11.24, România va marca solstițiul de vară, Soarele atinge punctul maxim pe bolta cerească. Solstițiul de vară este şi momentul în care începe vara astronomică. Evenimentul aduce cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte din an, ziua fiind de 15 ore și 32 de minute. După momentul Solstiţiului de vară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi are loc solstiţiul de vară. Începe vara astronomică şi se înregistrează cea mai lungă zi din an
SCM USV Timișoara a câștigat oficial un nou titlu de campioană națională la rugby 7s, după ce s-a impus și în ultima etapă a Campionatului Național. Bănățenii au dominat competiția (și) din acest an, câștigând toate cele trei turnee ale sezonului. Ultima etapă s-a desfășurat chiar la Timișoara, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu”, iar bănățenii au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii! SCM USV Timișoara își păstrează titlul la rugby în 7
Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2026) începe luni, 22 iunie, cu proba scrisă la limba și literatura română și continuă potrivit calendarului stabilit. 22 iunie 2026 Limba și literatura română – proba scrisă 24 iunie 2026 Matematică – proba scrisă 26 iunie 2026 Limba și literatura maternă – proba scrisă 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep emoțiile examenului de admitere la liceu! Vezi programul Evaluării Naționale
Universitatea de Vest Timișoara îi invită pe cei pasionați de astronomie să participe la o experiență de neuitat, o seară petrecută sub cerul înstelat, când vor descoperi Universul prin telescop. Așadar, sunteți așteptați să vedeți tainele cerului, la Jebel. Planetariul UVT „Ioan Curea” organizează sâmbătă, 20 iunie, începând cu ora 20:30, o noapte de observații astronomice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți tainele cerului, la o sesiune de astronomie nocturnă
Solicitați mai mulți bani, suntem dispuși să contribuim. Este anunțul lui Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, care revine cu oferta de majorare a sumei oferite pentru ridicarea stadionului LEGO, din Calea Buziașului, la pachet cu informația cum că din cele 20 de milioane de lei deja trimise pentru proiect au fost decontate doar 11 milioane....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș revine cu propunerea de majorare a sprijinului financiar pentru stadionul LEGO/VIDEO
Mai multe zone din oraș vor deveni, la finalul lunii iulie și începutul lunii august, gazdă pentru o serie de evenimente incluse în cadrul acțiunii intitulate ”Ziua Timișoarei”. Tema ediției din acest an este „Diversitate”, una dintre valorile care definesc identitatea Timișoarei și felul în care orașul este trăit de locuitorii și vizitatorii săi. Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei are loc între 31 iulie și 3 august. Anul acesta va fi celebrată „diversitatea”
Tăierea de posturi din organigrama Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) ar urma să ducă la închiderea cantinei sociale a Primăriei Timișoara , situată pe strada Telegrafului. Consiliul Local Timișoara ar urma să se pronunțe asupra acestei decizii, care ar fi parte a ”pachetului” de reorganizare a Direcției, care ar duce la scăderea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara cere închiderea cantinei sociale de pe strada Telegrafului
Top