Elevii din țară descoperă pasiunea pentru știință, inginerie și inovație la UPT într-o tabără specială

Tabără activă pentru zeci de elevi din întreaga țară, care au venit cu chef de studiu la institutul de învățământ timișorean cu o istorie de mai bine de un secol.

Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului a găzduit marți, 15 iulie 2025, deschiderea celei de-a III-a ediții a taberei EcoChem Summer University, organizată de liga studenților din facultate (LSCT), un proiect educațional dedicat elevilor de liceu din clasele a X-a și a XI-a, din toată țara, ce își propune să le ofere o perspectivă autentică asupra vieții de student la UPT.

În cadrul festivității, prof.univ.dr.ing. Alina Dumitrel, prorector al UPT, le-a urat bun venit în Timișoara și la Politehnică zecilor de elevi din toate județele țării, amintind că UPT este cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, o universitate prestigioasă, cu o tradiție de peste un secol, iar noul sediu al Facultății de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului este cel mai modern din țară.

Urări de bun venit pentru elevii participanți au fost adresate și de Bianca Băilă, coordonator program din partea Fundației Comunitare Timișoara, partener în organizarea evenimentului, ș.l.dr.ing. Ana-Maria Pană, prodecan al Facultății de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, și Mihaela Ghiorghescu, președintele Ligii Studenților Chimiști din Timișoara.

Participanții au fost cazați în căminele Universității Politehnica Timișoara, servesc trei mese pe zi la cantina universitară, iar la sosire au primit un goodiebag plin de surprize. Toate acestea, pentru a le asigura o experiență completă, sigură și de neuitat. Proiectul „Chimia: Arta din Spatele Tehnologiei” este finanţat prin Științescu Timișoara. Programul Ştiinţescu Timişoara este implementat de Fundaţia Comunitară Timişoara, finanţat la nivel local de Hamilton Central Europe şi de Fundația Bosch România, la nivel naţional de Romanian-American Foundation şi este susţinut de Federaţia Fundaţiilor Comunitare din România – FFCR.

Pe parcursul celor 10 zile, cât durează tabăra, participanții vor păși în lumea fascinantă a chimiei aplicate prin laboratoare interactive, cursuri tematice și vizite la companii de profil, explorând patru direcții captivante de studiu:
• H2Art – Hidrogenul ca Inspirație pentru Știință și Artă, coordonator – conf.dr.ing. Andrea Kellenberger;
• Rășini Epoxidice – de la chimie la artă, coordonator ș.l.dr.ing. Gerlinde Rusu;
• Ceramica STEAM – De la particulă la piesă unică, coordonatori conf.dr.ing. Radu Lazău și asist.univ.dr.ing Cristiana Rus;
• Atelier de Gusto-Inginerie – de la materii prime la delicii, coordonator: ș.l.dr.ing. Diana Dreavă.

EcoChem Summer University nu înseamnă doar știință, ci și prietenii, voie bună și amintiri memorabile. Pe lângă activitățile academice, liceenii vor avea parte de activități recreative, jocuri de echipă, seri tematice și multe alte momente de socializare, toate menite să creeze o atmosferă vibrantă și prietenoasă. EcoChem Summer University este mai mult decât o simplă tabără – este un pas înainte către descoperirea pasiunii pentru știință, inginerie și inovație, o ocazie unică de a testa viața de student și de a interacționa cu profesori, cercetători și studenți implicați.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.