Poliţiştii locali au dat iama în piețele agro-alimentare din Timişoara. S-a lăsat cu amenzi totalizând peste 10 mii de lei

În ultimele zile, polițiștii locali au demarat mai multe acţiuni de control în piețele agro-alimentare din Timișoara. Au fost verificaţi 118 comercianți, fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.105 de lei, pentru nerespectarea regulilor de comerț.

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Poliția Piețelor au efectuat, în ultimele zile, pe lângă verificările zilnice, o acțiune amplă de control în mai multe piețe agro-alimentare din oraș, mai exact în Piețele Iosefin, Badea Cârțan, Doina, Mehala II și Volantă – Păltinișanu.

Acțiunea s-a desfășurat cu scopul prevenirii și luării măsurilor legale în cazurile de nemenținere a curățeniei în perimetrul locurilor de vânzare a produselor, folosirea cântarelor neomologate, lipsa etichetelor și a documentelor care trebuie să fie afișate, comercializarea de produse care nu sunt cultivate în gospodărie, necompletarea carnetelor de comercializare etc, aceste aspecte fiind cuprinse în Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol și în HCL 271/2023 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a piețelor.

În total au fost verificați de polițiștii locali un număr de 118 de comercianți și producători agricoli. Au fost aplicate un număr de 19 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.105 lei pentru nereguli precum neafișarea documentelor la locul de vânzare, neavizarea anuală a carnetelor de comercializare, precum și necompletarea acestora, dar și pentru vânzarea de alte produse din categoria legumelor decât cele din gospodăria proprie.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Reos a spus: (iulie 14th, 2025 at 23:07 )

Controale și totul rămâne cum a fost ,în consecință nu au nici un rost.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Școala Generală numărul 7 din Timișoara primește cinci milioane de euro, bani din Regio Vest, pentru ridicarea unui nou corp de clădire

Cinci milioane de euro vor fi acordați, prin ADR Vest, Primăriei Timișoara prin Programul Regional Vest, pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria”. Contractul semnat de municipalitate pentru finanțare va permite organizarea cursurilor într-un singur schimb și va asigura elevilor săli de clasă moderne. „Este a doua școală pentru care obținem finanțare europeană în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Generală numărul 7 din Timișoara primește cinci milioane de euro, bani din Regio Vest, pentru ridicarea unui nou corp de clădire
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz anunţă că USR rămâne alături de Ilie Bolojan: “Dacă PSD vrea o coaliție de restaurare a corupției, a rețelelor, atunci să o spună”

Ca reacţie la decizia PSD de retragere a sprijinului politic premierului Ilie Bolojan, președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat, în această seară, că partidul său va rămâne în mod cert alături de premierul în funcție. El le-a cereut celor din PSD să spună direct dacă vor o coaliție de restaurare a corupției, Dominic Fritz a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz anunţă că USR rămâne alături de Ilie Bolojan: “Dacă PSD vrea o coaliție de restaurare a corupției, a rețelelor, atunci să o spună”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Colecții noi și oferte speciale la o nouă ediție de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 22 – 26 aprilie, Salonul Industriei Ușoare revine în atenția publicului timișean cu cea de-a treia ediție de primăvară din acest an. Eveniment de tradiție, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș de peste 30 de ani, Salonul rămâne un reper important în peisajul expozițional din vestul țării. Peste 60 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colecții noi și oferte speciale la o nouă ediție de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ca reacţie la decizia PSD de retragere a sprijinului politic premierului Ilie Bolojan, președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat, în această seară, că partidul său va rămâne în mod cert alături de premierul în funcție. El le-a cereut celor din PSD să spună direct dacă vor o coaliție de restaurare a corupției, Dominic Fritz a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz anunţă că USR rămâne alături de Ilie Bolojan: “Dacă PSD vrea o coaliție de restaurare a corupției, a rețelelor, atunci să o spună”
Premierul Ilie Bolojan a anunţat în mod fermă că nu va demisiona din funcţie, după ce PSD a decis să-i retragă sprijinul politic. El a spus că va continua să exercita mandatul de premier, pentru o “România onestă, fără privilegii, fără sinecuri” Premierul liberal Ilie Bolojan a făcut, în această seară, primele declarații după ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la decizia PSD: Voi continua să exercit mandatul de premier pentru o România onestă, fără privilegii, fără sinecuri
Partidul Social Democrat a decis astăzi, prin votul liderilor săi, să declanşeze criza politică în România. Nu mai puţin de 97,7% dintre votanţi au răspuns cu DA la întrebarea  ”Consideraţi că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan?”. Consultarea internă a PSD, denumită „Momentul Adevărului”, s-a desfăşurat într-o atmosferă de mare voioşie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Într-o atmosferă veselă, vot ca în timpul lui Ceauşescu. Aproape 98% din activiştii PSD au votat pentru declanşarea crizei politice
PSD a anunțat luni că va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și Parchetul în legătură cu o campanie pe care o califică ”de sorginte nazistă”. Cei din PSD se referă la imensul val de ironii și meme-uri de pe rețelele sociale, care i-au comparat pe liderii social-democraţi cu șobolanii, în urma declarației premierului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD, foc şi pară pe meme-urile cu şobolanii. Sesizează inclusiv Parchetul, plângându-se de o campanie ”de sorginte nazistă”
Copiii aleargă pentru cartier și nici ploaia nu i-a oprit. Luni dimineață, aproape 300 de elevi şi preşcolari din cartierul Ciarda Roşie au ieşit la start pe strada Theodor Pallady şi au alergat sau au pedalat pentru o cauză concretă: să nu se construiască blocuri pe terenul de sport al cartierului lor. Prin mişcare şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru comunitate, pentru sport, pentru Ciarda Roșie! Trei sute de copii au alergat în ploaie pentru „Mănușarul”/FOTO
Două destinații prestigioase din județul Timiș luptă cu în cea mai importantă competiție de turism din România – Destinația Anului 2026. Așadar, Conacul Mocioni se „bate” cu Castelul Peleș și Cetatea Alba Iulia, în timp ce Bastionul este în „divizie” cu Biserica Neagră sau Cazinoul din Constanța. Peste 250.000 de voturi au fost deja exprimate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Destinația Anului 2026 poate fi din Timiș. Două locații deosebite din județ au ajuns în finală
Cinci milioane de euro vor fi acordați, prin ADR Vest, Primăriei Timișoara prin Programul Regional Vest, pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria”. Contractul semnat de municipalitate pentru finanțare va permite organizarea cursurilor într-un singur schimb și va asigura elevilor săli de clasă moderne. „Este a doua școală pentru care obținem finanțare europeană în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Generală numărul 7 din Timișoara primește cinci milioane de euro, bani din Regio Vest, pentru ridicarea unui nou corp de clădire
Fostul preşedinte al PNL Timişoara, Mădălin Bunoiu, a produs un atac foarte dur la colegi de-ai săi de partid, afirmând că mulţi dintre ei sunt “mufaţi” la banul public. Bunoiu spune că aceştia îl vor trăda pe preşedintele PNL, Ilie Bolojan, în războiul pe care-l susţine cu PSD. Fără să nominalizeze pe cineva, Bunoiu lasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fost preşedinte al PNL Timişoara, atac dur la colegi de partid: “Trădătorii din PNL sunt mufaţi de ani şi ani în cloaca avantajelor şi sinecurilor”
Consiliul Județean Timiș va reprezenta Banatul la Bruxelles, în perioada 23–25 aprilie, la unul dintre cele mai importante evenimente dedicate României în capital europeană, „Primăvara românească la Bruxelles – Arthis Fest 2026”. Evenimentul va reuni diaspora românească, public internațional și reprezentanți ai instituțiilor europene. Participarea Timișului este gândită ca o călătorie temporală. Dimineața, publicul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș merge la Bruxelles să reprezinte Banatul
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.